Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Ministerul Culturii: Teatrul Cub din Iași trebuie să intre în legalitate

(AUDIO) Ministerul Culturii: Teatrul Cub din Iași trebuie să intre în legalitate

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 mai 2025, 13:20

Conducerea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași trebuie să identifice şi să aplice în cel mai scurt timp posibil un set de măsuri tehnice şi administrative pentru ca Teatrul Cub să intre în legalitate, afirmă Ministerul Culturii.

Relocarea Teatrului Cub este un subiect important pentru comunitatea culturală ieşeană, iar soluţia pe care o vom adopta trebuie să fie una în primul rând legală, durabilă şi agreată de toate părţile implicate, a declarat ministrul de resort Natalia Intotero.

Ministerul Culturii reaminteşte că Teatrul Cub a fost înfiinţat în anul 2007 ca o construcţie provizorie autorizată pentru o perioadă de maxim 5 ani. Autorizaţia de construire a Teatrului Cub a expirat de 13 ani, perioadă în care au intrat în vigoare norme tehnice şi de siguranţă mult mai exigente.

Precizările vin în urma unei întâlniri desfășurate, ieri, la sediul municipalităţii ieşene, în cadrul căreia s-a discutat situația relocării sălii Teatrului Cub, și la care au participat ministrul Natalia Intotero, primarul Mihai Chirica şi conducerea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”.

În urma discuțiilor, Mihai Chirica a subliniat faptul că acea clădire a fost construită temporar și trebuia să funcționeze doar în perioada consolidării clădirii Naționalului ieșean.

Mihai Chirica: Teatrul Cub s-a născut ca un element provizoriu pentru continuarea activității, fără niciun studiu arhitectural și de urbanism. El ca formă a fost studiat, dar nu a fost studiat în contextul așezării lui definitive lângă Teatrul Național din Iași. Noi niciodată și din nicio formulă a proiectului nostru nu am propus desființarea acelui teatru, ci doar relocarea lui de lângă Teatrul Național într-o poziție definitivă care să-i confere statutul de sală de spectacol pe termen nelimitat. Mai mult decât atât, am și lăsat această discuție în atenție a celor de la Teatrul Național pentru a alege ei varianta optimă.

Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că Teatrul Cub va fi mutat într-o zonă agreată de mediul cultural, după ce consilierii locali au aprobat reabilitarea şi modernizarea spaţiului verde din zona Teatrului Naţional, ca parte a unui amplu proiect derulat în zona axei culturale a Iaşiului.

Decizia a generat critici dure, colectivul teatral al Naționalului ieșean lansând și o petiție online în vederea păstrării Teatrului Cub.

Directorul instituției, Cristian Hadji-Culea, a precizat că Teatrul Cub a devenit un spațiu cultural consacrat prin calitatea pieselor puse în scenă.

Cristian Hadji-Culea: Și relocarea și orice, în momentul ăsta, nu sunt posibile în așa fel încât funcționalitatea sălii să se mențină. În timp, probabil, dacă s-ar face planul și am reuși să găsim soluții… și financiare, probabil că s-ar putea, dar în continuare ar trebui să fie în proximitatea teatrului, pentru că folosim recuzită, folosim decoruri, folosim costume și mai ales folosim același personal în toate sălile teatrului nostru.

Întrucât proiectul european trebuie depus până la sfârşitul lunii iunie, următoarea întâlnire între factorii implicaţi – Primărie, Ministerul Culturii și Teatrul Naţional – va avea loc pe 16 iunie, dată până la care o soluţie legală trebuie să fie convenită de toţi factorii implicaţi. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prețul benzinei continuă să crească
Prim plan luni, 7 septembrie 2026, 06:14

Prețul benzinei continuă să crească

Prețul benzinei continuă să crească, atingând un nou record absolut de 9,79 lei pe litru, în timp ce reducerea accizei la motorină a fost deja...

Prețul benzinei continuă să crească
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni
Prim plan luni, 7 septembrie 2026, 06:01

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni în şedinţă luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Nicuşor Dan a convocat...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni
(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 11:18

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar

Peste 150 de polițiști vor fi mobilizați pe străzi și în zona unităților de învățământ din municipiul Iași pentru a asigura ordinea...

(AUDIO) Peste 150 de polițiști, în zona școlilor din Iași, la început de an școlar
(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 11:15

(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, avertizează că noile reglementări au lăsat...

(AUDIO) Adoptarea Legii 141 lovește din plin în învățământul ieșean, generând disfuncționalități majore în școli
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 10:28

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 7:04, informează Institutul Naţional...

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:50

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Nodul Rutier Bacău Nord, care face legătura între Autostrada A7 și varianta ocolitoare a municipiului, a fost deschis, ieri, circulației....

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:38

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar

Inspectoratul Școlar Județean nu a reușit să acopere în totalitate catedrele libere, cele mai mari probleme fiind înregistrate la liceele...

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:30

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor

Problemele administrative și lipsa banilor blochează modernizarea școlilor din județul Iași și în acest nou an școlar. Școlile din Iași,...

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor