Ascultă Radio România Iași Live

reforma invatamantului tehnologic

#StareaEducației (INTERVIU) Iuliana Țugui, inspector pentru învățământ tehnic și profesional în cadrul ISJ Iași: ”În anul școlar 2026–2027, elevii vor urma un traseu educațional mai flexibil, care le permite să obțină o calificare după trei ani, să continue până la nivelul 4 de calificare și să susțină Bacalaureatul./ „Performanța unui liceu tehnologic nu se măsoară doar prin promovabilitatea la Bac.”/

#StareaEducației (INTERVIU) Iuliana Țugui, inspector pentru învățământ tehnic și profesional în cadrul ISJ Iași: ”În anul școlar 2026–2027, elevii vor urma un traseu educațional mai flexibil, care le permite să obțină o calificare după trei ani, să continue până la nivelul 4 de calificare și să susțină Bacalaureatul./ „Performanța unui liceu tehnologic nu se măsoară doar prin promovabilitatea la Bac.”/

Publicat de andreeadaraban, 26 iulie 2026, 22:01

Despre schimbările aduse de noua legislație și impactul acestora asupra elevilor, profesorilor și angajatorilor a vorbit, în emisiunea Starea Educației, Iuliana Țugui, inspector pentru învățământ tehnic și profesional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Potrivit Iulianei Țugui, reforma nu înseamnă dispariția pregătirii profesionale, ci integrarea acesteia în cadrul liceului tehnologic. „Este greu să spunem că s-a renunțat la învățământul profesional. Pregătirea profesională de nivel 3 rămâne, doar că este integrată în învățământul liceal tehnologic, oferind elevilor mai multă flexibilitate”, explică inspectorul.

Practic, elevii înscriși în clasa a IX-a la un liceu tehnologic vor avea trei opțiuni. După primii trei ani pot susține examenul de certificare pentru calificarea de nivel 3 și se pot angaja. Dacă aleg să continue încă un an, vor obține calificarea de nivel 4, iar ulterior pot susține și examenul de Bacalaureat.

Un exemplu este cel al domeniului comerț. Un elev poate obține după trei ani calificarea de comerciant-vânzător, iar după finalizarea clasei a XII-a poate deveni tehnician în achiziții și contractări sau tehnician în activități economice. „Elevul știe încă din momentul în care completează fișa de opțiuni că după trei ani poate obține o calificare și poate merge la muncă, iar dacă dorește poate continua studiile și obține o calificare superioară”, a precizat Iuliana Țugui.

O altă schimbare majoră este prevăzută pentru anul școlar 2029–2030, când întreg învățământul tehnologic ar urma să funcționeze exclusiv în sistem dual, în parteneriat cu operatorii economici.

Inspectorul școlar spune că, deși inițial termenul părea dificil de atins, noile reglementări cresc șansele ca această țintă să fie realizată. Una dintre modificările importante este faptul că operatorii economici nu vor mai fi obligați să acorde bursa profesională tuturor elevilor din sistemul dual, măsură care ar putea încuraja mai multe companii să devină partenere ale școlilor.

În schimb, avantajele sistemului rămân semnificative: elevii efectuează mai multe ore de practică direct în companii, sub îndrumarea unui tutore, iar angajatorii își formează viitorii salariați. „Absolvenții învățământului dual sunt mult mai bine pregătiți pentru piața muncii pentru că fac foarte multă practică alături de profesioniști din companii”, subliniază Iuliana Țugui.

În județul Iași funcționează 43 de licee tehnologice, iar toate au încheiate parteneriate cu operatori economici. „Nicio clasă propusă în oferta educațională nu există fără solicitare din partea unui operator economic”, afirmă inspectorul.

Cerere există în aproape toate domeniile de pregătire, însă numărul locurilor diferă în funcție de necesarul pieței muncii.

Pentru anul școlar 2026–2027 sunt prevăzute 148 de clase în învățământul tehnologic, dintre care 16 clase și jumătate vor funcționa deja în sistem dual.

Deși pentru următorii ani există încă personal didactic suficient, Inspectoratul Școlar atrage atenția că apar dificultăți în recrutarea profesorilor pentru anumite specializări, în special pentru efectuarea practicii.

Cele mai mari probleme sunt în domeniul alimentației publice și al industriei alimentare, iar una dintre soluțiile analizate este atragerea specialiștilor din mediul economic către activitatea didactică. „Încercăm să convingem mentori din practică și profesioniști din companii să vină la catedră. Deocamdată găsim soluții”, spune Iuliana Țugui.

Inspectorul consideră că rezultatele la Bacalaureat nu reflectă întotdeauna performanța unui liceu tehnologic. Mulți dintre elevii care aleg această rută educațională intră cu medii mici, iar o parte dintre ei urmăresc în primul rând obținerea unei calificări și angajarea imediată, nu continuarea studiilor universitare. „Nu cred că Bacalaureatul ar trebui să fie criteriul principal de evaluare a unui liceu tehnologic. Este important, dar trebuie analizat împreună cu alte criterii, în special inserția absolvenților pe piața muncii”, afirmă aceasta.

În prezent, Inspectoratul Școlar nu dispune de statistici complete privind angajarea tuturor absolvenților, deoarece legătura cu mulți dintre ei se pierde după finalizarea studiilor. În schimb, există date punctuale pentru unele unități de învățământ și statistici privind absolvenții învățământului dual.

 

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Cea mai importantă schimbare ce ține de învățământul tehnologic este că, începând cu anul școlar 2026-2027, nu vor mai fi organizate clase pentru vechile școli profesionale, cele de 3 ani. De ce s-a decis renunțarea la învățământul profesional de 3 ani și integrarea acestuia în liceul tehnologic?

Iuliana Țugui: E greu să spunem că s-a renunțat la învățământul profesional, pentru că învățământul profesional oferă pregătirea de nivel 3, calificare de nivel 3. Și s-a integrat în învățământul liceal tehnologic pentru exact acea flexibilitate despre care spuneați. Practic, învățământul liceal tehnologic oferă 3 avantaje: nivelul 3 de calificare după 3 ani, nivelul 4 de calificare după clasa a XII-a, și, bineînțeles, susținerea examenului de Bacalaureat  pentru cei care doresc traseul învățământului universitar, în orice domeniu de pregătire.

Andreea Daraban: Așadar, elevii se pot opri după 3 ani de studii și vor avea un certificat, o calificare, în urma efectuării celor 3 ani.

Iuliana Țugui: Exact. Este o schimbare majoră pentru sistemul de învățământ preuniversitar din țara noastră. Această formă de pregătire profesională este organizată în acest fel pentru prima dată după 1989, dar credem noi că este mult mai eficientă. Cel puțin așa consider în acest moment. Pentru că un elev care acum intră în clasa a IX-a, dar el a putut să opteze pe fișa de înscrieri la o anumită școală, la un anumit liceu, el se poate opri după 3 ani de zile. Pentru că, atunci când a bifat pe fișa de opțiuni, planul de școlarizare pentru 2026-2027 a fost structurat pe domenii de pregătire profesională și, în cadrul domeniului, pe calificări de nivel 4 și de nivel 3. Toate calificările de nivel 3 dintr-un domeniu sunt integrate calificărilor de nivel 4 din același domeniu.  Deci, atunci când și-a completat fișa de opțiuni, el și-a bifat o calificare de nivel 4 și ce calificare de nivel 3 era asociată.

Andreea Daraban: Ne puteți da un exemplu concret?

Iuliana Țugui: Elevul a optat pentru comerciant vânzător nivel 3 de calificare, pe care până în acest moment ar fi obținut acea calificare prin învățământul profesional.  Dar el se poate duce să mai facă încă un an și este tehnician în activități economice sau tehnician în achiziții și contractări.

Andreea Daraban: Poate obține ambele diplome.

