Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: O tumoră de 20 centimetri, ce cuprindea şapte vertebre ale unui copil de 13 ani, extirpată de medici

Iaşi: O tumoră de 20 centimetri, ce cuprindea şapte vertebre ale unui copil de 13 ani, extirpată de medici
Foto: qrf

Publicat de Gabriela Rotaru, 13 octombrie 2023, 18:29

O echipă de medici de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a efectuat o intervenţie chirurgicală complexă, în timpul căreia au extras o formaţiune tumorală de 20 de centimetri care cuprindea şapte vertebre ale unui copil de 13 ani.

Postoperatoriu, pacientul, un copil în vârstă de 13 ani, din Galaţi, a făcut primii paşi şi se află în plin proces de recuperare.

‘Îmi venea să cad atunci când mergeam. M-a durut mult timp. Durerea se lăsa pe picior, în jos, iar dacă îl atingeam nu-l mai simţeam. Acum mă simt mai bine’, afirmă băiatul.

Mama copilului, Maria Gheorghiţă, spune că fiul său se plângea deseori de dureri de spate şi că, până să ajungă la spitalul din Iaşi, a fost văzut de mai mulţi medici.

‘L-am dus la medicul de familie, care mi-a dat o cremă şi pastile. Şi tot nu i-a trecut. Doar i s-a ameliorat puţin durerea. L-am rugat să ne dea o trimitere la spital. M-am dus de urgenţă la Galaţi. Am stat două săptămâni acolo, dar ne-au trimis la Iaşi. Mi-a fost tare frică. Doctorul din Galaţi nu îi dădea şanse, că s-ar putea să rămână paralizat sau, Doamne fereşte, ce e mai rău’, povesteşte mama băiatului.

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi, dr. Lucian Eva, a precizat că băiatul a venit la unitatea medicală acuzând un deficit motor parţial la nivelul membrelor inferioare.

‘El mai păstra ceva mişcări la nivelul picioarelor. Asta după ce timp de două săptămâni a stat la spitalul din Galaţi pentru investigaţii, unde s-a efectuat şi o biopsie dintr-o leziune tumorală care se extindea de la a 11-a vertebră dorsală, până la nivelul coloanei sacrale. Deci o leziune extrem de întinsă pe aproximativ şapte corpuri vertebrale, ceea ce este enorm. Am întâmpinat şi noi dificultăţi în ceea ce priveşte abordarea acestui caz, pentru că nu este simplu să faci o rezecţie a unei tumori extinse pe atâţia corpi vertebrali la un copil de 13 ani. La vârsta aceasta nu e finalizat procesul de creştere completă a corpului. La nivelul oaselor respective, chiar dacă sunt corpi vertebrali, există nişte nuclee de creştere care pot fi afectate în timpul intervenţiei chirurgicale’, a explicat dr. Lucian Eva.

Acesta a arătat că, în timpul intervenţiei chirurgicale, s-a făcut o rezecţie maximală a leziunii cu păstrarea integrităţii tuturor nervilor cozilor de cal şi a nervilor spinali.

‘Acest lucru a permis ca postoperator copilul să îşi recapete forţa în picioare, cu şanse mari de a merge în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, rezultatul anatomo-patologic a arătat că este o tumoare benignă, ceea ce înseamnă că are şanse mari chiar şi de vindecare acest copil’, a mai spus dr. Lucian Eva.

Potrivit sursei citate, copilul va necesita şi o operaţie de fixare a coloanei, care va fi făcută ulterior tot în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, unde există şi aparatura necesară. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Un succes memorabil – Ateneul ieșean pe scenele din București
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 06:50

Un succes memorabil – Ateneul ieșean pe scenele din București

În perioada 27–31 octombrie 2025, Ateneul Național din Iași a realizat la București un turneu de excepție, confirmând încă o dată statutul...

Un succes memorabil – Ateneul ieșean pe scenele din București
Expoziția „Culorile pământului 2” la Palatul Culturii din Iași
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 06:44

Expoziția „Culorile pământului 2” la Palatul Culturii din Iași

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași prezintă publicului în perioada 5 – 23 noiembrie 2025, expoziția...

Expoziția „Culorile pământului 2” la Palatul Culturii din Iași
100 de artiști și 25 de coordonatori dau viață musicalului „Cenușăreasa”, la Iași
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 06:20

100 de artiști și 25 de coordonatori dau viață musicalului „Cenușăreasa”, la Iași

Casa de Cultură a Studenților Iași, împreună cu Petran Music School și Primăria Municipiului Iași prezintă miercuri, 5 noiembrie 2025, de la...

100 de artiști și 25 de coordonatori dau viață musicalului „Cenușăreasa”, la Iași
Iași: Festival internațional despre arhitectură, încredere și orașe cu viitor
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 06:10

Iași: Festival internațional despre arhitectură, încredere și orașe cu viitor

Arhitecți de renume mondial și aproape 1000 de delegați participă în cele 5 zile pline de activități organizate de OAR, Facultatea de...

Iași: Festival internațional despre arhitectură, încredere și orașe cu viitor
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 06:06

Iași: Delgaz Grid modernizează circa 7,5 kilometri din rețeaua de gaze naturale din zona Sărăriei

Delgaz Grid modernizează circa 7,5 kilometri din rețeaua de gaze naturale din zona Sărăriei, municipiul Iași. • Valoarea investiției se...

Iași: Delgaz Grid modernizează circa 7,5 kilometri din rețeaua de gaze naturale din zona Sărăriei
Regional marți, 4 noiembrie 2025, 05:50

Documente fără limite de dimensiune pe ePortal – portalul de servicii electronice al Primăriei Iași

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și al persoanelor juridice care doresc să transmită către Primăria Municipiului Iași documente mai...

Documente fără limite de dimensiune pe ePortal – portalul de servicii electronice al Primăriei Iași
Regional luni, 3 noiembrie 2025, 14:38

„Ora de Istorie” – platforma gratuită care transformă lecțiile de istorie pentru elevii din Iași

Istoria nu trebuie să fie doar despre date și evenimente memorate, ci despre povești, oameni și lecții care ne inspiră. Cu această viziune s-a...

„Ora de Istorie” – platforma gratuită care transformă lecțiile de istorie pentru elevii din Iași
Regional luni, 3 noiembrie 2025, 12:44

Municipiul Onești a obținut titlul de „Oraș European al Sportului 2026”

Municipiul Onești a primit decizia oficială a ACES Europe (European Capitals and Cities of Sport Federation), prin care i se acordă titlul de...

Municipiul Onești a obținut titlul de „Oraș European al Sportului 2026”