Ascultă Radio România Iași Live

Constructorul UMB Spedition, la un pas de a lucra pe toată Autostrada Moldovei

Publicat de Andreea Drilea, 12 ianuarie 2023, 18:23


Odată cu semnarea contractelor pentru construcţia loturilor 2 şi 3 ale tronsonului Buzău – Focşani, avem nouă dintr-un total de 13 loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Paşcani care sunt finanţabile prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, celelalte patru contracte au constructori desemnaţi încă din 2022, dar rezultatele procedurilor de achiziţie publică au fost contestate.

‘Odată cu semnarea acestor două contracte avem nouă dintr-un total de 13 care sunt finanţabile prin PNRR, iar celelalte patru sunt în diverse stadii de atribuire. Şi eu cred că ceea ce va însemna inclusiv contestaţiile depuse pe cele trei loturi Bacău-Paşcani şi bineînţeles acea procedură pe lotul 3 de la Ploieşti la Buzău vor fi finalizate şi acestea într-un termen destul de scurt, astfel încât, pe tot ceea ce înseamnă A7 de la Ploieşti la Paşcani, să se poată intra în această primăvară, odată cu vremea potrivită pentru lucrări în execuţie’, a spus Grindeanu.

Contractele pentru loturile 2 şi 3 ale tronsonului Buzău-Focşani au fost semnate cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

‘E un lucru bun, avem un contract semnat astăzi cu o companie românească, o companie care în acest moment are şapte din cele nouă loturi deja semnate. Şapte dintre ele sunt cu această companie românească şi care sunt convins că se va ţine tot ceea de înseamnă termenii contractului, aşa cum s-a ţinut şi pe toate celelalte lucrări pe care le-a avut cu CNAIR, ba, chiar din contră, s-au finalizat majoritatea dintre ele înainte de termenul limită. E un optimism moderat pe care îl am, pentru că va însemna inclusiv pentru această companie o foarte bună organizare în perioada următoare de care ştiu că sunt capabili, va însemna un volum de muncă mult mai mare decât au avut până acum şi va însemna în final o emblemă pentru această companie, având în vedere că au deja atâtea loturi semnate, contractele de care vă aminteam, fiind în discuţie în diverse stadii şi pentru alte loturi rămase. Aşa că acest optimism moderat e dat de aceste lucruri, dar e bine că o companie românească este capabilă să câştige un volum atât de mare de lucrări şi să termine, aşa cum am spus, din toată experienţa pe care o avem până acum cu această companie, în timp util şi în termenii contractului’, a susţinut ministrul.

Şeful de la Transporturi a subliniat că, în cazul în care contestaţiile vor fi respinse, iar UMB va fi declarat câştigător şi pe celelalte trei loturi de la Bacău la Paşcani, constructorul român va avea în lucru în total 420 de kilometri de autostradă, adică aproape jumătate din reţeaua pe care o are România în acest moment.

‘Dacă intrăm în scenariul în care CNSC respinge contestaţiile şi UMB va fi câştigător şi pe celelalte trei loturi de la Bacău la Paşcani vor avea în lucru în total în şantierele din România, nu doar pe A7, 420 de km de autostradă, ceea ce înseamnă în acest moment – de aceea vă spuneam de acel optimism moderat – ceea ce înseamnă o organizare exemplară, de care sunt capabili, care înseamnă grosso modo aproape jumătate din reţeaua de autostrăzi pe care o are România în acest moment. Avem 900 spre 1.000 (de kilometri – n. r.), dar astăzi UMB, sau în săptămânile viitoare dacă CNSC va respinge, va avea 420 de km de autostradă. Eu sunt bucuros – nu vreau să fiu înţeles greşit – sunt bucuros că o companie românească este capabilă de aşa ceva şi am optimismul că, aşa cum sunt organizaţi şi cum au fost până acum, vor putea să facă faţă la ceea ce înseamnă un challenge până la urmă, de care nu sunt capabile multe companii’, a adăugat acesta.

Sorin Grindeanu a atras atenţia asupra faptului că finalul anului 2023 este bornă în PNRR şi a dat asigurări că vor fi semnate toate contractele pe infrastructură care au fost cuprinse în document.

‘Am lansat pe finalul anului 2022 în licitaţie şi capetele din A8 şi, sigur, acolo e vorba de proiectare plus execuţie. Eu cred că vom putea să ne ţinem de tot ce înseamnă termene asumate de noi şi pentru capetele din A8 şi tot ceea ce ţine de PNRR pe zona aceasta să fie finalizat. Aşa cum ştiţi, la sfârşitul anului 2023 este bornă în PNRR prin care pe rutier trebuie să avem – şi nu doar pe rutier – trebuie să avem semnate toate contractele. Nu am niciun fel de emoţie că acest lucru se va întâmpla. Dacă facem un calcul, acum mai avem cele două capete, mai avem cele trei de care aminteam mai devreme, dar într-o fază cât de cât înaintată, şi mai avem lotul 3 de la Ploieşti – Buzău’, a precizat el.

La rândul său, constructorul a dat asigurări că organizarea va fi făcută în aşa fel încât să fie terminate la timp toate lucrările.

‘Vă asigur că o să ne mobilizăm exemplar, milităreşte, ca şi până acum (…) Organizarea o să o facem pas cu pas, în funcţie de evoluţia contractelor, de evoluţia timpului, pentru că deocamdată este iarnă, sunt locuri unde plouă, unde ninge, dar vă asigurăm că ne vom organiza astfel încât toate lucrările să fie încheiate. Resursa umană la momentul respectiv este de 5.000 de oameni care lucrează efectiv, nu doar pe A7, ci pe companie’, a spus directorul general al UMB, Cornel Bunghiuz.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis AGERPRES, compania de drumuri a semnat joi contractele de execuţie lucrări pentru 66,9 km din autostrada Buzău – Focşani cu Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

Contractul pentru construcţia tronsonului 2, Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km), are valoarea de 1,317 miliarde lei, fără TVA, iar pentru tronsonul 3, Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km), valoarea este de 1,469 miliarde lei fără TVA.

Finanţarea acestor obiective este asigurată prin PNRR.

Durata de execuţie a contractelor este de 26 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

Pe aceste secţiuni de autostradă vor fi realizate şi o serie de lucrări de artă, respectiv: pentru tronsonul 2 – 12 poduri dintre care Podul peste Râmnicu Sărat şi DN22 este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 791 metri; pentru tronsonul 3 – 18 poduri şi un pasaj, din care Podul peste DJ 205R şi pârâul Ramna este de o complexitate tehnică ridicată, cu o lungime de 380 de metri.

Autostrada Buzău – Focşani face parte din Coridorul 3, Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) şi reprezintă o prioritate absolută la nivel naţional, conform analizei din Modelul Naţional de Transport, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcţia unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creşterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii şi atragerea de noi investiţii în ariile urbane. Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamţ sau nordul Moldovei.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

Etichete:
Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional miercuri, 25 martie 2026, 06:53

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară

George Marici, unul dintre prezentatorii matinalului de la Radio Iași, s-a alăturat unei echipe de voluntari din România în cadrul unui proiect...

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 12:34

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului

Sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului aduce în atenția publicului sucevean un spectacol aniversar inedit, regizat...

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 11:31

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri

Nou ghid de finanțare dedicat tinerilor fermieri care vor să-și dezvolte afacerile agricole. Documentul, lansat în dezbatere publică pe site-ul...

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri
Regional marți, 24 martie 2026, 11:11

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu

Sălile cu aparate de jocuri de noroc, cunoscute generic ca ‘păcănele’, vor fi interzise în municipiul Bacău, a declarat marţi,...

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
Regional marți, 24 martie 2026, 10:30

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii

Teatrul pentru copii și tineret  „Luceafărul” din Iași găzduiește de astăzi, timp de 4 zile, proiectul „Teatrul trece...

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii