(AUDIO/FOTO) Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași
Publicat de Andreea Drilea, 20 octombrie 2026, 12:34
Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.
Competiția este structurată pe două secțiuni, respectiv Panificație și Patiserie, și își propune să faciliteze colaborarea dintre liceeni și studenți, și – în același timp – să pună în valoare atât tradiția, cât și inovația din acest domeniu de activitate.
Ajunsă la a șaptea ediție, manifestarea reunește, anul acesta, 12 unități de învățământ de profil din județele Suceava și Iași, după cum a precizat prodecanul Facultății de Agricultură din cadrul USV Iași, Otilia Murariu: ”Concursul este de talie regională, avem 12 licee care s-au înscris la această ediție, respectiv din județul Suceava, din Vatra Dornei, din județul Iași a venit Liceul Tehnologic din Pașcani, Hârlău, Podu Iloaiei, Miroslava și diferența de licee din municipiul Iași. Scopul acestui concurs este de a crea o comunitate prin care elevii de la liceele de specialitate colaborează cu studenții, cadrele didactice din cadrul liceelor și din cadrul universității și totodată cu specialiști din domeniu.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)