Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Kovesi cere Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova

Publicat de Andreea Drilea, 19 noiembrie 2015, 15:45 / actualizat: 19 noiembrie 2015, 18:52

UPDATE ora 18:40 – Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruptie – Laura Codruţa Kovesi l-a sesizat pe procurorul general al PÎCCJ pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova Dan-Coman pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă’, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. ”Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din DNA care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată’, mai arată DNA.

DNA precizează că cererea procurorilor anticoruptie are în vedere date şi probe ce conturează că, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/ lună.

În dosar, a fost reţinut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), urmând a fi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

‘Concret, Dan Şova i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova a pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă’, susţin procurorii.

DNA precizează că, în decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan în calitate de director general şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.

Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

‘În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeaşi perioadă, Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora. În decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET. În martie 2013, Mihai Bălan a revenit în funcţia de director general al CET Govora’, se spune în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în mai 2013, între CET Govora reprezentată de Bălan şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.

‘Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada contractuală, Dan Şova a încasat comisionul pentru 40.000 euro. Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi în mod direct către stingerea unei datorii provenite din obligaţiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în Bucureşti’, au mai reţinut anchetatorii.

Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat cu o societate de avocaţi două contracte şi, în perioada ianuarie 2012 – august 2014, a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societăţii de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.

 

UPDATE, ora 18:00 – Senatorul Dan Şova este urmărit penal de procurorii DNA după ce au constatat că ar fi primit în total 100.000 de euro, în schimbul traficării influenţei la directorul general al CET Govora, pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură.

În dosar, a fost reţinut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), urmând a fi prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cazul lui Dan Şova, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.


Senatorul Dan Şova este anchetat într-un nou dosar de corupţie instrumentat de procurorii DNA, au declarat joi pentru AGERPRES surse judiciare.

El a fost adus joi cu mandat la DNA pentru a i se comunica învinuirile.

La intrare în sediul DNA, Dan Şova nu a dorit să facă declaraţii în legătură cu prezenţa sa la Parchet şi în ce dosar este audiat.

(Agerpres/FOTO arhivă gandul.info)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică