Ascultă Radio România Iași Live

George Copos şi Camelia Voiculescu, achitaţi în dosarul Loteria II

Publicat de Andreea Drilea, 25 iunie 2015, 19:11

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus joi achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul Loteria II, printre care omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi alţi 11 inculpaţi – fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş; Vasile Bontaş, fost director general al SC ‘Ana Electronic SA’; Octavian Juncu, membru al CA al SC ‘Ana Electronic’ SA; Ioan Maxim, fost director general al SC ‘Fast Service Electronica’ SA Bucureşti; Ilie Precup, expert evaluator; Roza Giulio-Giuzepe, fost director economic al SC ‘Ana Electronic’ SA, vicepreşedinte al CA al SC ‘Ana Grup’ SA şi administrator al SC Rom Tur GM Impex SRL; Mihai Stolojanu, membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat (FPP); Nicu Romeo Stancu, expert al FPP; George Vodislav, Ion Filip şi Niculae Ghinea.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA.

Pe 29 decembrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se aflau George Copos, fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş şi Camelia Voiculescu.

Potrivit DNA, George Copos, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC ‘Ana Electronic’ SA Bucureşti, acţionar majoritar al SC ‘Ana Grup’ SA Bucureşti, era acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, reprezentant al SC Grivco SA Bucureşti, era acuzat de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, acţionând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Potrivit rechizitoriului, cu concursul membrilor din conducerea Fondului Proprietăţii de Stat, s-a realizat conversia ilegală în acţiuni SC ‘Fast Service Electronica’ SA Bucureşti, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanţe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC ‘Ana Electronic’ SA Bucureşti.

Creanţa fictivă a fost generată în baza unor documente comerciale şi contabile întocmite în fals de Ioan Maxim – director general al ‘Fast Service Electronica’ SA, Vasile Bontaş – director general al ‘Ana Electronic’ şi Roza Giulio Giuzepe – director economic al ‘Ana Electronic’.

Procurorii mai susţin că George Copos, în calitate de preşedinte al CA al ‘Ana Electronic’, Roza Giulio-Giuzepe, Vasile Bontaş şi Octavian Juncu, pentru a ascunde originea ilicită a titlurilor de participare la capitalul social al ‘Fast Service Electronica’ SA obţinute de ‘Ana Electronic’, urmare a operaţiunii ilegale de conversie din anul 2000, au derulat în perioada decembrie 2002 – decembrie 2004 operaţiuni de spălare de bani (plasarea, stratificarea şi integrarea titlurilor de participare), operaţiuni în urma cărora au obţinut venituri ilicite în valoare totală de 23.765.904 lei.

De asemenea, George Copos şi Roza Giulio – Giuzepe au derulat concertat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, activităţi de manipulare a pieţei de capital.

Conform DNA, în acest fel, s-a urmărit obţinerea unei participaţii de peste 90% la SC ‘Ana Imep’ SA (tranzacţionată pe piaţa reglementată RASDAQ) care să le permită închiderea acesteia prin delistarea societăţii de la bursă.

Procurorii mai arată că, informaţia fiind nepublică, divulgarea acesteia era de natură să influenţeze preţul şi celelalte aspecte legate de tranzacţionarea acţiunilor emitentului în cauză (Ana Imep SA Piteşti).

DNA mai susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat cu participarea frauduloasă a Cameliei Voiculescu şi a inculpaţilor Niculae Ghinea şi Sorin Pantiş.

(Agerpres/FOTO arhivă observator.tv)

Etichete:
Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate
Naţional marți, 24 martie 2026, 16:23

Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) au semnat un protocol de colaborare menit să...

Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate
IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie
Naţional marți, 24 martie 2026, 10:09

IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie

Poliţiştii şi procurorii efectuează, marţi, peste 30 de percheziţii în Bucureşti şi în opt judeţe într-un dosar în care se...

IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie
Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor
Naţional marți, 24 martie 2026, 06:23

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor

Guvernul se reuneşte marţi într-o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se ordonanţa de urgenţă prin care va fi declarată...

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor
Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Naţional marți, 24 martie 2026, 06:13

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului

Simularea examenului de bacalaureat continuă marţi cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de Ministerul...

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:39

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor...

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:20

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)

UPDATE – Referendumul intern al PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare va avea loc pe data de 20 aprilie. Potrivit unor surse...

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)
Naţional luni, 23 martie 2026, 08:49

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee

În peste 95% dintre unităţile de învăţământ din ţară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul...

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:33

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi

Transportatorii trag un semnal de alarmă în privinţa scumpirilor la carburanţi şi cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză...

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi