Notificarea a fost emisă în jurul orei 2:00 dimineaţa.
Populaţia a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să se adăpostească imediat în beciuri sau în spaţii de protecţie civilă.
Starea de alertă extremă a rămas activă timp de aproape 90 de minute.
Autorităţile reiterează că aceste măsuri au un caracter strict preventiv şi recomandă celor care nu au un adăpost în apropiere să rămână în case departe de geamuri. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
În mesaj se precizează că este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian, astfel că oamenilor li se recomandă să se ascundă în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţii exteriori, se mai menţionează în mesajul de alertă, a cărei durată este estimată la o oră şi jumătate.
Cristina Profir, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta:Mesajul a fost trimis prin intermediul sistemului naţional de avertizare a populaţiei, în baza informaţiilor furnizate de structurile competente, responsabile cu supravegherea şi securitatea spaţiului aerian. Recomandăm cetăţenilor să urmărească cu atenţie conţinutul mesajului primit şi să respecte indicaţiile transmise de autorităţi. În cazul în care observă situaţii care le pot pune în pericol siguranţa, sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Potrivit corespondentei RRA, Luiza Rosetti, de la începutul acestui an, locuitorii din judeţul Tulcea au mai primit alte şapte mesaje RO-Alert pe fundul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)