Ascultă Radio România Iași Live

CCR: Reglementarea măsurilor de sancţionare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului

CCR: Reglementarea măsurilor de sancţionare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului

Publicat de Andreea Drilea, 17 august 2026, 18:34 / actualizat: 18 august 2026, 5:51

UPDATE – Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, cu privire la modificările aduse la Legea integrităţii, că reglementarea măsurilor de sancţionare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, luni, AGERPRES, judecătorii constituţionali, cu majoritate de voturi, au constatat că dispoziţiile art.II pct.17 – cu referire la art.25 alin.(1) şi (2) – şi ale art.X alin.(1) şi (2) din Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii sunt constituţionale.

Alineatul 1 din articolul X are următorul conţinut: ‘Persoanelor faţă de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătoreşti, le încetează de drept funcţia, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi’.

În Alineatul 2 din articolul X se menţionează: ‘Persoanelor faţă de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcţia, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătoreşti, după caz’.

Curtea a constatat că ‘reglementarea măsurilor de sancţionare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului, iar aplicarea în timp a acestora, prin intermediul normelor tranzitorii adoptate, s-a realizat cu respectarea art.15 alin.(2) din Constituţie’.

Reprezentanţii USR au reclamat faptul că acest amendament introdus în lege îl vizează pe preşedintele partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese şi poate să-şi piardă funcţia de primar al municipiului Timişoara.

Dominic Fritz a afirmat luni, după decizia Curţii Constituţionale pe Legea integrităţii, că ‘în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat’.

‘Dacă preşedintele va promulga Legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancţiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaţilor de a scăpa de mine îi face să acţioneze disperat până într-acolo încât demolează bazele democraţiei. Un stat de drept care există doar atunci când PSD îşi doreşte, nu mai este stat de drept. Art. 15 din Constituţie – ‘legea dispune numai pentru viitor’ – a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa’, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook. AGERPRES


Curtea Constituţională a României discută, luni, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, cu referire la extinderea obligaţiei de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, sintagma ‘persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, intruziunea în viaţa privată.

Preşedintele Nicuşor Dan arată în sesizarea pe această temă publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale.

Este criticată claritatea normativă şi legalitatea sancţiunii cu privire la sintagma ‘persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, regăsită în textul legii trimis spre promulgare preşedintelui.

‘Cele două texte extind obligaţia de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese de la titularul funcţiei publice la ‘soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, sub sancţiunea contravenţională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficienţă ţine de claritatea normei: legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv – durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei. Nu sunt reglementate nici ipoteza relaţiei începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relaţiei, nici situaţia relaţiilor succesive. Sub aspectul previzibilităţii conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) şi alineat (5) din Constituţie, care impun ca legea să fie clară şi accesibilă, astfel încât destinatarul să îşi poată adapta comportamentul’, se evidenţiază în sesizare.

Nicuşor Dan apreciază că ‘deficienţa capătă însă o gravitate specifică atunci când este privită prin prisma naturii sancţionatorii a normei, iar nu doar a clarităţii ei generale’.

‘O incriminare contravenţională nu poate lăsa persoanei vizate sarcina de a stabili, prin autoevaluare, dacă intră sau nu în sfera de aplicare a sancţiunii – elementul constitutiv al faptei trebuie să poată fi verificat în mod obiectiv. În lipsa unor criterii legale, norma deleagă practic organului de control sarcina de a defini, de la caz la caz, conţinutul incriminării, aspect ce excede exigenţelor articolul 1 alineat (5) aplicabile actelor normative cu caracter sancţionator’, susţine preşedintele.

Totodată, sunt analizate, raportat la legea atacată la CCR, şi dreptul la viaţă privată al terţului, natura personală a răspunderii şi discriminarea între demnitari.

În acest sens, consideră şeful statului, ‘ingerinţa pe care norma criticată o produce asupra vieţii private a terţului nu rezistă testului de proporţionalitate impus de articolul 26 din Constituţie, coroborat cu articolul 20 din Constituţie şi cu articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului’.

Un al doilea viciu invocat, distinct de intruziunea în viaţa privată, este ‘extinderea directă a răspunderii asupra unei persoane care nu şi-a asumat niciodată statutul generator al obligaţiei’.

‘Independent de critica privind confidenţialitatea, norma ridică o problemă separată, care ţine de fundamentul răspunderii instituite. Prin Decizia nr. 297/2025, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea articolului 3 alineat (2) din Legea nr. 176/2010 nu pentru că obligaţia de declarare a veniturilor soţului sau ale copiilor majori ar fi, prin ea însăşi, neconstituţională, ci pentru că norma angaja răspunderea declarantului pentru corectitudinea unor date furnizate de un terţ – soluţie incompatibilă cu caracterul personal al răspunderii juridice, penale sau contravenţionale. Miza deciziei din 2025 a fost, aşadar, individualizarea răspunderii, iar nu protecţia confidenţialităţii datelor’, se argumentează în sesizare.

Norma criticată nu reia acest viciu, potrivit preşedintelui Nicuşor Dan, ci îl depăşeşte.

‘În speţă, nu mai este vorba despre răspunderea demnitarului pentru o informaţie furnizată de altcineva, ci despre răspunderea contravenţională proprie a terţului, respectiv o persoană care nu deţine nicio funcţie publică, nu exercită nicio prerogativă de autoritate şi nu a săvârşit niciun act propriu prin care să-şi asume statutul generator al obligaţiei. Legătura sa afectivă cu demnitarul devine, prin simpla ei existenţă, temei suficient pentru angajarea unei răspunderi contravenţionale proprii. Este, în esenţă, o variantă agravată a viciului identificat de instanţa constituţională prin Decizia nr. 297/2025, întrucât nu mai este răspunderea cuiva pentru fapta altuia, ci răspunderea unui terţ pentru o obligaţie pe care nu şi-a asumat-o niciodată, prin nicio manifestare de voinţă proprie legată de exerciţiul funcţiei publice’, se explică în sesizare.

O altă critică adusă legii vizează ‘discriminarea între demnitari, în funcţie de forma juridică a relaţiei personale’.

‘Norma criticată produce şi o discriminare între demnitari, contrară articolul 16 alineat (1) din Constituţie, întrucât cel căsătorit beneficiază de un criteriu formal şi verificabil obiectiv – actul de căsătorie – pentru identificarea persoanei obligate să declare, iar cel aflat într-o relaţie de fapt este expus, împreună cu partenerul său, unei incertitudini pe care legea nu o rezolvă. Această asimetrie este de natură să genereze un stimulent invers pentru demnitar, care poate evita formalizarea relaţiei tocmai pentru a beneficia de imprevizibilitatea normei, efect contrar chiar scopului declarat de prevenire a conflictelor de interese’, conform şefului statului.

O sesizare asupra actului normativ a fost depusă săptămâna trecută de mai mulţi senatori. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică