Tulcea: Mai multe persoane au fost rănite, în urma incidentului de pe braţul Sulina al Dunării

Publicat de Andreea Drilea, 5 iulie 2025, 11:09
Cinci dintre cele 12 persoane aflate în barca implicată în incidentul de pe Dunăre, în apropiere de satul Maliuc, au fost rănite, fiind transportate la spitale, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
SAJ a preluat de la locul accidentului un bărbat, o femeie şi doi copii, aceştia urmând să ajungă la spitalul din municipiul Tulcea, iar o femeie cu răni multiple va ajunge la o unitate medicală cu un elicopter SMURD.
‘Toate victimele sunt conştiente şi cooperante’, a precizat ISU Delta.
Sâmbătă dimineaţă, o barcă cu 12 persoane la bord, care efectua o cursă pe Dunăre între oraşele Tulcea şi Sulina, a fost implicată într-un incident, în apropiere de satul Maliuc, ambarcaţiunea intrând în mal.
Căpitănia Portului Tulcea a început o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul. AGERPRES