Ascultă Radio România Iași Live

FOTO: Monedă antică, de la început de secol II, confiscată în Iaşi

Publicat de Lucian Bălănuţă, 27 mai 2015, 15:52

O monedă antică, datată începutul secolului al II-lea, care are o inscripţie şi o gravură reprezentând capul împăratului roman Hadrian, a fost descoperită şi confiscată de agenţii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi.

Moneda a fost descoperită în locuinţa unei persoane din zona Ciric.

‘Cel care o deţinea a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OG 43/2000. Urmează ca moneda să fie predată unei instituţii muzeale’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Anca Vâjiac.

Potrivit acesteia, în perioada 25-26 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat şi desfăşurat o acţiune privind combaterea comerţului cu bunuri culturale mobile.

Au fost verificaţi agenţii economici de profil pentru a constata dacă aceştia respectă prevederile legale în domeniul comerţului cu bunuri culturale mobile.

În urma controalelor efectuate la cinci societăţi de profil, au mai fost depistate trei icoane lăsate în custodie, acestea urmând a fi verificate la nivel naţional pentru a se stabili dacă au fost sau nu furate.

(Agerpres/ FOTO IPJ)

Etichete:
Radio Iaşi aniversează, astăzi, 84 de ani de la prima emisie
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 09:15

Radio Iaşi aniversează, astăzi, 84 de ani de la prima emisie

Radio Iaşi aniversează, astăzi, 84 de ani de la prima emisie. La 2 noiembrie 1941, a răsunat pentru prima dată în eter anunţul „Aici Radio...

Radio Iaşi aniversează, astăzi, 84 de ani de la prima emisie
RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:55

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO

În toamna 2025, Radio România Iași – una dintre cele mai longevive și apreciate instituții media publice din România – marchează 84 de ani...

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO
În aproape jumătate dintre locuinţele racordate la gaze nu s-au făcut verificări şi revizii periodice ale instalaţiilor
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:52

În aproape jumătate dintre locuinţele racordate la gaze nu s-au făcut verificări şi revizii periodice ale instalaţiilor

În aproape jumătate dintre locuinţele racordate la gaze nu s-au făcut verificări şi revizii periodice ale instalaţiilor, arată o analiză...

În aproape jumătate dintre locuinţele racordate la gaze nu s-au făcut verificări şi revizii periodice ale instalaţiilor
În două luni şi jumătate va fi posibilă circulaţia pe centura de nord a municipiului Focşani, anunţă Prefectura Judeţului Vrancea
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:43

În două luni şi jumătate va fi posibilă circulaţia pe centura de nord a municipiului Focşani, anunţă Prefectura Judeţului Vrancea

Prefectura Judeţului Vrancea a anunţat că se estimează că în circa două luni şi jumătate va fi posibilă circulaţia pe centura de nord a...

În două luni şi jumătate va fi posibilă circulaţia pe centura de nord a municipiului Focşani, anunţă Prefectura Judeţului Vrancea
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:39

Persoanele şi familiile cu venituri mici vor beneficia şi în acest sezon rece de ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie (Florin Manole)

Persoanele şi familiile cu venituri mici vor beneficia şi în acest sezon rece de ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie, a...

Persoanele şi familiile cu venituri mici vor beneficia şi în acest sezon rece de ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie (Florin Manole)
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:36

Raport al Curţii de Conturi

Aproape 70% din comunele României şi un sfert din oraşele mici nu au reuşit să acopere din venituri proprii cheltuielile cu personalul, în...

Raport al Curţii de Conturi
Prim plan duminică, 2 noiembrie 2025, 08:30

Ceaţa afectează în această dimineaţă circulaţia pe trei autostrăzi şi pe drumurile din opt judeţe

Ceaţa afectează în această dimineaţă circulaţia pe trei autostrăzi şi pe drumurile din opt judeţe. Totodată, se circulă pe un carosabil...

Ceaţa afectează în această dimineaţă circulaţia pe trei autostrăzi şi pe drumurile din opt judeţe
Prim plan sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 10:35

(AUDIO) Municipalitatea investește în infrastructura sportivă din Iași

Cele două terenuri de fotbal pe care municipalitatea ieșeană le amenajează în zona Stadionului Tineretului vor fi definitivate până la...

(AUDIO) Municipalitatea investește în infrastructura sportivă din Iași