Ascultă Radio România Iași Live

Bacău: Consiliul Judeţean a solicitat peste 59 milioane euro, din PNRR, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale

Bacău: Consiliul Judeţean a solicitat peste 59 milioane euro, din PNRR, pentru dezvoltarea infrastructurii medicale

Publicat de Andreea Drilea, 28 decembrie 2022, 16:31


Consiliul Judeţean (CJ) Bacău a solicitat peste 59 milioane euro, din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru dezvoltarea infrastructurii medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), a anunţat, miercuri, preşedintele instituţiei, Valentin Ivancea.

Cea mai mare sumă solicitată, de 50 milioane euro, este pentru finalizarea lucrărilor la clădirea fostului spital municipal şi integrarea acesteia în circuitul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Preşedintele CJ Bacău a precizat că proiectul a trecut de etapa de eligibilitate şi conformitate tehnică şi se află în etapa de ierarhizare la Ministerul Sănătăţii.

‘Avem speranţa că putem dezvolta şi îmbunătăţi într-un timp scurt infrastructura spitalicească din Bacău cu fondurile nerambursabile alocate prin PNRR de Ministerul Sănătăţii’, a declarat Valentin Ivancea, citat într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

CJ Bacău a înaintat alte două solicitări de finanţare, prin PNRR, pe domeniul medical, având drept obiectiv îmbunătăţirea capabilităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, prin dotarea cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale, respectiv creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul SJU Bacău prin înfiinţarea unui laborator de medicină nucleară.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

Etichete:
Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional miercuri, 25 martie 2026, 06:53

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară

George Marici, unul dintre prezentatorii matinalului de la Radio Iași, s-a alăturat unei echipe de voluntari din România în cadrul unui proiect...

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional marți, 24 martie 2026, 12:34

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului

Sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului aduce în atenția publicului sucevean un spectacol aniversar inedit, regizat...

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 11:31

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri

Nou ghid de finanțare dedicat tinerilor fermieri care vor să-și dezvolte afacerile agricole. Documentul, lansat în dezbatere publică pe site-ul...

(AUDIO) VASLUI: AFIR pune în dezbatere un nou program de finanțare pentru tinerii fermieri
Regional marți, 24 martie 2026, 11:11

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu

Sălile cu aparate de jocuri de noroc, cunoscute generic ca ‘păcănele’, vor fi interzise în municipiul Bacău, a declarat marţi,...

‘Păcănelele’ vor fi interzise în municipiul Bacău, susţine primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final