Ascultă Radio România Iași Live

BCR Iași Open: Irina Begu și Ana Bogdan, în sferturi. Monica Niculescu și Irina Bara, în semifinale la dublu

BCR Iași Open: Irina Begu și Ana Bogdan, în sferturi. Monica Niculescu și Irina Bara, în semifinale la dublu

Publicat de Andreea Drilea, 21 iulie 2023, 07:10


Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat în sferturi la BCR Iași Open. Irina Bara și Monica Niculescu, semifinaliste la dublu

Zi perfectă pentru românce la BCR Iași Open! Irina Begu și Ana Bogdan, principalele două favorite ale turneului, au obținut calificarea în sferturi, iar principalele favorite ale probei de dublu, Irina Bara și Monica Niculescu sunt în semifinale.

Ana Bogdan (30 de ani, locul 49 WTA) s-a calificat în sferturi după ce a învins-o în trei seturi pe jucătoarea elvețienă Conny Perrin (32 de ani, numărul 433 mondial), scor 6-4, 3-6, 6-1.

Campioana de anul trecut, favorită 2 la ediția din acest an, a început meciul în forță, conducând cu 5-0, dar s-a relaxat prematur și i-a permis adversarei să revină până la 5-4. Când Perrin a servit pentru a egala situația, Ana a făcut break-ul și a închis primul set cu 6-4.

Elvețianca a câștigat actul doi cu 6-3, dar în decisiv Bogdan nu i-a mai lăsat nicio șansă oponentei și s-a impus cu un categoric 6-1.

În sferturi, Ana Bogdan va juca cu elvețianca Simona Waltert, locul 131 WTA, cap de serie numărul 5. Ana Bogdan, după calificarea în sferturi la BCR Iași Open: ”Publicul mi-a dat energie. Îmi place foarte mult să fiu aici”

La final, Ana a declarat că publicul din tribune i-a dat energie în momentele dificile ale jocului.

”Îmi place foarte mult să fiu aici, îmi place orașul, îmi plac oamenii și toate aceste lucruri îmi dau energie. Îmi doresc să stau cât mai mult aici, să mă bucur de voi și de joc în sine. S-au complicat puțin lucrurile la 5-0 și din cauza mea, dar și din cauza jocului ei. Rupe ritmul cu acel slice, cu acele scurte, mingi liftate înalte. Nu este ușor să joci împotriva ei. Trebuie să ai multă răbdare, să fii puternică mental. Și dacă nu ai răbdare, se întâmplă ce s-a întâmplat astăzi, ce am făcut eu la 5- 0. La un moment dat, sincer, îmi cam pierdusem energia, dar în decisiv mi-am spus că acum e momentul să îmi readun forțele. Iar voi, publicul, m-ați ajutat foarte mult. Mă bucur foarte mult că și Simone (n.r. prietenul Anei, Simone Tempestini) a venit alături de mine să mă susțină”, a declarat la final Ana Bogdan.

Irina Begu, succes categoric cu Reka Luca Jani

În ultima optime de finală, Irina Begu (32 de ani, locul 31 WTA) și Reka Luca Jani (Ungaria, 31 de ani, numărul 167 mondial) nu au apucat să joace decât trei game-uri și au revenit la vestiare, din cauza ploii. După două ore, cele două jucătoare au ieșit din nou pe teren și tot sub stropi de ploaie, însă de această dată meciul a continuat, ploaia oprindu-se după aproximativ 15 minute.

Mult mai agresivă în teren, Irina Begu nu i-a dat nicio șansă adversarei și s-a impus cu un clar 6-3, 6-1, urmând să o întâlnească în sferturi pe elvețianca Jil Teichmann, cap de serie nr. 6.

Irina Begu, după calificarea în sferturile de finală la BCR Iași Open: ”Am reușit să fiu agresivă în momentele importante”

La final, Irina Begu a declarat că ploaia nu a scos-o din ritm, din contră, a ajutat-o să schimbe unele lucruri.

”Ploaia nu m-a scos din ritm, pentru că eram la începutul meciului. Oarecum m-a ajutat, am reușit să vorbesc și cu Victor (n.r. antrenorul Victor Crivoi) un pic despre începutul meciului și să schimb anumite lucruri. Dar mă bucur că până la urmă am reușit să fiu agresivă în momentele importante. Cu siguranță se poate și mai bine. Așa cum am mai spus, trecerea de la iarbă la zgură este dificilă, e altă mișcare în teren. Astăzi cred că am făcut un joc mult mai bun decât primul. Sunt în urcare și sper ca următorul meci să fie și mai bun”, a declarat Irina Begu, care se așteaptă la un meci dificil cu Jil Teichmann, în sferturi: ”Cu siguranță va fi un meci greu cu Jil
Teichmann. Este o jucătoare de Top 30, chiar dacă acum a scăzut un pic în clasament are potențial de jucător de Top 30 și va fi un meci dificil. Am jucat cu ea, știu în mare parte ceea ce trebuie să fac și sper să fac un meci mai bun. Mulțumesc și spectatorilor care au rămas după două ore de ploaie și sper să vină și vineri, la meciul din sferturi”.

Tot joi s-a calificat în sferturi și rusoaica Darya Astakhova (21 de ani, locul 205 WTA), după 6-2, 7-5 în optimi cu croata Veronika Erjavec (23 de ani, numărul 248 mondial), jucătoare venită din calificări.

În sferturile de finală, Astakhova o va întâlni pe slovena Tamara Zidansek, favorită 8.

Jucătoarele calificate în sferturile de finală primesc 29 de puncte WTA și 3.020 de euro, iar învinsele din optimi rămân cu 15 puncte WTA și un cec în valoare de 1.740 de euro.

Monica Niculescu și Irina Bara, în semifinale la dublu

Ziua s-a încheiat cu un meci de dublu în care au fost angrenate două perechi românești.

Mult mai experimentate, principalele favorite Irina Bara și Monica Niculescu le-au învins pe mai tinerele lor oponente Ilinca Amariei și Anca Todoni cu scorul de 6-1, 7-5.

În semifinale, Bara și Niculescu vor juca cu perechea Conny Perrin (Elveția) / Anna Rogers (SUA).

Rezultatele complete de joi, 20 iulie:

Simplu – Optimi de finală
Darya Astakhova – Veronika Erjavec (Croația, Q) 6-2, 7-5
Ana Bogdan (România, Nr. 2) – Conny Perrin (Elveția, LL) 6-4, 3-6, 6-1
Irina Begu (România, Nr. 1) – Reka Luca Jani (Ungaria) 6-3, 6-1

Dublu – Sferturi de finală
Irina Bara (România) / Monica Niculescu (România),
Nr. 1 – Ilinca Amariei (România) / Anca Todoni (România) 6-1, 7-5
Conny Perrin (Elveția) / Anna Rogers (SUA) – Anastasya Tikhonova / Rosalie Van der Hoek (Olanda) 3-6, 6-4, 11-9

Programul zilei de vineri, 21 iulie:
Terenul Central – De la ora 13.00
Laura Pigossi (Brazilia, Nr. 7) – Raluka Șerban (Cipru)
Simona Waltert (Elveția, Nr. 5) – Ana Bogdan (România, Nr. 2)
Nu înainte de 17.30
Irina Begu (România, Nr. 1) – Jil Teichmann (Elveția, Nr. 6)

Nu înainte de 19.00
Darya Astakhova – Tamara Zidansek (Slovenia, Nr. 8)

Terenul 5 – Nu înainte de ora 16.00
Veronika Erjavec (Slovenia) / Dalila Jakupovic
(Slovenia) – Danka Kovinic (Muntenegru) / Laura
Pigossi (Brazilia)

Etichete:
Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 15:03

Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul

Elevii beneficiază și anul acesta de transport gratuit cu trenul. Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și...

Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul
Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 14:52

Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online

Uniunea Europeană vrea să introducă, de la 1 noiembrie, o nouă taxă pentru platformele online, pentru coletele cu valoare mică venite din afara...

Executivul comunitar are în vedere o nouă taxă pentru platformele online
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 13:31

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt

Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 12:47

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare

Temperaturile vor fi, în general, apropiate de valorile obișnuite ale perioadei în următoarele 4 săptămâni, potrivit estimărilor...

METEO: Până pe 21 septembrie, temperaturi apropiate de normal și precipitații deficitare
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 12:45

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Noi audieri în dosarul omului de afaceri din județul Vaslui, Fănel Bogos! Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași l-au citat,...

(AUDIO) Valeriu Iftime, audiat la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 12:28

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard

Ministerul Finanţelor a decis, astăzi, să menţină pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard, în...

Ministerul Finanţelor menţine pentru încă două săptămâni reducerea cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 11:20

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru...

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește într-un nou turneu în România: 13 concerte, o expoziție și patru masterclass-uri
Prim plan marți, 15 septembrie 2026, 10:10

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’

Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, le cere părinţilor să nu contribuie cu bani la aşa-numitul ‘fond al...

Vrancea: Primarul Focşaniului le cere părinţilor să nu contribuie la ‘fondul clasei’