Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Tentative de înşelăciune la o primărie şi un agent comercial, în numele Prefecturii

Neamţ: Tentative de înşelăciune la o primărie şi un agent comercial, în numele Prefecturii

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 martie 2025, 12:02

Două tentative de înşelăciune, la o primărie şi la un agent comercial, au avut loc în numele Prefecturii Neamţ, a informat prefectul Adrian Bourceanu.
Potrivit acestuia, a fost invocat faptul că suma de bani este necesară pentru un caz umanitar, mai precis pentru o operaţie pe creier a unui copil din Iaşi.
În așa numita ‘expunere de motive’ s-a arătat că Instituţia Prefectului ar fi contribuit cu suma de 30.000 de lei, dar că ar mai fi necesară suma de 20.000 de lei pentru operaţie.
Persoanele care au fost contactate au sesizat Prefectura Neamţ şi astfel s-a aflat despre tentativele de înşelăciune, fiind anunţată Poliţia, a mai spus Adrian Bourceanu.
Adrian Bourceanu: Doamna primar și-a dat seama că ceva este în neregulă, pentru că cunoaște structura cancelariei, și atunci imediat a sunat la șefa cancelariei, care a negat existența unui astfel de demers, iar la câteva minute am mai primit un mesaj din partea unui agent comercial, care fusese pus la aceeași încercare, în sensul în care i s-au solicitat sume de bani. De pe același număr de telefon au fost sunați ambii interlocutori, atât doamna primar, cât și directorul entitații comerciale. A fost momentul în care am concluzionat că trebuie să fac public faptul că noi nu suntem angajați într-o astfel de campanie de strângere de fonduri cu caracter umanitar. Fac un apel, încă o dată, către toate persoanele fizice, juridice, administrații publice, agenții comerciali să nu răspundă la astfel de solicitări, în cazul în care vor mai exista în decursul timpului.
(Radio Iași/ Gianina Buftea/ FOTO radioiasi.ro)
(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 12:20

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1

Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1. Lucrările de remediere a situației au...

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:52

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduiește, în perioada...

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:21

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026

Cinema Ateneu Iași pentru perioada 23-28 octombrie 2026. În această perioadă, publicul poate descoperi o selecție variată de filme, inclusiv...

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:00

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri

Astăzi, 20 octombrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de...

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a...

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:43

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581

Autocisternă răsturnată la Ghermănești. O autocisternă încărcată cu vin s-a răsturnat în localitatea Ghermănești, comuna Drânceni....

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:24

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București

Între 16 și 25 octombrie, are loc la București o nouă ediție a Bienalei de Scenografie. Timp de 10 zile, manifestarea găzduiește expoziții cu...

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 06:30

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură

Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Niculescu vor continua marţi în comisiile de specialitate, urmând ca tot marţi să se dea votul de...

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură