Ascultă Radio România Iași Live

Tribunalul Bucureşti se pronunţă astăzi asupra cererii lui Oprescu de înlocuire a arestării preventive

Publicat de Andreea Drilea, 25 septembrie 2015, 07:05

Tribunalul Bucureşti se pronunţă vineri în cazul solicitării lui Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una mai uşoară.

Oprescu se află în arest preventiv de la începutul acestei luni. El este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

‘Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar’, arată DNA.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 10:40

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale,...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 06:29

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%

Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2025, conform...

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli