Ascultă Radio România Iași Live

Israelul a declanşat o operaţiune terestră în Liban

Israelul a declanşat o operaţiune terestră în Liban

Publicat de Andreea Drilea, 1 octombrie 2024, 07:43

Israelul a declanşat în cursul nopţii o operaţiune terestră limitată în Liban împotriva unor ţinte şi instalaţii ale organizaţiei Hezbollah.

În paralel, mai multe lovituri aeriene s-au concentrat pe suburbiile sudice ale Beirutului, zonă considerată fief al mişcării şiite. Armata israeliană a avertizat dinainte locuitorii din zonă.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a comunicat că forţe terestre israeliene – sprijinite de tancuri şi aviaţia militară – acţionează în câteva sate învecinate din sudul Libanului, care prezintă riscuri imediate şi concrete pentru locuitorii israelieni de la graniţa de nord. Infanteria israeliană – se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt al armatei – acţionează conform unui plan bine pus la punct, care a fost pregătit de Statul Major şi de Comandamentul de Nord al armatei şi pe care forţele de uscat l-au exersat în ultimele luni.

Luni seară s-a transmis din surse americane că Israelul intenţionează să acţioneze cu forţe terestre pe teritoriul Libanului pentru distrugerea infrastructurii pregătite de forţa de elită a organizaţiei Hezbollah – Radwan – pentru invadarea teritoriului israelian.

Cotidianul „Washington Post” a relatat puţin mai devreme că Israelul a anunţat conducerea americană de intenţiile sale, iar „Wall Street Journal” a relevat că forţe de comando israeliene au pregătit cu câteva zile mai devreme terenul pentru acţiunea armatei.

În momentul de faţă, armata israeliană acţionează în special asupra arsenalului de rachete antitanc şi mortiere al forţei Radwan, singurele care nu pot fi interceptate, ca urmare a razei lor scurte de acţiune.

Hezbollah este o organizaţie mult mai puternică şi mai bine dotată decât Hamasul, dar în ultima vreme a fost puternic slăbită de valul de lichidări punctuale executate de armată împotriva liderilor ei, culminând cu înlăturarea în urmă cu câteva zile chiar a liderul ei suprem, şeicul Hassan Nasrallah.

Apărarea antiaeriană siriană a interceptat mai multe atacuri în cursul nopţii. Agenţia oficială de presă din Siria, preluată de France Presse şi Reuters, relatează că au fost interceptate ţinte ostile în apropierea Damascului, după ce mai devreme a putut fi auzită o explozie în capitala siriană.

Oficial, nici Siria, nici Israelul nu au confirmat ostilităţile, dar France Presse precizează că de obicei termenul de „ţintă ostilă” este folosit de partea siriană pentru a desemna atacurile israeliene.

De asemenea, armata libaneză a dispus repoziţionări de trupe, iar ministerele de Externe din toată lumea, inclusiv cel român, le transmit cetăţenilor lor să plece din Liban.

Un oficial militar a declarat pentru France Presse că armata libaneză şi-a repoziţionat şi regrupat forţele în sudul Libanului, în contextul în care Israelul a declarat zona ca fiind una militară închisă, asta în contextul operaţiunii terestre limitate a armatei israeliene.

Presa libaneză relatează că în paralel au fost din nou lovituri aeriene israeliene în suburbiile sudice ale Beirutului, zonă considerată fief al mişcării Hezbollah, dar asta după ce Israelul a avertizat populaţia să plece din zonă. Libanezii privesc acum spre armata naţională, dar nu ca să răspundă Israelului, ci ca să ofere o soluţie la criza politică din ţară.

Unii comentatori spun că Israelul, lovind Hezbollah, oferă altor forţe politice libaneze ocazia unui nou început, fără presiunea şi controlul impus până acum de mişcarea şiită.

Spre armată privesc mulţi si pentru că un posibil viitor preşedinte ar putea fi chair comandantul acesteia, Joseph Aoun.

Între timp, în Liban este remarcată tăcerea relativă a altor state arabe în ce priveşte operaţiunea israeliană, pentru că astfel scapă convenabil de concurenţa iraniană în Liban.

Până şi regimul de la Teheran, dincolo de discursul dur, nu pare dispus să se implice direct, ba chiar surse libaneze spun că nici până acum Hezbollah nu a primit permisiunea de la Teheran să folosească rachetele ghidate cu precizie înaltă, primite din Iran, vara aceasta.

(RADOR/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Canicula se intensifică în sudul Europei
Internaţional luni, 30 iunie 2025, 05:16

Canicula se intensifică în sudul Europei

Recorduri de temperatură de 44 de grade Celsius, ‘refugii climatice’ instalate în oraşe: de la Roma la Lisabona şi în tot sudul...

Canicula se intensifică în sudul Europei
Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz
Internaţional duminică, 29 iunie 2025, 12:27

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz

Începând de duminică, fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei,...

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz
Circa 140.000 de oameni au ieşit în stradă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate
Internaţional duminică, 29 iunie 2025, 08:27

Circa 140.000 de oameni au ieşit în stradă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate

Circa 140.000 de persoane, potrivit unui organism independent, au demonstrat sâmbătă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate,...

Circa 140.000 de oameni au ieşit în stradă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate
(EXCLUSIV/AUDIO) România pe locul 1 pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori – JBMO 2025. Elevii din Iași au luat două medalii de aur și una de argint
Internaţional sâmbătă, 28 iunie 2025, 19:36

(EXCLUSIV/AUDIO) România pe locul 1 pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori – JBMO 2025. Elevii din Iași au luat două medalii de aur și una de argint

România a câștigat locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Macedonia de Nord. În clasamentul pe...

(EXCLUSIV/AUDIO) România pe locul 1 pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori – JBMO 2025. Elevii din Iași au luat două medalii de aur și una de argint
Internaţional sâmbătă, 28 iunie 2025, 19:33

COD ROȘU de caniculă în Italia

Sudul Europei se confruntă cu temperaturi de peste 40 de grade. Autorităţile atrag atenţia că vântul puternic şi valurile de căldură...

COD ROȘU de caniculă în Italia
Internaţional sâmbătă, 28 iunie 2025, 08:38

Boli cronice/1,8 milioane de decese evitabile în Europa în fiecare an (OMS)

În Europa, 1,8 milioane de decese cauzate de boli cronice ar putea fi evitate în fiecare an, a indicat vineri Organizaţia Mondială a...

Boli cronice/1,8 milioane de decese evitabile în Europa în fiecare an (OMS)
Internaţional sâmbătă, 28 iunie 2025, 06:40

Regatul Unit şi UE deblochează peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl

Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor contribui cu peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului fostei centrale nucleare ucrainene de...

Regatul Unit şi UE deblochează peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl
Internaţional sâmbătă, 28 iunie 2025, 06:38

Putin afirmă că Moscova este pregătită pentru o nouă rundă de negocieri cu #Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că Rusia este pregătită să participe la o nouă rundă de negocieri cu Ucraina, data şi locul...

Putin afirmă că Moscova este pregătită pentru o nouă rundă de negocieri cu #Ucraina