Iuliana Țugui: Da, le poate obține. Un elev care a optat pentru tehnician în achiziții și contractări, domeniu de pregătire comercial nivel 4 de calificare, el știe de astăzi, când a fost deja repartizat, că după 3 ani de liceu tehnologic, poate să dea un examen de certificare de nivel 3 și să fie comerciant vânzător și are diploma și se poate duce să lucreze. Dacă vrea să continue, mai face și clasa a XII-a, își dă nivelul 4 de calificare și este tehnician în achiziții și contractări. Am luat un domeniu comercial pur întâmplător.  Putea fi orice alt domeniu de pregătire.

Andreea Daraban: Și după ce termină anul 4, clasa a XII-a, dacă dorește, poate să dea și Bacalaureatul.

Iuliana Țugui: Sigur.  Noi ne dorim ca toți elevii noștri să dea Bacalaureatul, dar nu este și opțiunea tuturor elevilor care intră în învățământul tehnologic. Pentru că sunt foarte mulți elevi care acum au completat fișa de opțiuni, știind că ei se vor opri la clasa a XI-a, pentru că dacă nu apărea această schimbare sau restructurare a traseului tehnologic, el se ducea pe învățământ profesional. Avem foarte mulți copii care au venit la liceu tehnologic pentru că vor să intre în câmpul muncii și vor să învețe o meserie.

Andreea Daraban: O altă schimbare majoră este prevăzută pentru anul școlar 2029-2030, când învățământul tehnologic preuniversitar va funcționa exclusiv în sistem dual. Cât de fezabil este acest lucru? Cel puțin atunci când ne gândim la județul Iași.

Iuliana Țugui: Dacă această întrebare mi-ar fi fost adresată acum câteva luni, aș fi spus că nu am încredere că va fi realizabil acest prag, acest deadline. Acum, însă,  spun că sunt șanse să fie îndeplinită această țintă și asta pentru că între timp a apărut legislația care precizează modul de înscriere și de funcționare a învățământului tehnologic dual,  și în care criteriile după care un agent economic poate sau nu să semneze un acord de parteneriat pe învățământul dual s-au schimbat puțin.

Andreea Daraban: În ce sens?

Iuliana Țugui: În sensul în care acordarea bursei profesionale, pe care agentul economic era obligat să o acorde fiecărui elev care este înscris în învățământul dual și cu care partenerul economic a încheiat acord de parteneriat, nu mai este obligatorie. Deci agentul economic are opțiunea de acorda această bursă sau poate să nu o dea. Învățământul tehnologic dual oferă și alte avantaje. Acel tutore de practică care asigură formarea competențelor practice a unui absolvent, viitor absolvent, are un rol extrem de important. Li se oferă diverse avantaje materiale. Toți operatorii economici care își asumă formarea profesională a unor absolvenți pleacă de la premisa că aceștia  că vor fi viitorii angajați. Deci li se oferă locuri de muncă. Nu toți absolvenții își doresc, însă,  să rămână în acel loc de muncă, dar ei au deschiderea și sunt considerați și nu doar că sunt considerați, este o realitate,  absolvenții de învățământ tehnologic dual sunt mult mai bine pregătiți pentru că fac foarte multă practică sub ochii și sub îndrumarea tutorelui de practică, profesionistul din unitatea economică. Acum, dacă ne-am dus la operatorii economici, eu aș specifica câteva aspecte legate de admiterea în această nouă formă de organizare a învățământului tehnologic. Dacă până în acest an școlar, care tocmai se finalizează, noi aveam admiterea în învățământul liceal tehnologic, se respecta legislația, calendarul de admitere în învățământul liceal cu repartiția computerizată, iar învățământul profesional era la solicitarea părintelui și copilului, cu dosar depus și cerere de înscriere direct în unitatea de învățământ,  în acest an admiterea este computerizată pentru toată lumea.  În același timp, când s-a construit proiectul planului de școlarizare pentru învățământul liceal tehnologic, s-au făcut solicitări din partea operatorilor economici. Deci, atunci când o unitate de învățământ tehnologic a propus un plan de școlarizare, dau un exemplu, trei clase de liceu pe un anumit domeniu de pregătire, cu calificările A, B, C, pentru toate acele trei calificări a avut solicitări de școlarizare din partea operatorului economic. Întreaga pregătire practică în învățământul tehnologic se realizează în parteneriat cu operatorii economici, mai ales în clasele mai mari, clasele a XI-a, a XII-a, de obicei. Nici un operator economic nu semnează o solicitare dacă știe că nu este nevoie pe piața muncii.

Andreea Daraban: Câte licee tehnologice sunt în județul Iași?

Iuliana Țugui: 43.

Andreea Daraban: Și toate au aceste contracte cu operatorii economici?

Iuliana Țugui: Da, toate. Nici o clasă din cele care s-au găsit pe fișa de înscriere a copiilor nu este fără o solicitare în spate.

Andreea Daraban: Există suficient agenți economici care să absoarbă acești elevi, începând cu anul școlar 2029-2030, în cazul în care se impune obligativitatea acestui tip de învățământ dual?

Iuliana Țugui:  E greu să mă pronunț eu dacă există sau nu există suficienți, dar fiecare unitate de învățământ care școlarizează învățământ tehnologic are propriile parteneriate în funcție de domeniile în care școlarizează, de calificările în care școlarizează. Dar există operatori economici care ne sprijină și care sunt alături de învățământul tehnologic necondiționat.

Andreea Daraban: Care sunt domeniile în care angajatorii ieșeni solicită cei mai mulți absolvenți?

Iuliana Țugui: Să știți că toate sunt căutate. Noi avem grupate calificările din domeniul tehnologic pe tehnic, servicii și resurse. Acestea sunt cele trei profiluri. În cadrul acestora sunt mai multe domenii. Fiecare profil este cu propriile domenii. Sunt solicitări pe absolut toate domeniile, și pe comerț, și pe mecanică, și electric, și textile, absolut tot. Mai multe sau mai puține. Și din acest motiv și cifra de școlarizare diferă puțin.

Andreea Daraban: De exemplu, anul trecut s-au ocupat toate locurile puse la dispoziție de colegiile, liceele tehnologice?

Iuliana Țugui:  Am avut o ofertă de școlarizare, nu știu dacă prea mare față de numărul de absolvenți de clasa VIII-a, dar au fost câteva clase propuse care nu s-au constituit. Am avut o clasă pe construcții, am avut clase și pe confecții care nu s-au constituit. Pentru că nu au fost suficiente solicitări față de oferta propusă din partea copiilor.

Andreea Daraban: Anul acesta care este oferta?

Iuliana Țugui:  În anul acesta avem 148 de clase. Dintre acestea, 16 clase și jumătate sunt clase propuse pe învățământ tehnologic dual, restul sunt învățământ liceal tehnologic. Oferta este cumva adaptată la generația care vine, la solicitările operatorilor economici  și să vedem rezultatul primei repartiții. În funcție de această repartiție, va urma și o a doua etapă, în funcție de numărul de locuri care rămân neocupate, așa cum spune calendarul, de admitere în învățământul liceal.

Andreea Daraban: În ceea ce privește pregătirea practică a elevilor din liceele tehnologice, există suficient personal care să acopere aceste domenii existente în oferta școlară?

Iuliana Țugui:  Aș putea să spun că, cel puțin pentru anul care va urma și poate următorul an încă, avem resursa umană care să asigure pregătirea profesională teoretică și practică pentru aceștia elevi. Este o întreagă mișcare în ceea ce privește mobilitatea personalului, așa cum este în orice alt domeniu sau pentru orice altă pregătire, altă calificare, dar dintre generațiile mai tinere, care își doresc să intre în sistemul de învățământ preuniversitar tehnologic, există destul de multe reticențe. De la an la an va trebui să găsim soluțiile cele mai bune.

Andreea Daraban: Unde există cel mai mare deficit? Pe ce domenii?

Iuliana Țugui:  Sunt domenii la care este deficit, spre exemplu în domeniul alimentație publică, la industria alimentară, și mai sunt câteva domenii. Noi încercăm să convingem mentori din practică, oameni care sunt din activitatea economică să vină la catedră. Deocamdată nu este o problemă, deocamdată găsim soluții.

Andreea Daraban: Există o reticență a elevilor care se îndrepta către liceele tehnologice. De unde credeți că vine această reticență? Să fie oare din cauza mediilor de admitere, sau poate a faptului că și mediile la Bacalaureat sunt destul de mici, cu promovabilitate scăzută de obicei la acest examen?

Iuliana Țugui:  Există o reticență. Sunt foarte curioasă dacă se va menține acum când ei nu mai intră în învățământul profesional și intră direct în învățământul liceal tehnologic. Sunt mai multe aspecte care trebuie analizate. Noi nu trebuie să uităm că elevii care au intrat în aceste licee sunt elevi care au intrat și cu media 2 și cu media 3, o parte dintre ei fără să susțină Evaluarea Națională și nu puțini. Dacă ai intrat în școală, în clasa a IX-a, cu o medie de admitere de 2, 3, 5, nu poate liceul tehnologic, care oferă și o pregătire de nivel 4, care îl scoate pe piața muncii,  nu poate să-i ducă pe toți elevii de acolo  la un Bacalaureat de 100% absolvire, cu medie peste 6, pentru că nu este foarte simplu. Nu putem întotdeauna să asigurăm acest parcurs și poate mulți dintre elevii noștri nici nu-și doresc acest lucru. Ei vor să intre pe piața muncii. Avem o absorbție pe piața muncii destul de frumoasă în foarte multe licee tehnologice care nu au o promovabilitate foarte mare la Bacalaureat.

Andreea Daraban: Ar trebui să fie examenul de Bacalaureat un criteriu pentru a măsura performanța unui liceu tehnologic?

Iuliana Țugui:  Nu cred că ar trebui să fie un criteriu prioritar. Este un criteriu. Evident, ne dorim ca toți elevii care termină liceul, că este liceu tehnologic sau un alt tip de liceu să promoveze Bacalaureatul, dar n-ar trebui pentru liceele tehnologice să fie criteriul principal. Este un criteriu care să fie cumulat cu alte criterii.  În primul rând absorbția pe piața muncii ar trebui să fie un alt criteriu.

Andreea Daraban: Există statistici, pe care le aveți la nivelul inspectoratului vizavi de această absorbție? Adică, știți exact care licee produc cei mai mulți absolvenți care se angajează?

Iuliana Țugui:  Nu este o statistică și e greu de realizat o statistică și să avem și certitudinea că este sigură 100%,  pentru că  în cazul a foarte mulți absolvenți, în momentul în care au terminat clasa a XII-a și au plecat din liceul tehnologic,  se pierde legătura cu ei și nu întotdeauna avem feedback-ul și nu putem monitoriza o anumită inserție pe piața muncii. Dar, noi avem statistici și informații punctuale pe anumite școli, iar pe învățământul dual în schimb, avem o statistică, mai ales pentru cei care terminau învățământ profesional dual. Vom vedea ce se întâmplă de aici încolo cu absolvenții care intră acum în liceul tehnologic.

Varianta audio a interviului:

 

 

26 iulie, orele 18.03-20-00: Soprana Diana Bucur de la Opera Națională Rămână din Iași, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Emisiuni sâmbătă, 25 iulie 2026, 21:36

26 iulie, orele 18.03-20-00: Soprana Diana Bucur de la Opera Națională Rămână din Iași, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Vă invit la o nouă întâlnire cu o artistă tare iubită la Iași și nu numai, una din acele ființe care au creativitatea mereu în priză, care...

26 iulie, orele 18.03-20-00: Soprana Diana Bucur de la Opera Națională Rămână din Iași, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
#StareaEducației: (INTERVIU) Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului: „Succesul școlar nu se măsoară doar prin nota de la Evaluarea Națională sau Bacaluareat.”/„La fel de valoros este profesorul care reușește să ducă un elev de la nota 5 la nota 7 într-o școală vulnerabilă, precum și cel care lucrează cu elevi de performanță.”
Emisiuni vineri, 24 iulie 2026, 19:07

#StareaEducației: (INTERVIU) Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului: „Succesul școlar nu se măsoară doar prin nota de la Evaluarea Națională sau Bacaluareat.”/„La fel de valoros este profesorul care reușește să ducă un elev de la nota 5 la nota 7 într-o școală vulnerabilă, precum și cel care lucrează cu elevi de performanță.”

Rezultatele examenelor naționale readuc, în fiecare vară, aceeași întrebare în spațiul public: ce înseamnă, de fapt, succesul școlar?...

#StareaEducației: (INTERVIU) Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului: „Succesul școlar nu se măsoară doar prin nota de la Evaluarea Națională sau Bacaluareat.”/„La fel de valoros este profesorul care reușește să ducă un elev de la nota 5 la nota 7 într-o școală vulnerabilă, precum și cel care lucrează cu elevi de performanță.”
(AUDIO) Conferințele SFR revin cu dialoguri despre film, jurnalism și terapie
Emisiuni vineri, 24 iulie 2026, 17:10

(AUDIO) Conferințele SFR revin cu dialoguri despre film, jurnalism și terapie

Florin Daminescu a avut-o ca invitată în emisiunea „Pulsul Zilei” pe Corina Giurgia, curator și moderator al Conferințelor SFR, pentru o...

(AUDIO) Conferințele SFR revin cu dialoguri despre film, jurnalism și terapie
(PROMO/AUDIO) Școala de Vară „Iași – Istorii, Oameni, Monumente” – temă a emisiunii Dialog intercultural din ziua de vineri, 24 IULIE 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 23 iulie 2026, 10:55

(PROMO/AUDIO) Școala de Vară „Iași – Istorii, Oameni, Monumente” – temă a emisiunii Dialog intercultural din ziua de vineri, 24 IULIE 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, la Iași, în perioada 6–10 iulie, reprezentanții Facultății de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,...

(PROMO/AUDIO) Școala de Vară „Iași – Istorii, Oameni, Monumente” – temă a emisiunii Dialog intercultural din ziua de vineri, 24 IULIE 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 23 iulie 2026, 07:34

(PROMO/AUDIO) Cucuteni–Trypillia: dialog peste milenii prin meșteșug și patrimoniu – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 23 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați ascultători, în ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la vernisajul expoziției Spirala – Cucuteni-Trypillia....

(PROMO/AUDIO) Cucuteni–Trypillia: dialog peste milenii prin meșteșug și patrimoniu – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 23 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni marți, 21 iulie 2026, 15:16

#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul a confirmat o realitate care persistă de ani de zile: elevii din mediul rural pornesc cu șanse inegale. Mihaela Nabăr, director World Vision România: „Este foarte greu să aduci un copil la nota 6 la Bacalaureat dacă pornește cu mari decalaje.” Robert, absolvent promoția 2026: Fără programul ”Vreau în clasa a IX-a” nu cred că aș fi putut continua liceul.

Rezultatele finale ale Bacalaureatului din acest an aduc o veste bună pentru sistemul de educație: aproape 97.000 de candidați au promovat...

#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul a confirmat o realitate care persistă de ani de zile: elevii din mediul rural pornesc cu șanse inegale. Mihaela Nabăr, director World Vision România: „Este foarte greu să aduci un copil la nota 6 la Bacalaureat dacă pornește cu mari decalaje.” Robert, absolvent promoția 2026: Fără programul ”Vreau în clasa a IX-a” nu cred că aș fi putut continua liceul.
Emisiuni marți, 21 iulie 2026, 10:07

(AUDIO) Ecoul culorilor, o călătorie prin lumea picturală a Vioricăi Huțanu

La Iași, în ziua de sâmbătă, 18 iulie a.c., începând cu ora 17, în incinta Cercului Militar din dealul Copoului (B-dul Carol I, Nr. 7), s-a...

(AUDIO) Ecoul culorilor, o călătorie prin lumea picturală a Vioricăi Huțanu
Emisiuni marți, 21 iulie 2026, 09:25

Dincolo de cuvinte: universul unei noi generații de artiști vizuali

Artiștii vizuali transformă propria viziune despre lume în imagini, prin desen, formă, culoare, fotografie, film experimental. Este o lume care...

Dincolo de cuvinte: universul unei noi generații de artiști vizuali