Ascultă Radio România Iași Live

Parchetul General: Modificările din noua lege a salarizării aduc ‘grave atingeri’ statutului magistratului

Parchetul General: Modificările din noua lege a salarizării aduc ‘grave atingeri’ statutului magistratului

Publicat de Andreea Drilea, 3 iunie 2026, 05:55

Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susţinând că prevederile acestuia sunt de natură să aducă ‘grave atingeri’ statutului magistratului, prin afectarea garanţiilor financiare asociate, componentă ‘esenţială’ a independenţei sistemului judiciar.

‘În documentul transmis se evidenţiază că proiectul conţine dispoziţii care, pe lângă faptul că diminuează drepturile salariale ale personalului care va fi încadrat după intrarea în vigoare a legii, afectează şi predictibilitatea veniturilor procurorilor în funcţie şi ale celorlalţi profesionişti de la nivelul parchetelor, creând, totodată, situaţii profund discriminatorii, care nu vor mai putea fi corectate, forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti urmând a fi anihilată. Ministerul Public atrage atenţia că, în cazul unora dintre categoriile profesionale care îşi desfăşoară activitatea la nivelul parchetelor, vor fi incidente diminuări semnificative ale drepturilor salariale, fără o justificare obiectivă’, a explicat Parchetul General într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit proiectului de lege, calculul indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază se realizează în raport de valoarea de referinţă şi coeficientul de salarizare prevăzut pentru fiecare funcţie în anexele legii, la care se adaugă sporul pentru condiţii de muncă, precum şi o diferenţă salarială tranzitorie (diferenţă între drepturile salariale aflate în plată şi indemnizaţia de încadrare sau salariul de bază stabilite potrivit proiectului), constatându-se că prevederile care reglementează atât cuantumul valorii de referinţă, cât şi cel al sporului pentru condiţii de muncă nu prezintă garanţii împotriva arbitrariului, fiind afectată predictibilitatea veniturilor, susţin procurorii.

Ministerul Public completează că instituirea unei ‘diferenţe salariale tranzitorii’ va genera situaţii ‘profund discriminatorii’ în plan profesional, procurorii şi ceilalţi profesionişti de la nivelul parchetelor care vor fi încadraţi, promovaţi sau cei care vor ocupa sau ocupă funcţii de conducere şi le expiră mandatele ori cei care vor îndeplini condiţiile pentru trecerea în altă treaptă de salarizare, după intrarea în vigoare a legii, vor fi remuneraţi conform noilor reglementări, fără a li se acorda diferenţa salarială tranzitorie, contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la salarizarea în mod discriminatoriu a personalului din justiţie.

‘În consecinţă, în perspectiva aplicării acestor dispoziţii legale, măsurile preconizate vor avea efect destabilizarea resurselor umane din multiple perspective, diminuarea ‘atractivităţii’ profesiei pentru absolvenţii de studii juridice, demotivarea personalului în funcţie de a ocupa funcţii de conducere, de a promova şi chiar de a rămâne în sistem, contrar unuia dintre dezideratele urmărite prin adoptarea proiectului de lege, respectiv: atragerea, motivarea şi menţinerea profesioniştilor în sistemul public prin susţinerea debutului în carieră, predictibilitate în evoluţia profesională şi încurajarea menţinerii în activitate a personalului performant şi cu experienţă’, se punctează în comunicat.

Totodată, în opinia procurorilor, în proiectul noii legi a salarizării se constată o discrepanţă ca dimensionare a salarizării specialiştilor/specialiştilor IT în raport cu întreaga familie ocupaţională de funcţii bugetare ‘Administraţie’, în care este inclus întregul aparat administrativ cu specific informatic.

De asemenea, se mai arată în comunicat, prin proiectul de lege a fost realizată o ierarhizare ‘anormală’ a agenţilor şi a ofiţerilor de Poliţie judiciară. Agenţii de Poliţie judiciară urmează să beneficieze de un salariu de bază cu mult mai mare decât cel aplicabil ofiţerilor, contrar ierarhiei funcţiilor. Funcţia cu grad inferior (agent de Poliţie judiciară) ar urma să fie salarizată într-un cuantum mai mult decât dublu faţă de funcţia cu grad superior (ofiţer de Poliţie judiciară), mai explică Parchetul General.

‘Punctul de vedere transmis Ministerului Justiţiei conţine propuneri de modificare şi completare a proiectului de lege, acestea vizând, printre altele, valorificarea activităţii ce depăşeşte 25 de ani (vechimea în funcţie), creşterea diferenţelor salariale între diferitele grade profesionale (care potrivit proiectului de lege analizat sunt aproape simbolice), diferenţierea între salarizarea aferentă funcţiilor de execuţie şi a celor de conducere, instituirea unor garanţii împotriva diminuărilor anuale ale cuantumului drepturilor salariale ale personalului din sistemul judiciar, importanţa deplasărilor în interes de serviciu în vederea efectuării actelor de urmărire penală în alte localităţi şi salarizarea specialiştilor din Ministerul Public în raport cu vechimea în funcţie şi vechimea în muncă’, indică sursa citată.

Conform Ministerului Public, fără luarea în considerare a obiecţiilor pe care le-a formulat şi a modificărilor pe care le-a propus, prevederile din proiectul de lege riscă ‘să destabilizeze în mod grav şi iremediabil sistemul judiciar, cu consecinţe asupra funcţionării însuşi statului de drept’. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 10:22

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 05-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 5 septembrie,...

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben
Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mai rigoros
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:55

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mai rigoros

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mult mai rigoros. Senatorii au adoptat un proiect de lege care...

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mai rigoros
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026