Ascultă Radio România Iași Live

7 din 10 contribuabili români au lăsat statului banii din mecanismul 3,5% din impozitul pe venit, în loc să sprijine cauze și programe sociale

7 din 10 contribuabili români au lăsat statului banii din mecanismul 3,5% din impozitul pe venit, în loc să sprijine cauze și programe sociale

Publicat de Andreea Drilea, 18 februarie 2025, 10:11

7 din 10 contribuabili români au lăsat statului banii din mecanismul 3,5% din impozitul pe venit, în loc să sprijine cauze și programe sociale 

Apel: Peste 35 de unități medicale cer sprijinul Salvați Copiii, pentru a fi dotate cu aparatură medicală

București, 18 februarie 2025: Doar o treime din contribuabilii români (30%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest drept anul trecut, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit datelor comunicate de ANAF, la cererea Salvați Copiii România, în condițiile în care fondurile, și așa puține, au ajuns la 40.424 de entități non-profit. România are o vechime medie exprimată în ani pentru echipamentele aferente specializării neonatologie de 8 ani și de 11 ani pentru cele aferente specializării obstetrică-ginecologie (anchetă Salvați Copiii, care relevă nevoile din maternități), în contextul în care mortalitatea infantilă ne urcă pe podiumul negativ al Uniunii Europene. Organizația avertizează că nou-născuții prematur sau cu patologii medicale complexe își pierd viața, deseori din cauza dotării precare a maternităților unde vin pe lume.

 

Astfel, suma colectată prin intermediul formularelor D230 și D212, pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul anual datorat,  este de  387,95 milioane de lei, respectiv 32,91 milioane de lei – un total de 420,86 milioane de lei.

Ponderea celor care au redirecționat 3,5% din impozitul pe venit aferent anului 2023 se prezintă astfel:

– 30% din totalul contribuabililor persoane fizice au utilizat mecanismul de redirecționare prin formularul D230 – Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat;

– 14% din totalul contribuabililor care au depus formularul D212 – Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – au utilizat mecanismul de redirecționare reprezentând 3,5% din impozitul pe venit.

Numărul total de beneficiari ai sumelor redirecționate a fost de 40.424 de entități non-profit, potrivit ANAF.

„În două minute doar, cât ia completarea unui formular pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, sunt asigurate fonduri vitale pentru a veni în sprijinul maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală. Sunt două minute în care viața unui nou-născut poate fi salvată.”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 

Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, 100% viață pentru copii

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copilului, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităților (secții de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.

În 2024, cu sprijinul generos al celor care au ales să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Organizația Salvați Copiii, au fost susținute șase unități medicale, fapt care a contribuit semnificativ la îmbunătățirea îngrijirii medicale din România. Astfel, au fost achiziționate: două ecografe, instrumentar specific pentru secția ORL, un laparoscop, un pulsoximetru, un ventilator neonatal și o masă radiantă.

Context:

Dotarea precară a secțiilor de terapie intensivă neonatală și a maternităților din România, precum și întârzierea lucrărilor de reabilitare și modernizare sunt condiții agravante pentru rata ridicată a mortalității infantile în România, din nou în creștere. Pentru anul 2025, peste 35 de unități medicale au solicitat sprijinul Organizației Salvati Copiii pentru programe ample de reabilitare și modernizare și de dotare cu echipamente medicale performante pentru monitorizarea și evaluarea nou-născutului, reanimare neonatală și ventilație, echipamente specifice pentru susținerea tratamentului intravenos, a alimentației enterale și parenterale, echipamente de specialitate, dar și mobilier specific.

Din păcate, România continuă să se confrunte cu disproporții sociale semnificative, iar segmentul vulnerabil al populației, în special femeile gravide și copiii, se află în situații de marginalizare. Tinerele care devin mame la vârste fragede se expun la riscuri majore pentru sănătate, precum hipertensiunea arterială, anemia, nașterea prematură, subponderabilitatea la naștere a nou-născutului și depresia post-partum. Fenomenul nașterilor din mame minore reprezintă o vulnerabilitate în plus atât pentru mamă, cât și pentru nou-născut, fenomenul gravidității în rândul minorelor fiind frecvent asociat cu mortalitate infantilă crescută, conform raportului Ministerului Sănătății (INSP) pentru 2022.

„Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea nou-născuților. Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente și care să corecteze disparitățile”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 

Note pentru redactori: În perioada 2010 – 2024, Organizația Salvați Copiii s-a implicat activ în susținerea sănătății copiilor și  a mamelor prin proiecte de renovare, modernizare și dotare cu echipamente performante a unităților medicale. Au fost dotate 130 de unități medicale, secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, din toate județele țării, investindu-se peste 15 milioane de euro. Peste 1.900 de echipamente  au susținut și facilitat tratamentul a  peste 260.000 de copii.

Despre mortalitatea infantilă  în UE

Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat. Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalităţii infantile de 5,6 la mia de copii născuţi vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalităţii infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuţi vii. La polul opus, cea mai mică rată a mortalității infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuţi vii.

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către administrația financiară de care aparțin cu domiciliul, termen limită – 26 mai 2025.

Formularul precompletat cu datele organizației poate fi descărcat sau completat online, direct pe site-ul Salvați Copiii, AICI:  www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Ștefania Mircea, manager proiect, email: stefania.mircea@salvaticopiii.ro, tel: 0745 375 148.

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română
Naţional marți, 26 mai 2026, 05:58

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română

Elevii de clasa a VI-a vor susţine marţi proba de Limbă şi comunicare – Limba română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit...

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română
ANAT: Reducerea valorii voucherelor de vacanţă şi scăderea puterii de cumpărare temperează rezervările pentru Rusalii
Naţional luni, 25 mai 2026, 10:35

ANAT: Reducerea valorii voucherelor de vacanţă şi scăderea puterii de cumpărare temperează rezervările pentru Rusalii

Reducerea valorii voucherelor de vacanţă şi scăderea puterii de cumpărare au determinat turiştii să amâne rezervările pentru minivacanţa de...

ANAT: Reducerea valorii voucherelor de vacanţă şi scăderea puterii de cumpărare temperează rezervările pentru Rusalii
Peste 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România
Naţional luni, 25 mai 2026, 10:32

Peste 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România

Peste 10 mii de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România, iar numărul creşte pentru al treilea an...

Peste 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România
Guvern: Premierul Bolojan a analizat în videoconferinţă cu prefecţii 5.300 de proiecte cu finanţare PNRR derulate de autorităţile locale
Naţional luni, 25 mai 2026, 05:40

Guvern: Premierul Bolojan a analizat în videoconferinţă cu prefecţii 5.300 de proiecte cu finanţare PNRR derulate de autorităţile locale

Premierul interimar Ilie Bolojan a analizat duminică, într-o videoconferinţă cu prefecţii, aproximativ 5.300 de proiecte finanţate prin Planul...

Guvern: Premierul Bolojan a analizat în videoconferinţă cu prefecţii 5.300 de proiecte cu finanţare PNRR derulate de autorităţile locale
Naţional duminică, 24 mai 2026, 11:16

Regizorul ieșean Cristian Mungiu intră în istoria cinematografiei după câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”

Regizorul român Cristian Mungiu a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026 pentru lungmetrajul „Fjord”. Este al...

Regizorul ieșean Cristian Mungiu intră în istoria cinematografiei după câștigarea celui de-al doilea Palme d’Or cu filmul „Fjord”
Naţional sâmbătă, 23 mai 2026, 17:10

(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul

Premierul Ilie Bolojan a declarat astăzi, la Iași, că principala urgență administrativă a României este accelerarea absorbției fondurilor din...

(AUDIO) Guvernul accelerează evaluarea proiectelor PNRR înaintea negocierilor cu Bruxelles-ul
Naţional vineri, 22 mai 2026, 07:11

Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul

Peste 10.000 de joburi au fost postate de la începutul lunii mai și până acum pe eJobs.ro și alte aproape 1.500 pe iajob.ro, aceasta fiind...

Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul
Naţional vineri, 22 mai 2026, 06:54

Poliția Română reacționează în urma investigației Recorder privind numirile prin împuternicire în funcțiile de conducere

Procentajul funcţiilor de conducere ocupate prin împuternicire la nivelul Poliţiei Române este în prezent de peste 9%, în scădere faţă de 1...

Poliția Română reacționează în urma investigației Recorder privind numirile prin împuternicire în funcțiile de conducere