Ascultă Radio România Iași Live

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, achitat în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, achitat în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie

Publicat de letitia, 19 mai 2025, 16:09

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupţie, în baza unei decizii definitive luate, luni, de Curtea de Apel Suceava.

Rîmbu, care a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la ‘folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii’, a fost achitat de magistraţii Curţii de Apel Suceava, deşi în primă instanţă Tribunalul Suceava îl condamnase, pe 7 martie 2025, la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

‘În baza art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 85 din 7 martie 2025 a Tribunalului Suceava. În baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii Rîmbu Vasile şi Mamciuc Dana-Mihaela împotriva sentinţei penale nr. 85 din 7 martie 2025 a Tribunalului Suceava. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând: Înlătură dispoziţiile prin care s-au stabilit pedepsele de câte 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 83 Cod penal, faţă de inculpata Mamciuc Dana-Mihaela pentru săvârşirea infracţiunii de ‘folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii’, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv faţă de inculpatul Rîmbu Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii’, se arată în soluţia pe scurt a instanţei postată pe portal.just.ro.

Primarul Sucevei a fost acuzat că, în calitate de fost manager al Spitalului Judeţean ‘Sf. Ioan cel Nou’ Suceava, ar fi încercat să obţină informaţii nepublice dintr-o altă anchetă deschisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul privind infectările masive cu Covid-19.

În martie 2022, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Dosarul viza modul în care conducerea spitalului a gestionat pandemia, sub acuzaţia că din cauza nerespectării regulilor de prevenire s-a ajuns la extinderea masivă a virusului în spital şi în comunitate.

Fostul manager este acuzat de procurori că a contactat-o pe jurista spitalului prin intermediari şi a cerut date din documentele prin care anchetatorii solicitau informaţii.

Potrivit procurorilor DNA, Vasile Rîmbu, ‘la data faptei manager suspendat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite’.

Dana Mihaela Mamciuc, şefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ Suceava la acea dată, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. (AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)

(AUDIO) ”Retro Tram Tour Iași”, călătorie cu tramvaiele de epocă
Regional sâmbătă, 5 iulie 2025, 11:06

(AUDIO) ”Retro Tram Tour Iași”, călătorie cu tramvaiele de epocă

Pe perioada verii, în municipiul Iași sunt repuse în circulație tramvaiele de epocă, în zilele de weekend. Plecările vor avea loc din oră în...

(AUDIO) ”Retro Tram Tour Iași”, călătorie cu tramvaiele de epocă
Omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat în dosarul „Mită la prefect”, scapă de închisoare
Regional sâmbătă, 5 iulie 2025, 09:45

Omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat în dosarul „Mită la prefect”, scapă de închisoare

La 11 ani de la pronunțarea sentinței, omul de afaceri ieșean Cristian Maftei scapă de pedeapsa cu închisoarea după ce faptele de corupție...

Omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat în dosarul „Mită la prefect”, scapă de închisoare
Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş
Regional vineri, 4 iulie 2025, 18:29

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi, precum şi eurodeputatul Dan Nica, cer premierului şi miniştrilor economiei şi finanţelor să...

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş
Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind
Regional vineri, 4 iulie 2025, 17:49

Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind

Un tânăr de 20 de ani acuzat că ar fi izbit un câine de asfalt, animalul murind, a fost arestat preventiv, informează, vineri, Inspectoratul de...

Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind
Regional vineri, 4 iulie 2025, 15:27

Meteorologii anunță vreme instabilă pentru mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 04-07-2025 ora 17:48 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 04-07-2025...

Meteorologii anunță vreme instabilă pentru mai multe localități
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:51

Vara creşte numărul accidentelor rutiere

Vara creşte numărul accidentelor rutiere. Potrivit statisticilor, atenţia şoferilor este distrasă de plecarea sau venirea din vacanţă. Viteza...

Vara creşte numărul accidentelor rutiere
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:41

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna Pentru efectuarea unor...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:33

Protest la Casa Județeană de Pensii Neamț

Astăzi, angajații Casei Județene de Pensii Neamț au întrerupt activitatea timp de două ore, alăturându-se protestului național organizat de...

Protest la Casa Județeană de Pensii Neamț