PSD îl propune pe liderul formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru postul de premier
Publicat de Gabriela Rotaru, 24 iunie 2026, 15:06
Partidul Social Democrat a decis să-l propună pe liderul formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru postul de premier şi să nu voteze un guvern minoritar din care nu ar face parte PSD. Anunţul a fost făcut de Sorin Grindeanu la finalul Biroului Permanent al partidului.
Sorin Grindeanu: Partidul Social Democrat a decis astăzi, în Biroul Politic Naţional, în unanimitate, să-şi asume responsabilitatea, răspunderea guvernării, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier. Am cerut un vot colegilor mei pentru a avea libertate totală în alegerea echipei de miniştri, în cazul în care PSD va primi mandatul de la preşedintele României. PSD îşi poate asuma guvernarea doar în condiţii clare şi transparente, de aceea am decis să avem o echipă de negociere care să discute cu celelalte formaţiuni politice pro-occidentale din parlament draftul unui acord politic.
Şi liderii PNL, USR şi UDMR au discuţii privind strategia pe care o vor adopta în ceea ce priveşte viitorul guvern. (Rador/ FOTO psd.ro)