Ascultă Radio România Iași Live

Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 februarie 2015, 20:28

Dosarul devalizării FNI, în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare, a fost repus pe rolul Tribunalului Bucureşti, pentru a fi discutată schimbarea încadrării juridice pentru care a fost trimis în judecată omul de afaceri.

Instanţa a dispus citarea părţilor la un nou termen, în 9 februarie, după ce la termenul anterior stabilise că va pronunţa o sentinţă în acest caz.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, el având două condamnări, în dosarele privind şantajarea lui Sebastian Ghiță şi, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa.

În dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

„În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au stabilit punctele de convergenţă, care se situează pe următoarele paliere: activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului «Gelsor» (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu”, precizau procurorii, la trimiterea în judecată a omului de afaceri.

Potrivit probelor din dosar, din aprilie 2003 şi până în 2012, Vîntu, ştiind că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii provine din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI, a dobândit, deţinut şi folosit bunuri imobile, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

„Analiza coroborată a probelor demonstrează că Vîntu Sorin Ovidiu a cunoscut în permanenţă despre comiterea faptelor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI şi a acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârşirea acestor infracţiuni, pentru ca apoi, prin multiple operaţiuni economice şi juridice, să ascundă banii astfel obţinuţi”, arătau anchetatorii.

Procurorii precizau că „este de domeniul evidenţei” faptul că Sorin Ovidiu Vîntu „a avut reprezentarea împrejurărilor esenţiale ale cauzei” şi a acceptat faptul că prin acţiunile sale va contribui la ascunderea infracţională a sumelor de bani devalizate din FNI, „în scopul îmbogăţirii fără justă cauză”.

Sorin Ovidiu Vîntu are două condamnări, una de un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi cealaltă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: şase ani şi două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este definitivă.

(mediafax.ro/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 09:43

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România, şi nu din...

Facturile românilor la gaze naturale vor fi mai mari în luna ianuarie, pe fondul consumului mare provocat de vremea rece din România
Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 07:36

Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă

Creşterea alarmantă a cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii pune presiune pe sistemul medical, cabinetele doctorilor de familie şi...

Presiune crescută pe sistemul medical cauzată de numărul mare de cazuri de gripă
Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 07:27

Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni

Valul de frig care a pus stăpânire pe România de câteva zile va persista până la mijlocul acestei săptămâni. După acest episod urmează o...

Valul de frig va persista până la mijlocul acestei săptămâni
Ministrul energiei, Bogdan Ivan: România este pregătită cu suficiente gaze naturale
Naţional marți, 13 ianuarie 2026, 06:57

Ministrul energiei, Bogdan Ivan: România este pregătită cu suficiente gaze naturale

România este pregătită cu suficiente gaze naturale, chiar dacă din cauza gerului consumul a crescut cu aproximativ 17% faţă de media anuală a...

Ministrul energiei, Bogdan Ivan: România este pregătită cu suficiente gaze naturale
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 18:38

Ministrul MApN, Radu Miruţă: Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru diminuarea fondului de salarii cu 10%

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în vederea diminuării cu 10% a...

Ministrul MApN, Radu Miruţă: Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru diminuarea fondului de salarii cu 10%
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 16:52

CAB: 19 ianuarie – pronunţarea în procesul deschis de o avocată AUR împotriva Guvernului

Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni cererea depusă de o avocată AUR, Silvia Uscov, prin care este contestată înfiinţarea grupului de lucru...

CAB: 19 ianuarie – pronunţarea în procesul deschis de o avocată AUR împotriva Guvernului
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 15:40

Denunţ penal la Parchetul General în legătură cu acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Justiţiei

Avocatul Adrian Cuculis a anunţat luni că a depus un denunţ penal la Parchetul General, în care solicită să fie efectuate cercetări cu privire...

Denunţ penal la Parchetul General în legătură cu acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Justiţiei
Naţional luni, 12 ianuarie 2026, 15:01

Nu va exista un șoc al prețurilor la gaze, după eliminarea plafonării – anticipează analiștii

Preţurile la gazele naturale ar urma să crească, după ce plafonarea lor, decisă în perioada pandemiei, ar urma să înceteze la 1 aprilie....

Nu va exista un șoc al prețurilor la gaze, după eliminarea plafonării – anticipează analiștii