Ascultă Radio România Iași Live

COD GALBEN de ploi, ninsori şi vânt în 18 judeţe

Publicat de Gabriela Rotaru, 30 ianuarie 2015, 10:59

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţării, unde începând de astăzi după-amiază şi până mâine dimineaţă va ploua, la munte va ninge şi se va depune un strat consistent de zăpadă, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-90 de kilometri pe oră.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de astăzi, ora 17.00, până mâine, la ora 10.00, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 litri pe metru pătrat şi izolat, iar în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, peste 35-40 de litri pe metru pătrat.

În zonele de munte, vor predomina ninsorile şi se va depune un strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, sâmbătă dimineaţă, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului.

Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 de kilometri pe oră. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră, temporar viscolind zăpada.

În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte, vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri, a precizat ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova , Braşov şi Sibiu. (mediafax.ro/ FOTO activenews.ro)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică