Ascultă Radio România Iași Live

Vâlcov: O soluţie la creditele în franci ar fi extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor

Publicat de Andreea Drilea, 16 ianuarie 2015, 17:44 / actualizat: 17 ianuarie 2015, 6:11

UPDATE ora 22:00 – Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov afirmă că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci „Electorata”, act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor.

El a precizat vineri seara, după întâlnirea cu oficialii BNR de la banca centrală, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

Ministrul a adăugat că discuţiile privind identificarea de soluţii după creşterea bruscă a francului elveţian vor continua săptămâna viitoare.

Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanţă de urgenţă pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani.

Una dintre condiţii este ca venitul persoanelor care solicită restructurarea să nu depăşească 2.200 lei brut pe lună. Deducerea fiscală din venitul lunar impozabil a fost stabilită la 900 de lei şi se aplică după perioada de doi ani de restructurare a creditului.

Ordonanţa s-a dovedit însă neatractivă atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, astfel că, potrivit unor surse din sistemul bancar, până la începutul acestui an nu au fost înregistrate restructurări de credite pe baza actului normativ.

Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim, în timp euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei.

Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe.

Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Eleveţiei, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu.

Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luând în calcul aprecierea masivă a monedei elveţiene.

OTP Bank România, una dintre băncile care au acordat credite în franci elveţieni, va aplica reduceri ale marjei de dobândă cu până la 1,5 puncte procentuale pentru clienţii cu împrumuturi în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, pentru a reduce impactul cursului asupra ratelor.

Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.

Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, se întâlneşte vineri seară cu conducerea Băncii Naţionale a României, pentru a analiza situaţia creată de aprecierea puternică a francului elveţian în raport cu moneda naţională, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

‘Întâlnirea dintre ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, şi conducerea băncii centrale este programată să înceapă la ora 18,30’, a precizat Suciu.

Premierul Victor Ponta a solicitat vineri ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, şi guvernatorului BNR Mugur Isărescu să discute pe subiectul creşterii accelerate a francului elveţian.

Francul elveţian s-a apreciat puternic, joi, pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a abandonat pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În aceeaşi zi, la Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotaţia din şedinţa de miercuri, de 3,7415 lei/franc.

Vineri, francul elveţian a continuat să se aprecieze în raport cu leul, iar Banca Naţională a României a calculat un curs de 4,4228 lei/franc, cu 9,41 bani (2,17%) peste cel din şedinţa de joi.

Banca Naţională a Elveţiei a decis, joi, să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în septembrie 2011, pentru a proteja economia elveţiană de criza datoriilor suverane din zona euro. Presiunea pentru renunţarea la plafonul de schimb valutar a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care speculaţiile potrivit cărora Banca Centrală Europeană va începe un program de achiziţii de obligaţiuni a dus la deprecierea monedei euro faţă de dolar. În acest condiţii, Banca Elveţiei ar fi trebuit să cumpere agresiv euro pentru a putea menţine minimul cursului de schimb EUR/CHF de 1,20, cumpărări care ar fi produs pierderi instituţiei. (mediafax.ro, Agerpres/FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică