Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Alternanţe termice semnificative în întreaga ţară, în intervalul 15 – 28 ianuarie

ANM: Alternanţe termice semnificative în întreaga ţară, în intervalul 15 – 28 ianuarie

Publicat de Gabriela Rotaru, 15 ianuarie 2024, 13:57

Vremea va avea perioade cu alternanţe termice semnificative pe parcursul următoarelor două săptămâni (15 – 28 ianuarie), maximele termice urmând să ajungă în unele zile chiar şi la 12 grade în Dobrogea, în timp ce probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va rămâne ridicată la nivelul întregii ţări, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Moldova, luni, media regională a maximelor va fi de 3 – 4 grade, iar a celor minime de la -3 grade la -1 grad, apoi va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai depăşi 2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie minimele vor scădea spre -8 grade. Pe 18 ianuarie, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că sunt posibile maxime termice de 5 – 7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de până la 2 grade. Perioada 20 – 23 ianuarie va fi mai rece, cu maxime termice în jurul a -2 grade şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -10 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după data de 24 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi de 4 – 5 grade, iar a celor minime între -3 şi -2 grade. Temporar, vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie şi din nou în perioada 18 – 20 ianuarie şi cu o probabilitate destul de ridicată după 23 ianuarie.

În Banat, intervalul va fi caracterizat de o vreme schimbătoare. În prima zi, media regională a maximelor va fi de 6 grade, iar a celor minime de la -1 grad la zero grade, apoi va urma o zi mai rece, în care maximele nu vor mai trece de 2 – 3 grade, iar minimele vor fi în medie de -6 grade. Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creştere la peste 10 grade a temperaturilor maxime şi la o medie de 2 – 5 grade pentru valorile minime. Vremea se va răci în perioada 19 – 22 ianuarie, când vor fi maxime în jurul a 2 grade şi minime între -7 şi -4 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 6 – 8 grade, iar cele minime de la -2 la zero grade. Temporar, vor fi precipitaţii în prima zi a intervalului, în perioada 18 – 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Crişana, în primele două zile ale intervalului de prognoză, media regională a maximelor va fi de până la 3 grade, iar a celor minime mai scăzută în a doua noapte, când vor fi temperaturi de până la -8 grade. La jumătatea acestei săptămâni, valorile termice maxime vor creşte la peste 10 grade (pe 18 ianuarie), în timp ce minimele vor înregistra o medie de 2 – 5 grade. Ulterior, în perioada 19 – 20 ianuarie, vremea se va răci, când vor fi maxime de 1 – 2 grade şi minime între -8 şi -5 grade, însă după această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel temperaturile maxime vor atinge o medie regională de 5 – 6 grade, iar minimele se vor situa în jurul a -2 grade. Vor fi precipitaţii la începutul săptămânii, în perioada 18 – 20 ianuarie şi cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Transilvania, media regională a maximelor va fi de 5 grade, în prima zi, iar a celor minime de la -2 la zero grade, după care va urma o răcire de scurtă durată în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 2 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie, local va fi ger cu o medie a minimelor de -8 grade. Încălzirea estimată pentru mijlocul săptămânii va însemna o creştere a temperaturilor maxime până la o medie de 7 – 8 grade şi minime ce vor deveni uşor pozitive în dimineaţa zilei de vineri (19 ianuarie). Vremea se va răci din nou, iar în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va oscila între -2 şi zero grade, în timp ce minimele vor coborî până la -12 grade. După această perioadă este posibilă o nouă încălzire, astfel că pe timpul zilelor sunt estimate maxime de 2 – 4 grade, iar noaptea valori în general între -5 şi -3 grade. Temporar, vor fi precipitaţii la începutul intervalului, în 19 şi 20 ianuarie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie.

În Maramureş, vor fi variaţii termice de la o zi la alta. În prima zi. media regională a maximelor va fi de 3 – 4 grade, iar a celor minime de la -3 grade la -1 grad, după care va urma o răcire de scurtă durată, în care temperaturile diurne nu vor mai trece de 2 grade. În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, minimele vor scădea spre -8 grade. Pe data de 18 ianuarie, vremea se va încălzi semnificativ, astfel încât sunt posibile maxime termice de 7 – 8 grade, iar în noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 2 – 3 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar în perioada 20 – 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de -1 grad, cel mult zero grade, în timp ce minimele vor oscila între -10 şi -8 grade. După această perioadă este probabilă o nouă încălzire, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 3 – 4 grade, în timp ce minimele vor ajunge la -4 grade. În zilele de 15 şi 16 ianuarie şi din nou în perioada 18 – 20 ianuarie, cu o probabilitate destul de ridicată şi după 23 ianuarie, vor exista condiţii de apariţie a precipitaţiilor.

În Dobrogea, în prima zi a intervalului, media maximelor va fi de 8 – 9 grade, iar cea a minimelor de 2 – 3 grade, după care, pentru scurt timp, vremea se va răci şi se vor înregistra medii ale valorilor diurne de 6 – 7 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -4 grade. Pe data de 18 ianuarie vremea se va încălzi semnificativ şi sunt posibile maxime termice de 11 – 12 grade. În noaptea de joi spre vineri vor fi minime de 5 – 6 grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a un grad şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -6 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 6 – 8 grade, iar a celor minime între -2 şi zero grade. Se vor semnala precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, cu o probabilitate mai mare în jurul datei de 20 ianuarie.

În Muntenia, pe parcursul zilei de luni, media maximelor se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar minimele vor oscila între -1 grad şi zero grade. Pentru scurt timp, vremea se va răci şi se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de 5 grade, iar în noaptea de 16 spre 17 ianuarie valorile nocturne vor scădea spre -6 grade. Pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii şi astfel vor fi posibile maxime termice de 9 – 10 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de 0 – 2 grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a un grad şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -8 grade. O nouă încălzire a vremii este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8 – 9 grade, iar a celor minime între -2 grade şi -1 grad. Temporar, vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, iar ulterior, o probabilitate mai mare va apărea în jurul datei de 20 ianuarie.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, media maximelor va oscila între 4 şi 6 grade, în timp ce minimele, cu variaţii mari de la o noapte la alta, se vor încadra între -7 grade şi -1 grad. Pe data de 18 ianuarie, vremea se va încălzi şi vor fi posibile maxime termice de 6 – 7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime de la -1 grad la zero grade. În perioada 20 – 23 ianuarie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a 1 grad, respectiv minime ce pot scădea spre o medie regională de -8 grade, însă o nouă încălzire este posibilă după 24 ianuarie, când media maximelor va fi de 8 – 10 grade, iar a celor minime de cel mult zero grade. Vor fi precipitaţii în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, precum şi în intervalul 19 – 21 ianuarie.

La munte, în prima zi a acestei săptămâni, media maximelor se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea a minimelor de până la -9 grade. Pentru scurt timp, ulterior, vremea se va răci şi se vor înregistra medii regionale ale valorilor diurne de -8 grade. În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, valorile nocturne vor scădea spre -12 grade, dar pe 18 ianuarie se estimează o încălzire semnificativă a vremii. Astfel, vor fi posibile maxime termice de 3 – 4 grade, iar în noaptea de joi spre vineri minime ce pot ajunge la 1 grad. În perioada 20 – 22 ianuarie, temperatura aerului va fi din nou în scădere, cu maxime termice în jurul a -8 grade şi minime ce pot scădea spre o medie regională de -13 grade. O nouă încălzire a regimului termic este posibilă după 23 ianuarie, când media maximelor va ajunge la 1 grad, iar minimele la -5 grade. Precipitaţii sunt prognozate pe aproape tot parcursul intervalului, dar cu probabilitate mai mare în ziua de 16 ianuarie, apoi în jurul datei de 19 ianuarie şi după 24 ianuarie. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor – constituţional
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 12:29

CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor – constituţional

UPDATE – Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul...

CCR: Proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor – constituţional
Bazinele hidrografice trebuie monitorizate cu atenţie,deoarece topirea zăpezii poate genera cantităţi însemnate de apă (secretar de stat)
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 11:33

Bazinele hidrografice trebuie monitorizate cu atenţie,deoarece topirea zăpezii poate genera cantităţi însemnate de apă (secretar de stat)

Bazinele hidrografice vor trebui monitorizate cu atenţie în următoarele zile, ca urmare a procesului de topire a zăpezii ce poate genera...

Bazinele hidrografice trebuie monitorizate cu atenţie,deoarece topirea zăpezii poate genera cantităţi însemnate de apă (secretar de stat)
CFR Călători anulează mai multe trenuri, din cauza zăpezii
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 11:06

CFR Călători anulează mai multe trenuri, din cauza zăpezii

UPDATE – CFR Călători a anulat alte trenuri, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile ce îngreunează circulaţia feroviară în...

CFR Călători anulează mai multe trenuri, din cauza zăpezii
TRAFIC OPRIT PE AUTOSTRADA A7 PLOIEŞTI – AJUD DIN CAUZA ZĂPEZII
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 06:20

TRAFIC OPRIT PE AUTOSTRADA A7 PLOIEŞTI – AJUD DIN CAUZA ZĂPEZII

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe întreg tronsonul autostrăzii A7...

TRAFIC OPRIT PE AUTOSTRADA A7 PLOIEŞTI – AJUD DIN CAUZA ZĂPEZII
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 05:57

ANM: Cod roşu de ninsoare abundentă în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, două avertizări nowcasting Cod roşu de ninsoare abundentă pentru...

ANM: Cod roşu de ninsoare abundentă în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 05:55

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe Autostrăzile A3 Bucureşti – Ploieşti şi A7 Ploieşti – Adjud, în condiţii de iarnă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe Autostrăzile A3...

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe Autostrăzile A3 Bucureşti – Ploieşti şi A7 Ploieşti – Adjud, în condiţii de iarnă
Naţional miercuri, 18 februarie 2026, 05:37

IGPF: Atenţionare privind condiţiile meteo şi tranzitarea frontierei

Poliţia de Frontieră Română informează marţi că, potrivit avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioada 17...

IGPF: Atenţionare privind condiţiile meteo şi tranzitarea frontierei
Naţional marți, 17 februarie 2026, 12:07

METEO: Cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului, viscol puternic

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 17-02-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului, viscol puternic