Ascultă Radio România Iași Live

Primarul Chirica, după rămânerea definitivă a unei amenzi aplicate de CNCD: Nu sunt rasist şi nu discriminez pe nimeni

Primarul Chirica, după rămânerea definitivă a unei amenzi aplicate de CNCD: Nu sunt rasist şi nu discriminez pe nimeni

Publicat de Andreea Drilea, 20 octombrie 2022, 19:20


Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, afirmă că nu este rasist şi nu face discriminări, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins definitiv contestaţia împotriva unei amenzi aplicate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

‘Cred că această decizie, pe care nu doresc să o comentez, a fost luată fără a se analiza în profunzime întregul raţionament pe care l-am expus într-un interviu. Au fost scoase din context anumite afirmaţii care au fost analizate de către instanţă şi care nu erau relevante în răspunsul amplu oferit în interviul respectiv. Ca să fie clar pentru toată lumea: nu sunt rasist şi nu discriminez pe nimeni, promovez egalitatea dintre oameni, sunt o persoană tolerantă, iar aceste lucruri le-am demonstrat public de fiecare dată’, a transmis Chirica joi, pe contul său de Facebook.

Edilul afirmă că argumentele sale au fost acceptate de către instanţa din Iaşi, care i-a dat iniţial câştig de cauză, însă nu vrea să comenteze modul în care ÎCCJ a judecat speţa.

‘Cred în profesionalismul şi independenţa judecătorilor, dar e obligaţia mea, ca cetăţean român responsabil să arăt că situaţia învăţământului şi a educaţiei, în general, este, acum, foarte proastă! (…) Educaţia trebuie să devină prioritatea zero pentru întreaga ţară! Pentru Guvern, Parlament şi toate autorităţile administrative responsabile din această ţară! Fără educaţie vom dispare ca naţiune! Fără educaţie nu vom fi cu adevărat europeni! Fără educaţie vom ajunge sclavi în propria ţară! Aşa ceva nu este de acceptat! Eu, ca român care îmi iubesc patria, nu accept aşa ceva! Acesta a fost mesajul meu atunci când am făcut acele afirmaţii şi nu ceea ce au judecat judecătorii’, susţine Chirica.

El mai transmite că prin afirmaţiile pe care le-a făcut a dorit doar ‘să tragă un semnal de alarmă’, nu să jignească pe cineva.

‘Îmi cer scuze dacă am ofensat sau jignit pe cineva, nu asta a fost intenţia mea. Ci doar am tras un serios semnal de alarmă, chiar dacă nu am folosit cuvintele potrivite! Arătam situaţia inacceptabilă a educaţiei din România şi ce vom păţi dacă nu vom reuşi să înţelegem acest lucru’, se mai menţionează în mesaj.

ÎCCJ a respins, în urmă cu o zi, contestaţia depusă de Mihai Chirica împotriva sancţiunii aplicate de CNCD, decizia fiind definitivă.

‘Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 74/2020 din 3 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa şi, rejudecând: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Chirica Mihai, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată’, se arată în decizia instanţei.

Colegiul director al CNDC a decis, în ianuarie 2020, amendarea primarului Mihai Chirica cu 10.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa altor naţiuni.

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmaţiile făcute de Mihai Chirica reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.

‘O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi’, a declarat primarul municipiului Iaşi, în septembrie 2019, într-un interviu acordat unui ziar local.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

Etichete:
Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional miercuri, 25 martie 2026, 06:53

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară

George Marici, unul dintre prezentatorii matinalului de la Radio Iași, s-a alăturat unei echipe de voluntari din România în cadrul unui proiect...

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional marți, 24 martie 2026, 12:34

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului

Sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului aduce în atenția publicului sucevean un spectacol aniversar inedit, regizat...

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 11:31

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri

Nou ghid de finanțare dedicat tinerilor fermieri care vor să-și dezvolte afacerile agricole. Documentul, lansat în dezbatere publică pe site-ul...

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri
Regional marți, 24 martie 2026, 11:11

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu

Sălile cu aparate de jocuri de noroc, cunoscute generic ca ‘păcănele’, vor fi interzise în municipiul Bacău, a declarat marţi,...

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final