Ascultă Radio România Iași Live

Primul discurs al preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament: Să renunţăm la populism şi electoralism

Publicat de Andreea Drilea, 9 februarie 2015, 17:05


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în primul discurs susţinut în plenul reunit, că va veni la începutul fiecărei sesiuni parlamentare în faţa Parlamentului pentru a vorbi despre priorităţi, precizând că ”progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei care o reprezintă”. Iohannis a declarat că pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, ”din cauza cărora suntem astăzi, aici”.

”Priviţi prezenţa mea ca un semn de respect şi deschidere pentru puterea legiuitoare. Ca preşedinte al României, îmi asum, astfel, o relaţie de colaboarea instituţională corectă şi de parteneriat cu Parlamentul”, a spus preşedintele în discursul său, menţionând că ”un asememea parteneriat răspunde spiritului Constituţiei şi aşteptărilor cetăţenilor, dar are şi însemnate raţiuni practice”.

Potrivit preşedintelui Iohannis, ”puterile statului, deşi separate, sunt de fapt chemate să lucreze împreună în serviciul cetăţenilor”.

”Progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei chemaţi să o reprezinte, ci din efortul lor comun. Momentul de astăzi nu va rămâne unul singular, în mandatul meu. În spiritul acestui parteneriat, o să vin în faţa dumneavoastră la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, pentru a vorbi despre priorităţi, temele care îi preocupă pe români şi despre soluţiile posibile”, a anunţat şeful statului.

Preşedintele a mai menţionat că ”mesajul transmis astăzi de la tribuna Parlamentului vine în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele politice, cu preşedinţii celor două Camere şi cu reprezentanţi ai societăţii civile”.

”Acesta este modul în care înţeleg să dau conţinut rolului de mediator şi de integrator al preşedintelui”, a mai spus Iohannis, precizând că îşi doreşte un Parlament puternic, pentru că un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcţia democratică.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că este important ca şi acţiunile Parlamentului deopotrivă să fie în acelaşi sens. Un parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiţiei, responsabil în actul de legiferare, activ în atribuţiile de control şi transparent în conduită va fi cu siguranţă privit altfel de cetăţeni.

Preşedintele a arătat că a constatat cu bucurie că există deschidere faţă de reformarea instituţiilor politice pe care le reclamă intrarea într-o nouă etapă a consolidării democratice, pe care cetăţenii României o doresc.

”Pentru o transformare profundă de sistem, va trebui să renunţăm la câteva practici. În primul rând, să renunţăm la populism şi la electoralism”, a declarat Klaus Iohannis.

El a spus că prin populism înţelege ”să nu propui măsuri care afectează arhitectura statului şi a instituţiilor, fără argumente doar pentru a putea atrage voturi”, iar prin electoralism înţelege ”să gândeşti măsuri şi sisteme de vot de natură să maximizeze câştigul electoral al unui partid sau altuia, la un moment dat”.

Klaus Iohannis a afirmat că, în acest fel, nu se poate construi un stat.

”Trebuie să avem tăria să recunoaştem că din cauza populismului şi electoralismului suntem astăzi, aici. Nu în sens de vină, ci de responsabilizare, acum când avem şansa de a îndrepta lucrurile. În unele cazuri, deşi se ştia că nu sunt eficiente, au fost create reguli care răspundeau unor interese electorale de conjunctură. În alte situaţii, temerile publicului au fost deliberat alimentate, pentru a distruge, iar conflictul politic a umbrit orice dezbatere aşezată. Totul a fost subsumat unui război politic, lipsit de sens pe termen lung, dar consumator de energii şi distrugător de speranţe”, a mai precizat preşedintele Iohannis. (mediafax.ro/FOTO inpolitics.ro)

Etichete:
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu