În trafic, două incidente de circulaţie au avut loc în această dimineaţă în judeţele Bacău şi Mureş. În plus, este aglomeraţie pe...
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile...
Activitatea centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi din judeţ vor fi monitorizate lunar de...
Un depozit de muniţii de la o bază aeriană grecească a explodat joi în urma incendiului de pădure din zona oraşului Volos, în zona...
Consiliul Județean Botoșani a aprobat, în ședința de astăzi, schimbarea sursei de finanțare a drumului expres Botoșani-Suceava. Proiectul de...
Un tânăr deţinut internat la Centrul Educativ din Buziaş a fost snopit în bătaie de doi poliţişti, el fiind lovit de supraveghetori cu...
De la ora 17:30, în fața Prefecturii Iași, va avea loc un protest prin care se dorește tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu...
Vaccinul HPV va fi compensat din această toamnă, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a fost întrebat de presă de când va...
31 de unități de învățământ din municipiul Botoșani vor beneficia de dotări importante finanțate prin Programul Național de Redresare și...
UPDATE - Parchetul General a anunţat joi că analizează introducerea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei Instanţei supreme prin...
Guvernul a aprobat, joi, două acte normative privind implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului din România, a...
Furnizorul NOVA ApaServ anunță scăderea presiunii apei în zona municipiului Dorohoi, iar în localitățile Broscăuți și Șendriceni, din...
Cele mai populare staţiuni de pe litoralul românesc, în funcţie de numărul de rezervări, sunt Eforie Nord, Costineşti şi Mamaia, iar cele mai...
Code for Romania a anunţat, joi, că a dezvoltat prima aplicaţie din România care le permite persoanelor instituţionalizate să raporteze...
Poliţiştii băcăuani au efectuat opt percheziţii domiciliare în judeţul şi o percheziţie în Penitenciarul Galaţi, în cadrul unui dosar...
Pavorul nocturn, ce este și cum îl putem gestiona? Somnul liniștit, unul dintre cele mai dorite lucruri de când devenim parinți, poate fi...
Iași Guitar Festival este un eveniment unic în țară la care participă persoane remarcabile din domeniul muzical din toată țara. Scopul...
Guvernul va aproba, joi, creşterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei la 35 de lei, de la 1 august, şi, ulterior, la 40 de lei de la 1...
Astăzi, în emisiunea Dialog intercultural, avem trei invitați speciali: tânărul scriitor Alexandru Stermin; Petru Paul Torac, cel care ne...
Comasate în urmă cu 12 ani, fostele Spitale Orășenești din județul Botoșani nu prezintă interes pentru tinerii specialiști. Zeci de mii...
Festivalul 'Dacic Petrodava' revine, după patru ani de pauză, la Piatra-Neamţ, evenimentul fiind programat în perioada 29 - 30 iulie pe platoul...
Pregătirile pentru nuntă trebuie completate de rezervarea unui fotograf! În matinalul de la Radio Iași, Paul Pădurariu ne spune ce înseamnă...
PROGNOZĂ SPECIALĂ MOLDOVA Interval de valabilitate: 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 21:00 În intervalul menționat, vântul va...
Temperaturile extreme din ultimele zile sunt insuportabile atât pentru noi, cât și pentru necuvântătoare. Cum le putem ajuta, aflăm de la...
Cei care doresc să își completeze vechimea în muncă pentru a avea dreptul la pensie anticipată sau la pensie întreagă pentru limită de...
Guvernul ar urma să discute, astăzi, şi despre pachetul de modificări fiscale ce ar trebui să reducă deficitul bugetar, după ce liderii...
Un copil de doi ani din municipiul Adjud, care a rămas blocat singur în casă, a fost salvat, miercuri, de pompierii vrânceni a informat...
Rusia a avertizat miercuri că va răspunde la decizia guvernului Republicii Moldova de a expulza 45 de membri ai ambasadei ruse, măsură...
Un ucrainean a fost depistat de poliţiştii de frontieră în PTF Siret cu suma de 390.000 de dolari, după ce unei ucrainence i-a fost găsită...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : ROSU Data emiterii : 26-07-2023 ora 17 Nr. mesajului : 1 Valabil de...
Astăzi, la Guvernul României, Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe a semnat contractul de finanțare prin Programul Național...
Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, miercuri, achitarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de...
Cinci şcoli speciale din judeţul Vrancea vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale, în cadrul unui proiect în...
Mai multe colete în care se aflau ţigări de contrabandă de peste 100.000 de lei au fost descoperite de către poliţiştii de frontieră pe malul...
UPDATE, ora 16:30 - Echipele de intervenție ale societății Delgaz Grid nu au finalizat remedierea defecțiunii și repunerea în funcțiune a...
Un bărbat care a rămas încarcerat, miercuri, după ce a căzut cu maşina de pe un pod într-o râpă la circa trei - patru metri înălţime, în...
Expoziția „Jurnal de bord” a artistului Mircea Popițiu prezentată la Muzeul Unirii din Iași Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal...
Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 august discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură...
Patru persoane, între care două fete de 12 şi 15 ani, au fost rănite, miercuri, pe raza comunei Tulnici, în urma coliziunii dintre două...
Clubul de Criminalistică Iași organizează "Criminalist în vacanță!" pentru tinerii (elevi și studenți peste 14 ani) pasionați de...
Agenţia Naţională de Integritate a identificat 10 persoane cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de...
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Interval de valabilitate: 26 iulie, ora...
Breasla Actorilor organizează prima stagiune estivală în Moinești! Alex Floroiu, Talent Agent la Breasla Actorilor, în matinalul de la Radio...
A fost incendiu aseară la Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii "Dr. Nicolae Robănescu" din Bucureşti. Nu au existat victime,...
Un număr de 23 de localităţi au fost afectate de furtuna care a avut loc, marţi seara, în judeţul Bacău. 'Efectivele Ministerului...
Un număr de 75 de centre rezidențiale din județul Iași au fost verificate de echipe mixte de control constituite prin ordinul prefectului. Ce...
AVERTIZARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE COD PORTOCALIU Fenomene avertizate: local intensificări ale vântului care vor depăși la...
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează că astăzi şi mâine este cod roşu de caniculă în Bulgaria, unde temperaturile aerului vor ajunge...