Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Cinci persoane rănite în urma coliziunii între o ambulanţă cu pacient, un TIR şi un autoturism, la Târgu-Neamţ

Neamţ: Cinci persoane rănite în urma coliziunii între o ambulanţă cu pacient, un TIR şi un autoturism, la Târgu-Neamţ

Publicat de Andreea Drilea, 31 iulie 2023, 11:51

Cinci persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii între o ambulanţă care transporta un pacient, un TIR şi un autoturism, la Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Potrivit sursei citate, în ambulanţă se aflau 4 persoane, în TIR erau două persoane iar în autoturism, una singură.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ, precum şi trei echipaje cu ambulanţe de la SAJ Târgu Neamţ.

‘Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au acţionat pentru acordarea îngrijirilor medicale persoanelor ce se aflau în ambulanţă şi unui pasager din TIR’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 18:32

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași informează înregistrarea unei neconformități la analiza apei potabile, unitatea...

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași
După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 11:30

După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită

O poveste cutremurătoare, dar cu final fericit, a prins contur în preajma sărbătorilor de iarnă. O femeie din Piatra-Neamț, dată dispărută...

După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită
(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:59

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au fost sistate internările, după ce mai multe probe de apă prelevate de la unitatea medicală...

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă
Programul ”Vino Acasă” al Confindustria România, inițiat de Giulio Bertola, schimbă vieți: Din Torino-Italia, familia Filimon revine definitiv acasă, în România.
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:28

Programul ”Vino Acasă” al Confindustria România, inițiat de Giulio Bertola, schimbă vieți: Din Torino-Italia, familia Filimon revine definitiv acasă, în România.

Ziua de joi, 11 decembrie 2025, a marcat unul dintre cele mai emoționante momente ale Galei „Awards for Excellence”, organizată la București...

Programul ”Vino Acasă” al Confindustria România, inițiat de Giulio Bertola, schimbă vieți: Din Torino-Italia, familia Filimon revine definitiv acasă, în România.
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate

UPDATE – Două femei din judeţul Vrancea care ar fi consumat produse alimentare conservate sunt acum suspectate de botulism şi au fost...

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 19:58

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției

Este a treia seară de proteste pentru o justiție independentă în București și în marile orașe. La Iași, peste 100 de persoane s-au strâns...

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 18:29

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un service auto din municipiul Vaslui, la faţa locului intervenind cinci autospeciale cu 30 de pompieri...

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 16:41

Misiune medicală la Chișinău: ficat prelevat de specialiștii Centrului de Transplant Iași

Specialiștii Centrului Regional de Transplant de la Iași au prelevat, noaptea trecută, la Chișinău, ficatul de la un pacient din  Republica...

Misiune medicală la Chișinău: ficat prelevat de specialiștii Centrului de Transplant Iași