Ministerul Educaţiei informează că opt candidaţi la examenul naţional de definitivare în învăţământ, desfăşurat miercuri, au fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că fondurile în valoare de 80 de miliarde de euro obţinute de la Uniunea Europeană vor fi...
Muntenegru, care pe 2 iunie proclamase sfârşitul epidemiei de COVID-19 pe teritoriul său, a reintrodus starea de urgenţă în urma înmulţirii...
Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor ca până la 31 iulie, sub coordonarea ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, să...
Municipalitatea ieșeană continuă programul de reabilitare și modernizare a spațiilor de joacă pentru copii. În acest sens, până astăzi,...
Două aparate PCR, aflate în spitalele Judeţean şi de Boli Infecţioase din Galaţi, nu funcţionează, iar autorităţile locale solicită...
Toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporţie de 90%, adică peste 80 de kilometri în total, ar trebui să fie deschise...
Unitatea mobilă ATI, adusă de IGSU la Spitalul Judeţean 'Sf. Andrei' din Galaţi după vizita efectuată, săptămâna trecută, de ministrul...
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor afirmă că nu există dovezi ştiinţifice că alimentele de origine animală (carne, lapte,...
De miercuri, 22 iulie, Compania de Transport Public (CTP) Iași introduce o nouă metodă rapidă de achiziționare a titlurilor de călătorie:...
Un număr de 60 de pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unitate COVID-19, a...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că România trece printr-un moment dificil ca urmare a înmulţirii...
Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a stabilit, printr-un ordin, modalitatea de aplicare a unor măsuri de prevenire şi limitare a...
În Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava doar jumătate din capacitatea Secţiei ATI dedicată pacienţilor COVID, care are 20 de paturi,...
Guvernul are programată pentru astăzi a doua şedinţă din această săptămână, axată pe analiza unor acte normative care sprijină programul...
Blue Air anunţă anularea zborurilor către/dinspre Stockholm (ARN), până pe 15 august, ca urmare a deciziei autorităţilor de a prelungi starea...
Necesarul de investiţii în infrastructura de transport a României se ridică la 73 de miliarde de lei în perioada 2020-2030, a afirmat, miercuri,...
Ponderea datoriei guvernamentale în PIB a scăzut atât în zona euro (de la 86,4% la 86,3%) cât şi în Uniunea Europeană (de la 80% la 79,5%)...
Un număr de 45 de studenţi din şapte centre universitare au început Şcoala de Vară, un program educaţional prin care combinatul siderurgic din...
Pompierii militari au adus la mal, miercuri, trupul neînsufleţit al unui minor de 14 ani dat dispărut în apele Dunării în urmă cu două zile,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ are...
Cele 80 de miliarde de euro obţinute de România la Bruxelles reprezintă aproape jumătate din PIB-ul României şi trebuie să intre în industrii...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-07-2020 Ora : 10:00 Nr....
22 iulie - „Ziua Mondială a Creierului”, marcată din 2014, la iniţiativa Federaţiei Mondiale de Neurologie (WFN), are ca temă în acest an:...
Proiect pe perioada vacaneței - Festivalul de Teatru pentru Elevi "EduTeatru". Coordonatoarea şi profesorul de teatru, Ana Hegyi ne-a oferit...
Muzeul Național al Literaturii Române Iași dă startul înscrierilor la Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediția a XI-a....
Biserica "Toma Cozma" din Iaşi organizează , începând cu 25 iulie, cursuri de șah pentru copii și tineri. Orele sunt gratuite, înscrierirle...
O slujbă Te Deum va fi oficiată la Catedrala Patriarhală miercuri, în ziua în care Patriarhul Daniel împlineşte 69 de ani. 'O rugăciune de...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că va reuni oameni de ştiinţă şi experţi din diverse domenii în cadrul unui...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat că intenţionează ca miercuri, în şedinţa de Guvern, să propună...
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută miercuri acţiunile formulate de Inspecţia...
S-a încheiat perioada de înscrieri la concursul de admitere la UMF Iași. Deși numărul total de candidați este aproximativ același cu cel de...
Patru angajaţi ai Penitenciarelor Mioveni, Galaţi şi Găeşti au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus. 'Astăzi (...) un...
Toţi cei 20 de pasageri ai unui autobuz luaţi ostatici marţi de un bărbat înarmat la Luţk, în vestul Ucrainei, au fost eliberaţi, a anunţat...
Echipa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ne anunță că va relua reprezentațiile în acest weekend, după o pauză de două săptămâni în...
UPDATE - Premierul Ludovic Orban a solicitat, marţi, Poliţiei să susţină direcţiile de sănătate publică pentru identificarea rapidă a...
Senatorii au respins marţi prin vot final, decizional, propunerea de desființare a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. În...
Evoluţia epidemiei de coronavirus în România este criticată în termeni duri de presa din Italia, ţară în care trăiesc peste un milion de...
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au publicat lista premianților ediției jubiliare 2019 a Premiilor Mentor pentru excelență în...
La Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iaşi este înregistrată cea mai mare concurenţă, de 10,71 candidaţi pe loc, la specializarea...
Astăzi au avut loc primele audieri în Comisia parlamentară comună de anchetă privind plecarea a 2.000 de muncitori români la cules de...
TAROM va suspenda, până pe 15 august 2020, inclusiv, operarea curselor comerciale către Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia şi...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează marţi că 19 cetăţeni români care lucrează la o fermă din localitatea Swisttal, districtul...
Patru tone de porumb, trei solarii, două anexe gospodăreşti, dar şi trei camere şi acoperişul unei case au fost mistuite de flăcări în...
Plenul Senatului a adoptat, marţi, proiectul privind Ordonanţa de urgenţă 105/2020 pentru completarea Legii 291/2018 referitoare la aprobarea...
Nou focar de COVID-19 într-un centru de îngrijire din judeţul Bacău. Este vorba despre Centrul Pinocchio din Bacău, care aparţine Direcţiei...
Procurorii DIICOT au efectuat, marţi, opt percheziţii domiciliare în municipiul Iaşi la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea...