Ascultă Radio România Iași Live

SUA interzic producerea şi folosirea microplasticelor în industria cosmeticelor, pentru protejarea mediului

Publicat de Andreea Drilea, 30 decembrie 2015, 08:11

Producerea şi vânzarea de microplastice care se găsesc în săpunuri, paste de dinţi şi geluri de duş sunt interzise în Statele Unite printr-o lege ce va intra în vigoare la 1 iulie 2017, scriu theverge.com şi The New York Times, ediţia electronică.

Preşedintele american, Barack Obama, a semnat luni decretul de aprobare la nivel federal a acestei legi, numită Microbead-Free Waters Act of 2015.

Prevederea legislativă a fost susţinută atât de reprezentanţii republicani, cât şi de cei democraţi, după ce o serie de studii au arătat că trilioane de particule foarte fine de plastic ajung în apele de pe teritoriul Statelor Unite. Spre deosebire de restul propunerilor legislative, Microbead-Free Waters a trecut rapid prin Congres, devenind lege la doar nouă luni după ce a fost introdusă pentru dezbatere în luna martie.

Conform lui Sherri A. Mason, chimist la Universitatea de Stat din New York (Fredonia), 11 miliarde de microparticule din plastic trec de sistemele de epurare şi ajung zilnic în cursurile apelor de pe teritoriul SUA. Mason, ale cărui cercetări asupra microplasticelor din Marile Lacuri au ajutat să atragă atenţia opiniei publice asupra acestei probleme de mediu, a calificat adoptarea legii drept ‘un pas foarte important’, scrie The New York Times.

Industria cosmeticelor s-a aflat ani de zile sub presiunea organizaţiilor ecologiste care cereau încetarea folosirii microparticulelor de mase plastice şi toate marile companii din domeniu au anunţat măsuri pentru eliminarea lor progresivă, potrivit lui Sean Moore, oficial al Consumer Heathcare Products Association (cu sediul în Washington).

(Agerpres/FOTO motherjones.com)

Etichete:
Rezidențele Șotron, ediția a V-a
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:58

Rezidențele Șotron, ediția a V-a

Muzeul Național al Literaturii Române Iași împreună cu Asociația ACVO anunță lansarea înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a programului...

Rezidențele Șotron, ediția a V-a
TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:34

TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu

Proiectul de lecturi performative TEATRUL trece BACUL adaugă în listă un nou titlu. MOARA CU NOROC de Ioan Slavici a fost pus în scenă de...

TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu
Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:27

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri

Ateneul Național din Iași invită tinerele voci ale teatrului românesc să transforme literatura școlară într-o experiență scenică inedită....

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:18

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că județul Iași județul Iași se numără printre liderii...

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers vineri, 20 martie 2026, 06:25

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest

Observatorul european Copernicus a avertizat joi că un episod semnificativ de poluare a aerului cu particule fine este aşteptat în următoarele...

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 12:32

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor

Pe 26 aprilie 2026, comunitatea ieșeană este invitată să celebreze ediția aniversară – 10 ani – a Semimaraton Iași, cel mai mare eveniment...

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 10:41

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului   Articolul 1 – Testimoniu (1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără...

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 08:38

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Thrillerul ‘One Battle After Another’ a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala...

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film