Ascultă Radio România Iași Live

Darius Vâlcov îşi aşteaptă sentinţa

Publicat de Andreea Drilea, 2 aprilie 2015, 09:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să anunţe, astăzi, dacă acceptă sau nu contestaţia DNA la decizia pe care judecătorii au luat-o, săptămâna trecută, de a-l plasa pe fostul ministru Darius Vâlcov în arest la domiciliu.

În acest dosar, Vâlcov este cercetat de procurori de săvârşirea unor presupuse infracţiuni, comise în perioada când era primar al oraşului Slatina.

Ieri, Senatul a aprobat a doua solicitare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a arestării preventive a lui Darius Vâlcov.

În acest dosar, el este acuzat că, în perioada când era ministru şi senator, ar fi efectuat operaţiuni financiare incompatibile cu funcţiile deţinute şi ar fi ascuns la apropiaţi de-ai săi sume mari de bani, kilograme de aur şi peste 100 de tablouri de valoare.

(Rador/FOTO stirileprotv.ro)

Etichete:
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 10:40

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale,...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 06:29

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%

Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2025, conform...

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli