Ascultă Radio România Iași Live

sport și viață studențească la TUIASI

Aproximativ 25.000 de participanți la „Zilele Campusului Tudor Vladimirescu” 2026: cinci zile de concerte, conferințe, sport și viață studențească la TUIASI

Aproximativ 25.000 de participanți la „Zilele Campusului Tudor Vladimirescu” 2026: cinci zile de concerte, conferințe, sport și viață studențească la TUIASI

Publicat de Andreea Drilea, 28 mai 2026, 06:20

Ediția din acest an a adus în campus concerte, competiții sportive, târguri de joburi, conferințe și activități dedicate studenților, transformând Campusul „Tudor Vladimirescu” într-un adevărat festival al vieții studențești. Atmosfera specifică evenimentului a fost completată pe tot parcursul celor cinci zile de sloganul strigat constant de participanți: „Am curaj să fac pariu, Tudorul e cel mai viu!”, devenit simbolul ediției din acest an.

Festivalul a debutat miercuri, 20 mai, cu Garden Party și Crosul TUIASI, competiție care a reunit sute de participanți în campusul universității. Seara s-a încheiat cu vizionarea în aer liber a Finalei UEFA Europa League, urmărită de numeroși studenți în zona căminelor T2-T3.

Joi și vineri, accentul a fost pus pe dezvoltarea profesională și interacțiunea dintre studenți și mediul economic, prin intermediul TUIASI Job Drive-Thru și al evenimentului „Ziua PHINIA”. Totodată, studenții au participat la ateliere wellbeing, activități recreative și competiții sportive organizate în diferite zone ale campusului.

Un moment aparte al festivalului a fost reprezentat de furtuna puternică din seara zilei de vineri, care a afectat întreg municipiul Iași și a dus la inundarea mai multor zone din oraș. Din motive ce țin de siguranța participanților și a artiștilor, concertul Puya a fost reprogramat pentru ziua de sâmbătă. Chiar și în aceste condiții, studenții au rămas în zona festivalului, transformând ploaia torențială într-un moment memorabil al ediției din acest an, dansând și continuând să susțină atmosfera specifică evenimentului.

Programul de sâmbătă a reunit atât evenimentele programate inițial, cât și concertul reprogramat. Conferința în aer liber susținută de Dragoș Pătraru, intitulată „Educația de Azi, Cariera de Mâine”, a adunat sute de participanți interesați de teme legate de educație, carieră și provocările generațiilor actuale. Seara a continuat cu mult așteptatul concert Puya, urmat de „Disco ’80 @ Tudor” și „Colorful Campus”, una dintre cele mai mari petreceri studențești organizate în aer liber în Iași.

Festivalul s-a încheiat duminică, 24 mai, cu „ZAZ Battle”, eveniment care a adus în Campusul „Tudor Vladimirescu” sute de participanți la ceea ce organizatorii au numit „cea mai mare bătaie cu spumant din România”.

„Ne bucurăm că, de la an la an, «Zilele Campusului Tudor Vladimirescu» devine mai mult decât un festival studențesc și reușește să creeze o comunitate autentică, cu spiritul și energia lor tinerească, în jurul valorilor universitare. Cele aproximativ 25.000 de participări înregistrate la evenimentele organizate în cele cinci zile demonstrează că studenții au nevoie de astfel de spații de întâlnire, socializare și dezvoltare personală. Chiar și momentele dificile, precum furtuna de vineri seară, au arătat spiritul și solidaritatea comunității noastre. TUIASI înseamnă educație, dar și viață studențească autentică”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Ediția din 2026 a festivalului a fost organizată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, cu sprijinul partenerilor principali PHINIA România, proiect implementat prin Fundația Comunitară Iași, Banca Transilvania, Casa de Vinuri Cotnari, Class Iași, Iulius Mall Iași și Vitamin Aqua. Evenimentul a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Iași, iar partenerul sportiv al festivalului a fost Oxygen Sports&Spa.

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 10:28

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 7:04, informează Institutul Naţional...

Cutremur de 4,1 pe Richter, produs astăzi dimineaţă în zona seismică Vrancea
(AUDIO) CTP Iași suplimentează, începând de mâine, numărul mijloacelor de transport pe toate traseele din oraș
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 10:12

(AUDIO) CTP Iași suplimentează, începând de mâine, numărul mijloacelor de transport pe toate traseele din oraș

Compania de Transport Public Iași suplimentează, începând de mâine, 7 septembrie, numărul mijloacelor de transport pe toate traseele din...

(AUDIO) CTP Iași suplimentează, începând de mâine, numărul mijloacelor de transport pe toate traseele din oraș
Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:50

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Nodul Rutier Bacău Nord, care face legătura între Autostrada A7 și varianta ocolitoare a municipiului, a fost deschis, ieri, circulației....

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației
(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:38

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar

Inspectoratul Școlar Județean nu a reușit să acopere în totalitate catedrele libere, cele mai mari probleme fiind înregistrate la liceele...

(AUDIO) Criza de personal din învățământul ieșean se va resimți la începutul noului an școlar
Prim plan duminică, 6 septembrie 2026, 09:30

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor

Problemele administrative și lipsa banilor blochează modernizarea școlilor din județul Iași și în acest nou an școlar. Școlile din Iași,...

(AUDIO) Școlile din Iași, blocate de probleme administrative și lipsa banilor
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:31

(AUDIO) Lucrări de reabilitare în 28 de clădiri școlare din județul Iași. Unde învață elevii relocați

28 de clădiri din județul Iași, în care se desfășoară activități didactice, sunt în diferite etape de reabilitare. Inspectorul general al...

(AUDIO) Lucrări de reabilitare în 28 de clădiri școlare din județul Iași. Unde învață elevii relocați
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 10:57

(AUDIO) 1.200 de elevi, afectați de suspendarea unor cercuri la Palatul Copiilor din Iași

7 cercuri au fost suspendate la Palatul Copiilor din Iași, în urma reducerilor bugetare pentru acest an școlar. Directorul instituției, Ana Hegy,...

(AUDIO) 1.200 de elevi, afectați de suspendarea unor cercuri la Palatul Copiilor din Iași
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 10:22

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 05-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 5 septembrie,...

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben