Ascultă Radio România Iași Live

Pompierii militari din cadrul ISU Vaslui atrag atenţia populaţiei că este nevoie de o mai mare solidaritate cu echipajele care vin în ajutor

Pompierii militari din cadrul ISU Vaslui atrag atenţia populaţiei că este nevoie de o mai mare solidaritate cu echipajele care vin în ajutor

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 aprilie 2025, 06:54

Oamenii se implică extrem de rar în acţiunile echipelor de intervenţie atunci când acestea ar avea nevoie şi nici nu le ajută în vreun fel.

Aceasta este concluzia la care au ajuns pompierii din Vaslui după ce au stins zeci de incendii numai anul acesta fără ca cei care ar fi avut de suferit dacă flăcările s-ar fi extins să dea o mână de ajutor.

Cu o medie a intervenţiilor de aproape 600 în fiecare lună, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui atrag atenţia populaţiei că este nevoie de o mai mare solidaritate cu echipajele care vin în ajutor.

Colonelul Cătălin Oloeriu a dat exemplul unei intervenţii recente din zona Mănăstirii Floreşti: Am fost dezamăgit de recţia comunităţii. Ardea vegetaţia şi era chiar la limita cu fondul forestier, putea să coboare şi puţin mai în vale, spre sat. Nimeni prezent, cu toate că era noaptea şi se vedea ditamai incendiul.

Echipajele ISU au un număr limitat de angajaţi şi de aceea este nevoie de voluntari care să le sprijine acţiunile.

Col. Cătălin Oloeriu: Suntem şi noi un anumit număr finit, nu suntem încadraţi prea bine la nivelul judeţului nostru. Chemăm pe cei de acasă. Ne facem meseria, suntem pasionaţi de ce facem, ne place ce facem, dar un pic trebuie să colaborăm cu oamenii şi cu societatea.

La nivelul judeţului Vaslui, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă dispune de două detaşamente de pompieri la Vaslui şi la Bârlad, precum şi de o staţie de pompieri la Huşi, la care se adaugă şi angajaţii serviciilor de voluntari pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriilor locale.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:28

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar

Peste 500 de copii din medii defavorizate din municipiul Iași primesc astăzi câte un ghiozdan complet echipat. Evenimentul, ajuns deja la a 17-a...

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:08

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu

Scădere dramatică a numărului de elevi din Republica Moldova care aleg să studieze în România. În ultimii zece ani, numărul solicitărilor...

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:56

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Două persoane au fost găsite carbonizate într-un autoturism care a lovit un cap de pod, iar apoi a fost cuprins de flăcări, a informat...

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:38

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an

În acest an școlar, în județul Iași, sunt peste 700 de norme didactice mai puține față de anul trecut. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere...

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 19:45

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina

Un fragment de dronă aeriană încărcat cu explozibil, care plutea la aproximativ 5 mile marine est de intrarea pe braţul Sulina, a fost...

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 16:15

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție

Raliul Iașului se desfășoară în acest sfârșit de săptămână și aliniază, la start, peste 50 de echipe, mai puține decât în anii...

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 14:41

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași

În noul an școlar, în județul Iași vor funcționa peste 150 de microbuze noi. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean...

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași