Sfântul Nectarie de Aighina – unul dintre cei mai populari sfinți în Creștinismul Răsăritean

Publicat de Andreea Drilea, 9 noiembrie 2025, 09:37

Locul cel mai cunoscut de pelerinaj la moaştele Sfântului Nectarie la noi este Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, unde o parte din moaştele sale se găsesc din anul 2002.

Moaştele se păstrează într-o raclă de argint şi sunt cinstite zilnic de mii de credincioşi.

Pe zi ce trece, se adună şi mărturiile celor care au primit vindecare de diferite suferinţe după ce s-au uns cu ulei din candela Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Un copil cu o mare credință

Nectarie s-a născut în 1846 în localitatea Silivri, pe malul Mării Marmara, în Turcia. Era dintr-o familie numeroasă (şapte copii), iar Anastasie (numele de mirean al lui Nectarie), a fost nevoit din cauza lipsei banilor să-şi întrerupă şcoala la 14 ani. S-a angajat vânzător într-un magazin de tutun.

Era un băiat foarte credincios, tăcut şi meditativ. Credinţa lui puternică se vede din următoarea întâmplare. A avut ideea, într-o zi, după ce se angajase la magazinul de tutun, să-i scrie o scisoare direct lui Dumnezeu în care să-i ceară haine şi o perche de pantofi. Pe plic, la destinatar, a scris Tatăl ceresc. Nu avea însă timbru şi a mers la un negustor vecin să-i împrumute marca poştală necesară expedierii scrisorii. Negustorul i-a spus băiatului să-i lase lui plicul ca să-l pună el la poştă, întrucât i se terminase stocul de timbre. Omul, când a văzut cui îi este adresată scrisoarea, a deschis-o, şi impresionat de inocenţa lui Anastasie, s-a hotărât să intre el în rolul Tatălui ceresc. A scris un răspuns, a adăugat în plic nişte bani şi i-a trimis depeşa micului vânzător de tutun. Anastasie avea să-i mulţumească toată viaţa Tatălui ceresc pentru acel răspuns prompt la cererea sa.

În timpul liber, tânărul citea din cărţi duhovniceşti. Pasajele care-l impresionau cel mai mult le scria pe mici fişe, iar pe unele dintre ele, cu cuvinte de folos, le strecura printre cumpărăturile făcute de oamenii care-i călcau pragul prăvăliei. Mai târziu avea să adune aceste citate din lecturile de tinereţe în două volume publicate după ce a ajuns episcop, spre folosul sufletesc al păstoriţilor săi.

Victimă a intrigilor din lumea bisericească

La vârsta de 30 de ani, Anastasie a intrat în mănăstire devenind monahul şi diaconul Nectarie. A reuşit să-şi termine liceul la Atena şi a urmat Facultatea de Teologie din capitala Greciei. După terminarea studiilor teologice a ajuns predicator al Patriarhie din Alexandria, unde a fost hirotonit arhiereu.

A impresionat prin blândeţea sa şi prin darul oratoric pe mulţi oameni, dar a atras şi invidia unor confraţi clerici. A căzut victimă intrigilor lor şi Patriarhul l-a alungat din cercul său în 1890. Deşi, se ştia cu nimic vinovat, s-a întors în Grecia, unde a trăit ca simplu monah.

A condus o vreme seminarul din Atena şi spre sfârşitul vieţii a întemeiat o mănăstire de călugăriţe în insula Eghina.

O întâmplare povestită de un elev din seminarul condus de Nectarie vorbeşte despre profunda spiritualitate şi smerenie a ierarhului fără scaun.

Într-o zi nişte elevi s-au luat la ceartă şi au ajuns la bătaie. Conflictul s-a lăsat cu câteva vânătăi la ochii bătăuşilor. Scandalul a ajuns la urechile directorului. Certăreţii au fost chemaţi în biroul lui. Elevii se aşteptau la o pedeapsă aspră, ţinând seamă că o asemenea faptă era total nepotrivită într-o şcoală pentru viitori preoţi. Directorul Nectarie, însă, nu i-a pedepsit în nici un fel. Le-a spus doar că pentru fapta lor urâtă, el va ţine post negru trei zile, adică nu va mânca şi nu va bea nimic.

Modul inedit de a rezolva problema a ajuns la urechile elevilor şi regulamentul şcolii a fost de atunci rar încălcat.

Sfințenia descoperită după ce a murit

În anul 1904, Nectarie s-a retras în insula Aighina, unde a organizat Mănăstirea de călugăriţe Sfânta Treime. Aici şi-a trăit tot restul vieţii până când a plecat la Domnul, la 8 noiembrie 1920. Vindecările minunate au început să apară la puţin timp după înmormântarea sa, astfel încât, mormântul din insula Eghina a devenit repede loc de pelerinaj.

În 1953, i s-a descoperit trupul nedescompus şi izvorând mir. Mai multe minuni s-au întâmplat lângă racla lui Nectarie, cele mai evidente fiind anumite vindecări de cancer.

În 1961, Nectarie a fost trecut în rândul sfinţilor, iar moaştele sale aşezate spre închinare în mănăstirea sa din Aighina. Părticele din trupul său nestricat au fost aduse şi în România în mai multe mănăstiri şi biserici.

Rador/FOTO doxologia.ro