Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: A fost semnată autorizaţia de construire a noului terminal T4 de pe Aeroportul Internaţional Iaşi

Iaşi: A fost semnată autorizaţia de construire a noului terminal T4 de pe Aeroportul Internaţional Iaşi

Publicat de Andreea Drilea, 21 septembrie 2022, 17:35


Reprezentanţii Consiliului Judeţean, Primăriei Iaşi şi ai STRABAG SRL s-au întâlnit, miercuri, la sediul municipalităţii ieşene pentru a mediatiza eliberarea autorizaţiei de construire a celui de-al patrulea terminal de pe Aeroportului Internaţional Iaşi şi a unei noi parcări.

Autorizaţia a fost înmânată conducerii Aeroportului şi constructorului, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Primăria Iaşi.

‘Suntem pregătiţi să începem lucrările la al doilea cel mai mare aeroport din ţară. Am înţeles, încă de la început, că avem nevoie de un parteneriat activ între Consiliul Judeţean, Aeroport, Primăria Municipiului Iaşi, şi am făcut un efort instituţional coordonat pentru a ne asigura de succesul proiectului de modernizare. Investiţia aceasta nu este doar în dezvoltarea aeroportului, ci a întregii regiuni, iar efectele se vor resimţi chiar odată cu începerea lucrărilor, prin angrenarea mediului de business şi a forţei de muncă locale. Pe termen mediu şi lung, aeroportul va fi un pilon de dezvoltare economică, socială, a turismului şi a mobilităţii. Începând din 2024, Aeroportul Iaşi va fi autostrada noastră aeriană care va conecta Iaşul cu restul ţării şi cu întreaga Europă’, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Obţinerea autorizaţiei de construire vine la scurt timp de la depunerea documentaţiei tehnice necesare realizării primei etape din amplul proiect de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii aeroportuare.

‘De-a lungul ultimilor ani, Aeroportul din Iaşi s-a modernizat continuu, dar abia astăzi putem spune că Iaşul chiar va avea aeroportul pe care îl merită. Unul demn de secolul al XXI-lea! Salut şi susţin extinderea Aeroportului cu atât mai mult cu Municipiul Iaşi va fi principalul beneficiar al acestei investiţii. Să nu uităm că întreaga parte de nord a Iaşului va intra foarte curând într-o profundă transformare, atât Spitalul Regional de Urgenţă, cât şi viitorul cartier Smart City urmând a schimba radical zona. Prin urmare, nordul municipiului va beneficia de o reţea de circulaţie modernă care va avantaja inclusiv Aeroportul’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Directorul general al Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a declarat că în urma obţinerii avizului eliberat de municipalitatea ieşeană lucrările ar putea începe în scurt timp.

‘Suntem doar la un pas de începerea lucrărilor la noul terminal, rămânând doar recepţia proiectului tehnic şi ordinul de execuţie a lucrărilor. S-au făcut eforturi deosebite pentru finalizarea întregii documentaţii şi obţinerea avizelor necesare, şi am reuşit să parcurgem toate aceste etape în timp record, pentru a putea prinde ultimul tren privind finanţarea europeană. Urmează o perioadă extrem de încărcată, vom fi nevoiţi să ne desfăşurăm în acelaşi ritm pentru a încheia cu succes proiectul până la sfârşitul lui 2023. Vom avea al doilea cel mai mare terminal din ţară, după Otopeni, cu o capacitate dublă de procesare, investiţia incluzând o parcare extinsă, noi căi de acces în faţa terminalelor şi un parc fotovoltaic’, a declarat Romeo Vatră.

Administratorul STRABAG SRL, Johann Andreas Poelzl, a declarat în timpul conferinţei de presă că una dintre cele mai mari provocări ale proiectului este durata scurtă de derulare a acestuia, de 16 luni.

‘Aşa cum am spus şi la momentul semnării contractului, suntem foarte mândri că am câştigat licitaţia pentru noul terminal al Aeroportului Iaşi, un proiect solicitant şi provocator în acelaşi timp, deoarece trebuie să îl proiectăm şi să îl executăm în 16 luni, astfel încât acesta să devină operabil în 2024. Proiectarea terminalului T4 a fost realizată după ultimele tehnologii, fapt ce va avea un impact pozitiv asupra execuţiei şi coordonării lucrărilor. Nu în ultimul rând, aeroportul va avea beneficia de suport pentru partea de mentenanţă a noii infrastructuri. Având de la bun început sprijinul autorităţilor, am ajuns la finalul celor trei luni de proiectare, iar astăzi ne aflăm aici, pentru a primi autorizaţia de construire, care ne va permite practic să începem lucrările la noul terminal, primul pas fiind turnarea fundaţiilor pe piloni. De asemenea, am reproiectat întreaga structură pentru a micşora perioada de execuţie la două luni, astfel încât să putem închide clădirea până la sosirea iernii. Doresc să mulţumesc Aeroportului, autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în această etapă de proiectare şi sunt sigur că Iaşiul va avea unul dintre cele mai bune aeroporturi din ţară’, a declarat administratorul STRABAG SRL.

Terminalul T4 va fi construit pe o suprafaţă la sol de peste un hectar, va avea subsol, parter, etaj şi o suprafaţă desfăşurată de 31.210 metri pătraţi, pe o lungime de 200 de metri şi o adâncime de 50 de metri.

Terminalul va fi ridicat în continuarea terminalului T3 şi va fi legat de acesta printr-o galerie.

Viitorul T4 este proiectat pentru a putea procesa 3,3 milioane de pasageri anual şi 950 de pasageri pe oră în perioadele de vârf şi va deservi zborurile internaţionale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.

Întregul proiect de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi are o valoare de aproximativ 328 milioane de lei fără TVA.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş
Regional vineri, 4 iulie 2025, 18:29

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi, precum şi eurodeputatul Dan Nica, cer premierului şi miniştrilor economiei şi finanţelor să...

Autorităţile locale şi parlamentari din Galaţi cer premierului şi miniştrilor să intervină pentru salvarea combinatului din oraş
Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind
Regional vineri, 4 iulie 2025, 17:49

Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind

Un tânăr de 20 de ani acuzat că ar fi izbit un câine de asfalt, animalul murind, a fost arestat preventiv, informează, vineri, Inspectoratul de...

Iaşi: Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv după ce izbit un câine de asfalt, animalul murind
Meteorologii anunță vreme instabilă pentru mai multe localități
Regional vineri, 4 iulie 2025, 15:27

Meteorologii anunță vreme instabilă pentru mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 04-07-2025 ora 17:48 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 04-07-2025...

Meteorologii anunță vreme instabilă pentru mai multe localități
Vara creşte numărul accidentelor rutiere
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:51

Vara creşte numărul accidentelor rutiere

Vara creşte numărul accidentelor rutiere. Potrivit statisticilor, atenţia şoferilor este distrasă de plecarea sau venirea din vacanţă. Viteza...

Vara creşte numărul accidentelor rutiere
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:41

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna Pentru efectuarea unor...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 7 iulie, la consumatori de pe mai multe străzi din Tg. Ocna
Regional vineri, 4 iulie 2025, 14:33

Protest la Casa Județeană de Pensii Neamț

Astăzi, angajații Casei Județene de Pensii Neamț au întrerupt activitatea timp de două ore, alăturându-se protestului național organizat de...

Protest la Casa Județeană de Pensii Neamț
Regional vineri, 4 iulie 2025, 13:51

(AUDIO) VASLUI: Recentele decizii privind bursele școlare i-au luat prin surprindere pe mulți părinți din familii modeste

Recentele decizii privind bursele școlare i-au luat prin surprindere pe mulți părinți din familii modeste, care se bazau pe acest sprijin lunar...

(AUDIO) VASLUI: Recentele decizii privind bursele școlare i-au luat prin surprindere pe mulți părinți din familii modeste
Regional vineri, 4 iulie 2025, 11:31

Iași: Muzeul Municipal ,,Regina Maria” organizează două importante expoziții: ,,Fascinantă stampă japoneză” și ,,Măști, măști, măști…”

Muzeul Municipal ,,Regina Maria din Iași organizează două importante manifestări culturale, în ziua de sâmbătă, 5 iulie 2025. La  Palatul...

Iași: Muzeul Municipal ,,Regina Maria” organizează două importante expoziții: ,,Fascinantă stampă japoneză” și ,,Măști, măști, măști…”