Ascultă Radio România Iași Live

Procurorii au deschis o anchetă în legătură cu planorul dispărut

Publicat de Andreea Drilea, 7 august 2015, 15:25

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au deschis un dosar penal cu privire la faptul că un planor care a decolat joi fără un plan de zbor a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclubului din oraşul Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis vineri AGERPRES, din primele cercetări a rezultat că pilotul a închiriat de la Aeroclubul Ghimbav serviciul de transport al planorului proprietate personală, iar în temeiul acestei relaţii contractuale a fost condus cu un avion în masivul Postăvarul, de unde a iniţiat procedura de zbor.

În cauză au fost demarate acţiunile de căutare ale aparatului de zbor, fiind activate structurile tehnice subsecvente platformei de coordonare operaţională pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Transporturilor şi ROMATSA.

Până în prezent, aparatul de zbor nu a fost identificat, însă misiunile de căutare continuă, iar pe măsura derulării cercetărilor va fi informată opinia publică.

În seara zilei de 6 august a.c., în jurul orei 21,50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat de către ROMATSA despre faptul că un planor care a decolat în jurul orei 12,30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

(Agerpres/FOTO arhivă gandul.info)

Etichete:
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu