Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO/FOTO) Piața Unirii Iași: Manifestări pentru a celebra 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române

(AUDIO/FOTO) Piața Unirii Iași: Manifestări pentru a celebra 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române

Publicat de Andreea Drilea, 24 ianuarie 2025, 14:01

Peste 5.000 de persoane se află în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a celebra 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

În acest an, la Iași, nu sunt prezente oficialitățile centrale ci numai autoritățile locale și județene. Acestea din urmă au fost huiduite de o parte din populaţia care aştepta în spatele grilajelor de metal care împrejmuiesc Piaţa Unirii, să înceapă manifestările.

A fost oficiată o slujbă de pomenire, după care a avut loc ceremonialul depunerii coroanelor de flori.

În cuvântul său, Primarul Mihai Chirica a remarcat faptul că, în prezent România este divizată: ”E adevărat, nu ne așteptam la foarte multă liniște pentru că sunt multe reminiscențe în urma turului 1 de alegeri prezidențiale. România este împărțită, din păcate, adevărul este undeva la mijloc, nu trebuie să judecăm pe nimeni la rece, trebuie să ne apropiem mai mult de popor, unii vorbeau de pensii, alții vorbeau despre vânzarea unor resurse naturale, alții vorbeau despre dispariția unor simboluri din educația copiilor noștri. Va trebui să le analizăm pe fiecare, unele sunt adevărate, altele sunt false. Să le punem din nou pe masa poporului român și să le oferim posibilitatea de a alege drumul pe care și-l dorește cu adevărat. Eu cred că în acest moment România este aproape milimetric împărțită în două, prin urmare responsabilitatea celor care conduc, care guvernează, indiferent că vorbim de o primărie de comună sau de țara întreagă, trebuie să fie o altfel de abordare cu altă responsabilitate și cu o altă judecată asupra poporului.”

Oamenii s-au prins apoi în Hora Unirii, fără niciun politician. Astăzi, în zi de sărbătoare, românii, au așteptări mari de la cei care ne conduc:

”Vox 1: Să fie schimbare, să fie cât mai bine pentru populație, pentru copii, viitorul copiilor în primul rând că țara e lăsată de tot în jos. Doamne Ajută să fie bine.

Vox 2: Să fim uniți, o țară unită, că am devenit o colonie în ultima perioadă, în ultimii ani, chiar. Suntem vânduți și poate ziua de astăzi ne va uni și mai mult ca români și să fim cât mai solidari față de țara noastră.”

În continuarea manifestărilor, la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Mănăstirea ”Trei Ierarhi” se va oficia un TeDeum și vor fi depuse coroane de flori.

Diseară, de la ora 18.00, are loc ceremonialul retragerii cu torțe pe Pietonalul Ștefan cel Mare.

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

 

 

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 12:20

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1

Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1. Lucrările de remediere a situației au...

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:52

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduiește, în perioada...

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:21

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026

Cinema Ateneu Iași pentru perioada 23-28 octombrie 2026. În această perioadă, publicul poate descoperi o selecție variată de filme, inclusiv...

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:00

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri

Astăzi, 20 octombrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de...

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a...

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:43

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581

Autocisternă răsturnată la Ghermănești. O autocisternă încărcată cu vin s-a răsturnat în localitatea Ghermănești, comuna Drânceni....

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:24

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București

Între 16 și 25 octombrie, are loc la București o nouă ediție a Bienalei de Scenografie. Timp de 10 zile, manifestarea găzduiește expoziții cu...

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 06:30

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură

Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Niculescu vor continua marţi în comisiile de specialitate, urmând ca tot marţi să se dea votul de...

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură