Ascultă Radio România Iași Live

Poliţia a deschis o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorilor în legătură cu situaţia de la Târgu Mureş

Poliţia a deschis o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorilor în legătură cu situaţia de la Târgu Mureş

Publicat de Andreea Drilea, 12 ianuarie 2025, 05:41 / actualizat: 12 ianuarie 2025, 10:18

UPDATE – Poliţia a deschis o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorilor, iar autorităţile judeţene şi naţionale fac verificări în legătură cu situaţia de la Târgu Mureş.

La patru centre de plasament destinate copiilor cu dizabilităţi din oraş au avut loc, ieri, vizite neanunţate ale unor reprezentanţi ai organizaţiei neguvernamentale Centrul de Resurse Juridice şi ai Consiliului de Monitorizare, autoritate cu atribuţii în protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de îngrijire.

Reporter: Micuţi între trei şi şapte ani care nu erau în grija asistenţilor maternali profesionişti, aşa cum prevede legea, ci închişi în centre; opt copii erau închişi în dormitoare, fără a putea ieşi, iar angajaţii au spus că motivul este lipsa de personal. S-au mai găsit condiţii inadecvate şi insalubre, medicamente expirate luna trecută. În schimb, bugetul alocat este excesiv, spune Georgiana Pascu, de la Centrul de Resurse Juridice.

Georgiana Pascu: Pentru 51 de copii, Consiliul Judeţean Mureş a alocat aproximativ 1 milion de euro. Cu toate acestea, noi nu am văzut la muncă kinetoterapeuti, psihologi, psihopedagogi.

Doru Constantin, purtător de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş: Sigur, vor urma verificări legate de persoanele care erau în tură. Într-adevăr, licenţa acestor servicii a expirat în decembrie 2024, dar actualmente noi suntem într-un proces de reorganizare.

Reporter: Poliţia Mureş a anunţat că s-a sesizat din oficiu şi face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Rador


Comunicat de presă – Centrul de Resurse Juridice

Strigătul copiilor cu dizabilităţi – instituţionalizaţi ilegal de către DGASPC Mureş

În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2025, în intervalul orar cuprins între 5:30 şi 7:00, reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice (CRJ) şi ai Consiliului de Monitorizare (Legea nr. 8/ 2016) au vizitat inopinat copiii plasaţi în patru centre de plasament, din subordinea DGASPC Mureş, aflate pe raza Municipiului Târgu Mureş.

În cele patru centre vizitate sunt instituţionalizaţi în total 63 de copii cu dizabilităţi (61 prezenţi în centre şi 2 internaţi în spital), deşi capacitatea pentru care iniţial a fost eliberată licenţa de funcţionare era pentru un număr de 51 de beneficiari.

La momentul vizitei, toate cele patru centre funcţionează în afara legii, licenţele de funcţionare fiind expirate din 2, respectiv 4 decembrie 2024.

În timpul vizitei au fost identificate mai multe ilegalităţi, esenţiale fiind următoarele:

Copii cu vârste cuprinse între 3-7 ani nu sunt în grija asistenţilor maternali profesionişti, aşa cum prevede legea, ci închişi în centre. Astfel, DGASPC Mureş a încălcat obligaţia de a asigura îngrijirea copiilor în mediul familial.

Într-unul din centre, opt copii erau închişi în dormitoare cu zăvoare, amplasate în exterior, pentru a nu putea ieşi din camere. Personalul de serviciu ne-a comunicat că au apelat la această modalitate din lipsă de personal.

În două dintre centre, în urma verificării medicamentelor din aparatele de urgenţă, au fost identificate medicamente expirate. Personalul de serviciu a afirmat că a administrat aceste tratamente de curând.

În toate cele patru centre, condiţiile de viaţă şi îngrijire sunt inadecvate, nu corespund standardelor legale, fiind observaţi şi 9 copii într-un dormitor, camere fără uşi, spaţii insalubre, saltele îmbrăcate în plastic, paturi inadecvate ca mărime – toate acestea fiind de natură să pericliteze viaţa şi integritatea copiilor.

Într-unul dintre centre, am găsit un focar de varicelă, cinci copii fiind diagnosticaţi, nu toţi erau izolaţi de ceilalţi copii instituţionalizaţi.

Sunt copii cu dizabilităţi care nu beneficiază de servicii de kinetoterapie deşi medicii spun că lipsa recuperării le poate pune viaţa în pericol.

CRJ a participat la mai multe vizite de monitorizare în aceste centre, începând cu lună martie 2024, acestea având caracter inopinat sau anunţat.

În toate vizitele, CRJ a observat aceeaşi situaţie – probleme grave de supraaglomerare, lipsa igienei, lipsa unei alimentaţii adecvate, lipsa accesului la servicii medicale, lipsa activităţilor şi a recuperării copiilor, instituţionalizare forţată – cele mai multe familii nu au fost consiliate anterior preluării copiilor din familie, nu au primit servicii adecvate în comunitate şi ulterior instituţionalizării – li s-a restricţionat dreptul de a-şi vizita copiii.

Toate vizitele CRJ în Centrul Trebely au demonstrat că aceşti copii sunt neîngrijiţi, uneori lăsaţi singuri şi nesupravegheaţi, lipsiţi de activităţi de recuperare şi reabilitare specifice – care au constituit principalul temei pentru instituţionalizarea lor în acel centru, lipsiţi de îngrijire medicală adecvată, lipsiţi de alimentaţie corectă şi evaluată din punct de vedere nutriţional. În fisele copiilor de prezentare la camera de urgenţă a Spitalului judeţean/ Spitalului de urgenţă Tg. Mureş apar menţiuni referitoare la internarea fără aparţinător a copiilor sau prezentarea doar în regim de urgenţă şi nu pentru consult de specialitate. Pentru mai mulţi copii, medicii de urgenţă au consemnat la internare, malnutriţie şi deshidratare severă.

În ciuda unei scheme de personal generoase, CRJ a constatat nereguli în cadrul vizitelor de monitorizare, mai ales legate de neparticiparea personalului la activităţi conform fisei de post (neprezentarea la program) şi oferirea de servicii de îngrijire inadecvate nevoilor specifice ale copiilor cazaţi în centru. În majoritatea vizitelor inopinate s-a putut observa lipsa personalului de specialitate şi chiar a unui program concret care să fie afişat sau cunoscut. Singurele persoane observate în mod curent fiind două îngrijitoare responsabile cu hrănirea, igienă, supravegherea copiilor şi menţinerea curăţeniei în centru. În unele cazuri, în momentul în care îngrijitoarele îşi luau pauze, copiii rămâneau complet nesupravegheaţi. Considerăm că lipsa de supraveghere a copiilor presupune o atitudine neglijentă şi înseamnă un risc ridicat pentru sănătatea şi integritatea corporală a copiilor. Subliniem faptul că mulţi dintre copii au fost diagnosticaţi cu epilepsie şi majoritatea lor nu se pot deplasa singuri.

Serviciile de kinetoterapie sunt esenţiale pentru copiii cu dizabilităţi cazaţi în Centrul Trebely. Conform medicilor, serviciile de recuperare de kinetoterapie şi logopedie de deglutiţie sunt vitale pentru aceşti copii. În lipsa acestor exerciţii, organele interne sunt afectate prin ‘presiune şi apăsare’ şi se poate ajunge la decesul prematur al acestor copii. Acesta este şi motivul principal pentru care arătăm că în prezent lipsa de implicare a specialiştilor şi starea de alimentaţie şi igienă defectuoase sunt de natură să pună în pericol dezvoltarea copiilor şi chiar viaţa şi integritatea lor. Cu toate acestea, reprezentanţii centrului nu au putut dovedi într-un mod satisfăcător că aceste servicii chiar sunt furnizate în mod corespunzător şi în mod constant copiilor cazaţi în centru.

Standardele minime de cazare, cum ar fi schimbarea săptămânală a lenjeriei şi igienizarea periodică a hainelor, nu sunt respectate. Copiii sunt spălaţi rar, folosindu-se bureţi murdari, scutecele nu sunt schimbate regulat, iar hainele, lenjeria de pat şi prosoapele sunt uzate şi murdare. Starea de sănătate a copiilor este îngrijorătoare, iar serviciile de îngrijire sunt de calitate scăzută. De asemenea, sănătatea orală este extrem de precară, indicând lipsa îngrijirii dentare adecvate

Cu toate acestea, Planul Anual de Acţiune al Consiliului Judeţean Mureş pentru 2024 alocă un buget total de aproximativ 4,7 milioane RON (~1 milion de euro) pentru cele patru centre rezidenţiale destinate copiilor cu deficienţe neuropsihiatrice, fiecare centru primind între 1 şi 1,3 milioane RON. Aceste bugete sunt excesive nu numai în raport cu condiţiile oferite beneficiarilor, neexistând implicarea conducerii Consiliului Judeţean Mureş în verificarea modului în care au fost cheltuite aceste sume dar şi cu standardele de cost stabilite prin lege pentru serviciile sociale şi cu bugetele unor centre similare din alte judeţe. În teren nu au putut fi identificate investiţii la nivelul sumelor de care a beneficiat DGASPC Mureş, respectiv suma de aprox. 1 milion de euro, infrastructura şi condiţiile de viaţă precare ale copiilor putând fi asimilate anilor 90.

În urma neregulilor constate, CRJ a sesizat încă din 2024, procurorii din cadrul DIICOT Structura Teritorială Târgu Mureş, urmând să facă noi demersuri în vederea sesizării Parchetului General pentru documentarea şi instrumentarea noilor fapte constatate urmare a vizitei de monitorizare din dimineaţa acestei zile.

Luând în considerare interesul superior al copilului şi faptul că deja viaţa copiilor din aceste centre este pusă în pericol iminent, Centrul de Resurse Juridice solicită intervenţia de îndată a tuturor instituţiilor publice responsabile pe acest segment de lucru, respectiv, Parchetul General, DIICOT, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, ANPDCA, Ministerul Muncii, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii.

FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:22

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa. Este o campanie de supraveghere şi control care a se va desfăşura pe litoral...

Comandamentul Sezon Estival 2025 s-a deschis oficial, la Constanţa
Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Naţional marți, 17 iunie 2025, 11:05

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor

Programul de guvernare este finalizat în mare parte, însă lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor şi...

Lipsa unui candidat la funcţia de prim-ministru blochează încheierea negocierilor
Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Naţional marți, 17 iunie 2025, 07:36

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului...

Preşedintele Nicuşor Dan a decis să includă sindicatele şi patronatele în negocierile referitoare la măsurile de reducere a deficitului bugetar
Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:49

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie. Este noul termen avansat după ce negocierile dintre PSD, PNL, USR şi UDMR par să...

Formula noului guvern va fi definitivată până în 30 iunie
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:43

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică

Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Agrippa Ionescu’ a stabilit că afecţiunea pulmonară...

Spitalul ‘Agrippa Ionescu’: Afecţiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică
Naţional luni, 16 iunie 2025, 12:39

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat luni, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, că până pe 20 iunie se va face...

Liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Se va face o analiză cu partidele, patronatele, sindicatele pe măsurile privind deficitul
Naţional luni, 16 iunie 2025, 11:23

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii. Avertismentul vine de la reprezentanţi ai...

Creşterea TVA-ului pentru Horeca ar duce la închiderea unui număr mare de afaceri mici şi mijlocii
Naţional luni, 16 iunie 2025, 09:24

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale, care vor debuta în săptămâna  propune noi evenimente vizuale...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente vizuale (16 -22 iunie 2025)