Neamţ: Patru persoane au decedat şi trei au fost rănite în accidentul de la Dulceşti
Publicat de Lucian Bălănuţă, 25 martie 2026, 20:29
Patru persoane au decedat în accidentul rutier produs, miercuri seara, pe drumul naţional DN 15D, în localitatea Dulceşti, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, căpitanul Irina Popa.
‘Din păcate, patru victime au fost declarate decedate’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
În accident au fost rănite alte trei persoane, între care un bebeluş sugar.
Victimele au fost transportate la spital cu ambulanţele.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, unul dintre ele a luat foc, iar cele două persoane aflate în interior au murit carbonizate.
Alte două persoane din celălalt autoturism au murit în urma impactului.
Autorităţile au declanşat la ora 19:30 Planul Roşu de Intervenţie, fiind dezactivat 35 de minute mai târziu.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu modulul de descarcerare şi autospeciale de stingere cu apă şi spumă, ambulanţe SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi echipaje de poliţie.
(Agerpres/ FOTO ISU Neamț)