Ascultă Radio România Iași Live

Comisia juridică se reuneşte miercuri pentru a discuta cererile ce îi privesc pe Oltean şi Teodorescu

Publicat de , 27 noiembrie 2015, 17:16

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni miercurea viitoare, la ora 12,00, în şedinţă, pentru a analiza cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu şi pentru a face rapoarte pe aceste solicitări, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă.

El a adăugat că miercuri vor fi chemaţi la audieri cei doi deputaţi, după care se va decide prin vot dacă se dă raport favorabil sau nefavorabil pentru fiecare dintre cereri.

Deciziile Comisiei juridice în astfel de cazuri sunt consultative, hotărârea fiind luată de plenul Camerei Deputaţilor.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, întrunit vineri, a hotărât să informeze de îndată conducerea Comisiei juridice cu privire la cererile privind încuviinţarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.

Potrivit secretarului Biroului permanent Niculae Mircovici, materialul transmis spre analiză Camerei Deputaţilor în aceste cazuri cuprinde patru volume însumând peste 1.000 de file.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.

În conformitate cu prevederile legale, şefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, şi a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

(Agerpres/FOTO arhiva evz.ro)

Etichete:
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 10:40

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale,...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 06:29

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%

Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2025, conform...

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli