Ascultă Radio România Iași Live

Traian Băsescu, din nou în instanţă

Publicat de , 8 octombrie 2015, 10:29

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind citat într-un dosar în care o persoană solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele său în legătură cu o declaraţie pe care a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcţie.

Este vorba de Ioan Şerb, care a depus la Parchet o plângere împotriva lui Traian Băsescu.

‘(Cineva – n.r.) a cerut să fiu anchetat pentru fals în declaraţii, pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute şi nu am demisionat. Şi acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar’, a declarat Băsescu la sediul ÎCCJ.

Fostul şef al statului a apreciat că Parchetul îi face ‘un program extrem alert’, el fiind şi miercuri la o instanţă, dar că va da curs oricărei chemări a procurorilor.

În legătură cu afirmaţia sa din 2007, Băsescu a spus că a fost o declaraţie verbală asupra căreia a revenit imediat după votul dat în Parlament.

La 17 aprilie 2007, Băsescu a declarat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcţie, îşi va da demisia în cinci minute.

‘În situaţia în care, în pofida avizului Curţii Constituţionale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcţie şi voi chema în faţa electoratului şi pe cei care au generat un abuz constituţional’, afirma atunci şeful statului, într-o declaraţie de presă.

Ulterior, Băsescu a renunţat la decizia de a demisiona.

Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu, ca urmare a unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane, printre care şi dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak. (Agerpres/ FOTO ziartricolorul.ro)

Etichete:
Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Naţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:33

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare

Noul mers al trenurilor a intrat astăzi în vigoare şi va fi valabil până la 12 decembrie 2026. Vor fi o serie de noutăţi în plan naţional...

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 09:32

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în săptămâna pe care o încheiem, peste 2.000 de amenzi, în valoare de...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat peste 2.000 de amenzi
Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
Naţional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:32

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România

Institutul Naţional Cantacuzino anunţă că a detectată şi la noi în ţară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional şi...

Tulpina virusului gripal care circulă la nivel internaţional a fost detectată şi în România
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei