Ascultă Radio România Iași Live

Programul estival de transport 2025 – „Trenurile Soarelui”

Programul estival de transport 2025 – „Trenurile Soarelui”

Publicat de Gabriela Rotaru, 2 iunie 2025, 13:54

Programul estival de transport 2025 – „Trenurile Soarelui”

CFR Călători informează că la data de 13/14 iunie 2025 lansează programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, ce se va desfășura până la data de 6/7 septembrie 2025. Turiștii vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe (32 suplimentare și restul din programul obișnuit) ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu staţiunile de la Marea Neagră.

Trenuri

Regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători cu cele 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord.

De asemenea, călătorii au la dispoziție și o serie de legături din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCtiy.

Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni –  Mangalia şi retur. Trenul Tineretului -IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11 / Mangalia la ora 07:59.

Accesul feroviar spre/dinspre Delta Dunării

Este posibil numai prin stația de cale ferată Tulcea Oraș. Turiștii au la dispoziție două trenuri Regio directe din Constanța spre Tulcea Oraș și retur, iar prin intermediul trenurilor care circulă pe ruta Medgidia – Tulcea Oraș la legătură cu celelalte trenuri de pe magistrala 800 București – Constanța, călătorii vor avea posibilitatea să se deplaseze spre Tulcea Oraș, inclusiv cu trenurile estivale.

Condiții de călătorie

În perioada estivală, parcul activ de material rulant al CFR Călători va fi concentrat pe programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, fără a se neglija asigurarea deplasărilor către celelalte zone de interes de pe teritoriul țării, punând la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă.

Traficul de pasageri va fi monitorizat atent și în funcție de evoluția și dinamica cererii de transport, compania va acționa în consecință, în limita parcului de material rulant tehnic disponibil. Pentru o călătorie fără griji, este important ca pasagerii să achiziționeze din timp biletele și să opteze nu doar pentru trenurile de la orele de vârf, ci și pentru celelalte trenuri înscrise în programul de circulație.

Trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află și vagoane cu locuri pentru dormit.

Menționăm că materialul rulant modernizat de către CFR Călători la industria de profil românească prin programul de investiții cu fonduri PNRR, precum și singura ramă electrică Alstom Coradia Stream pe care CFR Călători o are în exploatare prin punerea la dispoziție de către ARF în cadrul Contractului de Servicii Publice, vor deservi litoralul în acest sezon estival. Ambele tipuri de material rulant răspund unor cerințe ridicate de confort, ceea ce vor face mai plăcută experiența de călătorie spre/dinspre litoral.

Vagoanele și locomotivele modernizate din fonduri PNRR se vor regăsi în compunerea trenurilor InterCity pe ruta Brașov – București Nord – Constanța precum și în compunerea altor trenuri, în timp ce noua ramă electrică Alstom Coradia Strem este utilizată spre/dinspre litoral începând cu data de 1 iunie 2025, prin operarea zilnică a unui număr de patru trenuri InterRegio, pe ruta București Nord – Constanța.

 

Tarife

Prețul pentru o călătorie cu loc rezervat București – Constanța, fără reduceri, la casa a II-a, este 43,50 lei la tren Regio, 82,50 lei la tren IR și 94,00 lei la tren IC. La cumpărarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% din tariful de transport. Astfel un bilet cumpărat în avans cu cel puțin 11 zile, pe ruta București – Constanța la clasa a II-a, este 39,55 lei la tren R, 74,85 lei la tren IR și 85,20 la tren IC. Dacă se optează pentru oferta dus-întors prin care se acordă o reducere de 10% din tariful de transport, un bilet la vagon clasa a II-a, pe ruta mai sus menționată, costă 79,10 lei la tren R, 149,70 lei la tren IR și 170,40 la tren IC.

De asemenea, CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.). Pentru detalii accesați www.cfrcalatori.ro, secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități.

 

Modalități de cumpărare bilete

Legitimațiile de călătorie în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipație de până la 30 de zile inclusiv, utilizând următoarele canale de vânzare:

Accesul în stațiile de pe litoral pentru persoanele cu mobilitate redusă

Ca urmare a lucrărilor de modernizare/reabilitare a unor stații de cale ferată aflate pe secția București-Constanța, respectiv Constanța-Mangalia derulate de către managerul infrastructurii feroviare – CNCF „CFR” SA, lucrări ce prevăd inclusiv realizarea de facilități de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, precizăm că accesul persoanelor cu mobilitate redusă spre/dinspre peroane și în incinta stațiilor în vederea debarcării/îmbarcării, va fi posibil în perioada sezonului estival numai în stațiile Constanța și Mangalia.

Astfel, serviciul gratuit de asistență a persoanelor cu mobilitate redusă la peroane în vederea debarcării/îmbarcării în bune condiții poate fi efectuat de CFR Călători, la cerere, doar în stațiile Constanța și Mangalia. Detalii despre accesarea acestui serviciu găsiți pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Asistență PMR.

Recomandări

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie.

Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că au legitimație de călătorie și după caz, documentele aferente pentru transport, pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații despre circulația trenurilor (ziua, oră, tarif) pe ruta dorită recomandăm accesarea modulului „Mers tren trafic intern” de pe www.cfrcalatori.ro  unde se completează stația de plecare/sosire, se alege data de călătorie, se accesează butonul ‘caută’ și se generează o pagină cu toate trenurile care circulă în ziua respectivă pe ruta aleasă.

De asemenea, informații despre circulația trenurilor sunt disponibile:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • la personalul nostru din staţii.

Despre CFR Călători:

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători” S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Iniţiativă legislativă care urmăreşte responsabilizarea operatorilor de jocuri de noroc, avizată favorabil de Comisia juridică a Senatului
Naţional marți, 3 iunie 2025, 17:56

Iniţiativă legislativă care urmăreşte responsabilizarea operatorilor de jocuri de noroc, avizată favorabil de Comisia juridică a Senatului

Organizatorii jocurilor de noroc vor fi obligaţi să vireze o parte din venituri pentru realizarea registrului privind persoanele autoexcluse,...

Iniţiativă legislativă care urmăreşte responsabilizarea operatorilor de jocuri de noroc, avizată favorabil de Comisia juridică a Senatului
Elevii şi profesorii vor avea încă două zile libere, cu doar trei săptămâni înainte de vacanţa de vară
Naţional marți, 3 iunie 2025, 14:31

Elevii şi profesorii vor avea încă două zile libere, cu doar trei săptămâni înainte de vacanţa de vară

Elevii şi profesorii vor avea încă două zile libere, cu doar trei săptămâni înainte de vacanţa de vară. Prima va fi joi, 5 iunie, când...

Elevii şi profesorii vor avea încă două zile libere, cu doar trei săptămâni înainte de vacanţa de vară
Preşedintele Nicuşor Dan are la Palatul Cotroceni o nouă discuţie cu liderii partidelor pro-europene despre formarea viitorului guvern
Naţional marți, 3 iunie 2025, 14:29

Preşedintele Nicuşor Dan are la Palatul Cotroceni o nouă discuţie cu liderii partidelor pro-europene despre formarea viitorului guvern

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, la Palatul Cotroceni, o nouă discuţie cu liderii partidelor pro-europene despre formarea viitorului guvern,...

Preşedintele Nicuşor Dan are la Palatul Cotroceni o nouă discuţie cu liderii partidelor pro-europene despre formarea viitorului guvern
Indicele ROBOR la trei luni se menţine la 7,15%
Naţional marți, 3 iunie 2025, 14:27

Indicele ROBOR la trei luni se menţine la 7,15%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, se menţine şi astăzi...

Indicele ROBOR la trei luni se menţine la 7,15%
Naţional marți, 3 iunie 2025, 13:20

CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă

CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă Final de ediție-record în Campionatul Național de Matematică pe echipe: 13.000 de...

CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă
Naţional marți, 3 iunie 2025, 09:44

Festivalul Internațional de Film Très Court 2025

În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție,  intensă și incluzivă Programul...

Festivalul Internațional de Film Très Court 2025
Naţional marți, 3 iunie 2025, 09:20

Noul guvern s-ar putea forma într-o jumătate de lună

România ar putea avea un nou executiv peste două săptămâni, după finalizarea negocierilor pe programul de guvernare şi încheierea unui acord...

Noul guvern s-ar putea forma într-o jumătate de lună
Naţional luni, 2 iunie 2025, 19:01

Ministrul Muncii: Banii pentru pensii şi drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, în iunie

Banii pentru plata pensiilor şi a drepturilor sociale sunt prevăzuţi în bugetul de stat şi vor ajunge la timp la beneficiari în luna iunie, a...

Ministrul Muncii: Banii pentru pensii şi drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, în iunie