Ascultă Radio România Iași Live

RetuRO a deschis, în judeţul Bacău, cel de-al 5-lea centru regional de numărare şi sortare a ambalajelor SGR

RetuRO a deschis, în judeţul Bacău, cel de-al 5-lea centru regional de numărare şi sortare a ambalajelor SGR

Publicat de Andreea Drilea, 15 iulie 2024, 17:31


RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, a deschis în localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, cel de-al cincilea centru regional de numărare şi sortare a ambalajelor SGR.

Centrul va gestiona şi procesa ambalajele de băuturi colectate atât manual, de la comercianţi, cât şi de la automatele de returnare.

Cu o suprafaţă de aproximativ 8.000 de metri pătraţi, centrul din judeţul Bacău este al doilea hub regional din infrastructura de colectare dezvoltată de RetuRO, după cel din Otopeni, judeţul Ilfov.

Centrul va avea 150 de angajaţi şi va deservi, în principal, zona de nord-est a ţării, precum şi judeţele din proximitate, după cum a precizat Ministrul Mediului, Mircea Fechet: ”Acest centru va deservi întreaga zonă a Moldovei, mai multe județe și dincolo de milioanele de euro care au fost deja investite aici, discutăm despre un număr însemnat de locuri de muncă, nu mai puțin de 150 doar pentru această investiție, doar pentru acest centru de numărare. Am văzut astăzi cum funcționează echipamentele și sunt cele mai noi și cele mai performante echipamente de pe piață.”

(Radio Iaşi/Gabriel Pop/FOTO Comunicat de presă)


București, 15 iulie 2024RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, deschide în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, cel de-al cincilea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR. Localizat în incinta parcului industrial ELI Park Bacău, centrul va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate atât manual, de la comercianți, cât și de la automatele de returnare (RVM-uri).

Noul centru integrează echipamente de ultimă generație pentru asigurarea unui proces eficient de sortare și numărare pentru toate tipurile de ambalaje incluse în Sistemul de Garanție-Returnare. Cu o suprafață de aproximativ 8.000 de metri pătrați, centrul din județul Bacău este al doilea hub regional din infrastructura de colectare dezvoltată de RetuRO (după cel din Otopeni, județul Ilfov), având o capacitate anuală de numărare de aproximativ 650 de milioane de ambalaje SGR și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de peste 1,2 miliarde de ambalaje SGR.

Extinderea infrastructurii de centre de sortare și numărare rămâne una dintre prioritatățile noastre, în următoarea perioadă, pentru asigurarea funcționării optime a Sistemului de Garanție-Returnare. În prezent, cele cinci centre RetuRO operaționale împreună cu centrele de numărare și sortare pe care le operăm cu parteneri în mai multe zone ale țării au o capacitate de procesare cumulată de aproape 6 miliarde de ambalaje anual. Prin deschiderea noului centru RetuRO, marcăm încă un pas în dezvoltarea infrastructurii celui mai mare proiect de economie circulară din România. În viitorul apropiat planificăm deschiderea unor noi centre în Prahova și Dolj. Această extindere nu doar că va facilita procesarea unui număr mai mare de ambalaje, dar va contribui și la crearea de locuri de muncă și la stimularea economiei locale”, declară Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.

Centrul RetuRO din Bacău va avea 150 de angajați, în 3 schimburi, și va deservi, în principal, zona de nord-est a țării, precum și județele din proximitate.

În șapte luni de la implementare, Sistemul de Garanție-Returnare a evoluat constant. Până la finalul lunii iunie, 2,7 miliarde de ambalaje SGR au fost puse pe piață de către producători, dintre care peste 850 de milioane au fost returnate de consumatori. În prezent, peste 1.000 de mijloace de transport sunt implicate în procesul de colectare zilnică a ambalajelor SGR. Aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje colectată a fost deja direcționată către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare.

Prin prisma economiei circulare, RetuRO asigură întoarcerea materialelor în piață, precum și transparența parcursului acestor materiale pe întregul lanț, din momentul punerii pe piață, colectării, până la intrarea în stațiile de reciclare.

Potrivit studiilor de caz, în țările în care a fost implementat sistemul de garanție-returnare, ratele de colectare au crescut până la 90%, într-un interval de doi, până la trei ani.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Comunicat de presă

Etichete:
(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 11:18

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar

Peste 150 de polițiști vor fi mobilizați pe străzi și în zona unităților de învățământ din municipiul Iași pentru a asigura ordinea...

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 11:15

(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, avertizează că noile reglementări au lăsat...

(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli
Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 10:28

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 7:04, informează Institutul Naţional...

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 09:50

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Nodul Rutier Bacău Nord, care face legătura între Autostrada A7 și varianta ocolitoare a municipiului, a fost deschis, ieri, circulației....

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 09:38

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar

Inspectoratul Școlar Județean nu a reușit să acopere în totalitate catedrele libere, cele mai mari probleme fiind înregistrate la liceele...

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar
Regional duminică, 6 septembrie 2026, 09:30

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor

Problemele administrative și lipsa banilor blochează modernizarea școlilor din județul Iași și în acest nou an școlar. Școlile din Iași,...

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor
Regional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:31

(AUDIO) Lucrări de reabilitare în 28 de clădiri școlare din județul Iași. Unde învață elevii relocați

28 de clădiri din județul Iași, în care se desfășoară activități didactice, sunt în diferite etape de reabilitare. Inspectorul general al...

(AUDIO) Lucrări de reabilitare în 28 de clădiri școlare din județul Iași. Unde învață elevii relocați
Regional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:18

(AUDIO) Două obiective culturale din Iași vor fi reabilitate cu fonduri transfrontaliere

Muzeul „Negruzzi” din Trifești – județul Iași și Casa cu Turn – Muzeul „Sadoveanu” din municipiul reședință vor...

(AUDIO) Două obiective culturale din Iași vor fi reabilitate cu fonduri transfrontaliere