(AUDIO) Mii de ieșeni așteaptă reluarea furnizării căldurii. Autoritățile speră ca CET să fie repornit până la sfârșitul săptămânii
Publicat de Andreea Drilea, 19 octombrie 2026, 12:05
Furnizarea agentului termic în municipiul Iași ar urma să aibă loc – cel mai probabil – spre sfârșitul săptămânii, au anunțat astăzi autoritățile.
Probele de funcționare a instalațiilor de la CET 1 vor înceapă mâine seară, după ce, la Iași, va fi adus un transformator care să le înlocuiască pe cele afectate de incendiul produs sâmbătă după-amiază.
Primarul Iașiului, Mihai Chirica: ”Transformatorul 1 este net defect, deci el a suferit o defecțiune totală, nu mai poate fi folosit. Transformatorul 2 este net funcțional, deci el a scăpat. Transformatorul 5, cel pe care încercăm să-l folosim ca backup, nu funcționează, are un defect minor, dar ar însemna o demontare completă care durează. Vom închiria un transformator, se va bypass-a zona afectată de explozia inițială din interiorul centralei. Încercarea noastră este ca, până la sfârșitul zilei de mâine, să punem sub tensiune întreg CET-ul.”
Între timp, a fost pusă în funcțiune o instalație de înaltă tensiune, iar singurele probleme care rămân se înregistrează la instalația de medie tensiune și la circuitele auxiliare, a precizat liderul sindical, Sorin Turcu, șef de tură la CET Iași.
Înlocuirea totală a acestora necesită mai multe zile, a mai explicat Sorin Turcu, motiv pentru care reluarea furnizării agentului termic se va face spre sfârșitul săptămânii: ”Să lucrează împreună cu colegii noștri la Delgaz Grid. Nu vă putem da în momentul de față un deadline pentru pornire, pentru că încă nu știm cum vor evolua livrarea de echipamente și lucrările. În momentul de față nu ne hazardăm să înaintăm niciun termen. Sperăm mai spre sfârșitul săptămâni.”
Reamintim că mii de ieșeni au rămas fără apă caldă și căldură, după un incendiu care a izbucnit la postul electric de alimentare al CET-ului.
La sistemul centralizat de încălzire sunt branşate, la Iaşi, 22 de mii de apartamente, aproape 140 de instituţii publice şi peste 170 de agenţi economici.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)