Ascultă Radio România Iași Live

spitale private

Ministrul Sănătăţii: Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public

Ministrul Sănătăţii: Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public

Publicat de Gabriela Rotaru, 22 iulie 2025, 11:28

Există multe cazuri de pacienţi care încep diagnosticul şi tratamentul, în special cei chirurgicali, în unităţile medicale private. Pacienţi care, la un moment dat, din motive evident obiective din punct de vedere medical, se complică, iar aceşti pacienţi sunt transferaţi 100% din cazuri în spitalul public, spital public care investeşte în recuperarea pacientului sume importante de bani. Însă, aceste servicii medicale nu sunt decontate corespunzător de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar complicaţiile medicale fireşti care apar în cazul multor pacienţi nu sunt acoperite din punct de vedere financiar de unitatea sanitară de unde pleacă„, a explicat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a anticipat că măsura va fi mult discutată în spaţiul public, dar a menţionat că este absolut necesară pentru a limita acest fenomen.

Transferul responsabilităţii achitării costurilor aferente situaţiilor în care un pacient este externat dintr-o unitate sanitară privată şi transferat sau reinternat în acelaşi tip de îngrijire, acut-acut, în cazul pacienţilor agravaţi, sau cronic-cronic, pentru pacienţii cronici, pentru patologii de acelaşi tip într-un interval de 48 de ore de la externare într-o unitate sanitară publică – transferul responsabilităţii achitării costurilor aferente acestor servicii va fi transferat către unitatea sanitară privată care a solicitat transferul sau care a determinat reinternarea pacientului în unitatea sanitară publică„, a prezentat Rogobete măsura care urmează să fie adoptată. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:31

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane atrage atenţia că aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit...

Aproximativ 1.600 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au mai primit salariile de luni de zile
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:29

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:20

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ

Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ, potrivit celui mai recent Barometru realizat de INSCOP....

Sondaj: Românii susţin introducerea unor măsuri mai stricte în unităţile de învăţământ
Naţional joi, 10 septembrie 2026, 06:19

Campanie pentru un stil de viață sănătos

„Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine” este sloganul campaniei pe care o derulează Institutul Național de Sănătate Publică...

Campanie pentru un stil de viață sănătos
Naţional miercuri, 9 septembrie 2026, 18:59

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG, care oferă protecţie împotriva meningitei...

Ministerul Sănătăţii va relua procedura de achiziţie pentru 100 de mii de doze de vaccin BCG