Ascultă Radio România Iași Live

S-a întâmplat într-o zi de 23 mai

Publicat de , 23 mai 2017, 08:57


S-a întâmplat într-o zi de 23 mai

* Acum 153 de ani (1864), la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat, printr-un plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului) (23-26.V./4-7.VI)

* Cu 88 de ani în urmă (1929) s-a lansat prima animaţie Mickey Mouse cu sunet – „Copilul carnavalului”. Este cea de-a noua producție din seria Mickey Mouse şi prima în care şoricelul vorbeşte

* Acum 68 de ani (1949) a apărut Decretul privind organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (DGPT). Sub această denumire au funcţionat, până în 1975, cenzura presei şi a tipăriturilor (nimic nu putea fi imprimat fără viză, pe fiecare pagină, a DGPT)

* Acum 12 ani (2005) cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak la 28 martie 2005 reveneau în ţară, după 55 de zile de captivitate. Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci de la Prima TV şi Eduard Ovidiu Ohanesian, de la „România liberă”, sosesc la bordul unei aeronave militare Hercules C-130, la ora 14:45, la baza militară aeriană 90 Otopeni, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, familiile celor trei şi 100 de ziarişti

Etichete:
Ajungem MARI Iași prelungește termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați
Fapt divers miercuri, 1 octombrie 2025, 10:21

Ajungem MARI Iași prelungește termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați

Iași, 1 octombrie 2025. Ajungem MARI Iași, parte a celui mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, are nevoie...

Ajungem MARI Iași prelungește termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați
„Asaltul Lupilor” a fost din nou un succes la IAȘI
Fapt divers marți, 30 septembrie 2025, 11:21

„Asaltul Lupilor” a fost din nou un succes la IAȘI

Ediția a XII-a „cu Lupii laolaltă” a evenimentului „Asaltul Lupilor” a fost un triumf, transformând comuna Miroslava, județul Iași,...

„Asaltul Lupilor” a fost din nou un succes la IAȘI
Sondaj: Aproape jumătate dintre românii care participă la competiţii sportive o fac pentru sănătatea lor
Fapt divers sâmbătă, 27 septembrie 2025, 08:35

Sondaj: Aproape jumătate dintre românii care participă la competiţii sportive o fac pentru sănătatea lor

Aproape jumătate dintre participanţii la competiţiile sportive de masă din România au declarat, conform datelor unui sondaj, că sănătatea...

Sondaj: Aproape jumătate dintre românii care participă la competiţii sportive o fac pentru sănătatea lor
O lună cu Regina Maria și Femeile Pictore și Sculptore la Iași!
Fapt divers vineri, 26 septembrie 2025, 10:48

O lună cu Regina Maria și Femeile Pictore și Sculptore la Iași!

Se deschide o expoziție de excepție marca Art Safari la Centrul Internațional de Artă Contemporană Baia Turcească, în perioada 1-29 octombrie...

O lună cu Regina Maria și Femeile Pictore și Sculptore la Iași!
Fapt divers joi, 25 septembrie 2025, 10:42

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a crescut anul trecut cu 547 de lei, la 4.959 lei (statistică)

Câştigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naţionale în 2024 a fost 8.061 lei, cu 14,5% (+1.019 lei) mai mare faţă de...

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a crescut anul trecut cu 547 de lei, la 4.959 lei (statistică)
Fapt divers luni, 22 septembrie 2025, 09:28

Echinocțiul de toamnă: Momentul de debut astonomic al anotimpului în emisfera nordică

Echinocţiul marchează luni, la ora 21:19 (ora României), debutul toamnei astronomice. Echinocţiul desemnează cele două momente ale anului când...

Echinocțiul de toamnă: Momentul de debut astonomic al anotimpului în emisfera nordică
Fapt divers luni, 22 septembrie 2025, 08:25

România va trece la ora oficială de iarnă în noaptea dintre 25 şi 26 octombrie

Începe toamna astronomică în emisfera nordică. Astăzi este echinocţiul de toamnă, când durata zilei este egală cu cea a nopţii, apoi durata...

România va trece la ora oficială de iarnă în noaptea dintre 25 şi 26 octombrie
Fapt divers luni, 22 septembrie 2025, 07:20

Vreme mult mai caldă în următoarele zile; din 25 septembrie se răceşte semnificativ şi apar ploile (prognoză)

Vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării, însă spre sfârşitul...

Vreme mult mai caldă în următoarele zile; din 25 septembrie se răceşte semnificativ şi apar ploile (prognoză)