Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Iaşi: Un mort şi doi răniţi în urma unui accident rutier pe DE 85

(AUDIO) Iaşi: Un mort şi doi răniţi în urma unui accident rutier pe DE 85

Publicat de Andreea Drilea, 1 septembrie 2023, 13:52

Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite, după ce trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe DE 85, la ieşirea din Podu Iloaei spre Iaşi. Traficul în zonă a fost blocat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Laurențiu Listar: La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de intervenție și descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și un echipaj medical de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, precum și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. În eveniment, au fost implicate trei autoturisme, rezultând trei victime. După efectuarea manevrelor de resuscitare asupra unei persoane aflată în stop cardiorespirator, echipajele medicale au declarat decesul acesteia. Celelalte două victime, care prezentau leziuni minore, au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

Etichete:
Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:57

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ

Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vaslui s-au întâlnit, vineri, pentru stabilirea unor măsuri după confirmarea a patru...

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:13

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție

Luna februarie la Ateneul Național din Iași se anunță a fi o celebrare a artei dramatice, aducând în fața publicului o selecție remarcabilă...

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:10

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui derulează în perioada februarie – iunie 2026 Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în...

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 10:13

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”

În urma observațiilor astronomice cu caracter științific, la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad s-a descoperit...

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:46

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv

Proiectul face parte din mișcarea națională „România se mișcă”, susținută de Fundația Dacia pentru România, pentru eliminarea...

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:35

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie

După un an cu prezenţe constante pe scene din ţară dar şi de peste hotare, tenorul Ştefan von Korch revine la Opera Naţională din Iaşi, în...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie
Regional vineri, 6 februarie 2026, 08:18

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară

O zonă de restricţii sanitar-veterinare a fost instituită în municipiul Piatra-Neamţ şi pe o rază de zece kilometri în jurul oraşului, după...

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară