O fetiță de 9 ani din Bacău a ajuns la Spitalul de Copii ”Sf Maria” din Iași, aseară, după o intoxicare cu insecticid. Ea are prognostic rezervat, fiind intubată.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sf Maria” din Iași, Cătălina Ionescu a precizat că, în cursul nopții trecute, tot din județul Bacău, au fost aduse alte două fetițe în vârstă de 4 și 7 ani intoxicate, de asemenea, cu insecticid. Starea acestora este stabilă și continuă tratamentele în ATI.
Referindu-se la fetița de doi ani din județul Suceava care a fost transportată în comă la Iași, Cătălina Ionescu a precizat că evoluția este una bună și copilul va fi externat.
Cătălina Ionescu: În cursul nopții trecute au fost transferați de la Spitalul Bacău trei copii cu vârste de 4, 7 și 9 ani, intoxicați, pe cale cutanată, cu substanță insecticidă de tip organofosforat. S-a efectuat decontaminarea cutanată, s-a administrat antidotul specific acestui tip de intoxicație în serviciul de urgență a spitalului nostru, cu continuarea tratamentului în terapie intensivă. Evolutiv, fetițele de 4 și 7 ani, au o evoluție bună, însă starea fetiței de 9 ani s-a agravat pe perioada spitalizării, necesitând protezarea căilor respiratorii. Pacienta a fost intubată, prognosticul ei rămânând rezervat. În urmă cu 24 de ore a mai fost un caz de intoxicație cu substanță insecticidă de tip organofosforat la un copil de 2 ani din județul Suceava. Din fericire, deși pacientul a venit foarte grav, evoluția a fost bună.
(AUDIO) CONAF a reunit la Piatra Neamț antreprenori pentru dezbateri despre investiții, leadership și obstacolele care împiedică dezvoltarea afacerilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF, a reunit astăzi, la Piatra Neamț, antreprenori care dezvoltă companii și branduri...
(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
A fost încheiat un acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și Iași, în cadrul evenimentului intitulat...