Ascultă Radio România Iași Live

Gabriel Berca şi Mihai Banu, condamnaţi la 3 ani, respectiv 3,5 ani de închisoare cu executare, în primă instanţă

Publicat de Lucian Bălănuţă, 26 mai 2016, 14:40

Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului şi consilier prezidenţial a fost condamnat, astăzi, de o instanţă a Curţii de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea continuată de trafic de influenţă.

De asemenea, judecătorul a decis în privinţa fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, menţinând în acelaşi timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar şi măsura controlului judiciar.

Inculpat în acelaşi dosar şi sub aceeaşi acuzaţie, fostul deputat Mihai Banu a primit din partea instanţei o pedeapsă constând în trei ani şi jumătate de închisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei, menţinerea măsurilor asiguratorii de sechestru în cuantumul sumei propuse pentru confiscare şi a controlului judiciar.

Gabriel Berca şi Mihai Banu mai au de plătit şi câte 2.500 de lei cheltuieli de judecată.

Cei doi, trimişi în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanţă.

Avocaţii celor doi foşti demnitari au declarat pentru Agerpres că vor înainta Apel la decizia instanţei Curţii de Apel Bacău, în următoarele zece zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit rechizitoriului DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, de la omul de afaceri băcăuan Viorel Rusu suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către primăria comunei băcăuane Ardeoani. Banii ar fi fost necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate chiar de firma omului de afaceri denunţător în respectivul dosar.

Procurorii au mai susţinut că, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Mihai Banu a pretins şi primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, suma de 220.000 euro, bani folosiţi atât pentru sine, pentru Gabriel Berca, cât şi pentru partidul din care făceau parte. Anchetatorii au reţinut faptul că din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remişi de către omul de afaceri sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de acesta.

În baza rechizitoriului, procurorul a insistat în ultima şedinţă de judecată asupra faptului că toate declaraţiile de la urmărirea penală sunt cele adevărate, a cerut pedepse cu închisoarea şi confiscarea sumelor primite de inculpaţi, iar avocaţii au solicitat achitarea.

Apărătorii şi-au fundamentat cererea nu doar prin schimbarea ori nuanţarea declaraţiilor acuzatoare de către martori în timpul procesului, dar şi pe imaginea publică a denunţătorului. Concret, avocaţii au pus accentul atât pe modul imoral în care a procedat Viorel Rusu, făcând denunţurile mult după ce beneficiase de numeroase contracte de finanţare din partea autorităţilor locale, dar şi pe faptul că denunţătorul este, la rândul lui, cercetat penal. Apărătorii au cerut instanţei ca toate declaraţiile lui Viorel Rusu ‘contradictorii uneori, să fie privite cu rezervă’.

În ultima şedinţă de judecată în primă instanţă, avocatul lui Mihai Banu a subliniat faptul că denunţătorul Viorel Rusu ar fi dat benevol bani, dar nu cu titlu de mită, ci pentru sponsorizări către PDL. Pe parcursul procesului, mai mulţi martori au recunoscut că omul de afaceri băcăuan era unul dintre sponsorii importanţă ai organizaţiei judeţene a partidului.

La rândul lor, avocaţii lui Gabriel Berca au combătut declaraţia denunţătorului, susţinând că nu ar exista nicio probă materială care să confirme acuzaţiile formulate la adresa ex-ministrului de către omul de afaceri băcăuan.

În acelaşi dosar, Lucian Banu, fiul fostului deputat, inculpat pentru complicitate la trafic de influenţă, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere judiciară timp de patru ani, confiscarea sumei de 150.000 de lei şi cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 de lei.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 19:25

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat

(UPDATE, ora 19:25) Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administraţia Prezidenţială....

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat
CCR admite sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, asupra cadrului emiterii ordonanţei SAFE
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 17:25

CCR admite sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, asupra cadrului emiterii ordonanţei SAFE

Curtea Constituţională a admis azi sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cu privire la un posibil conflict juridic, de...

CCR admite sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, asupra cadrului emiterii ordonanţei SAFE
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA