Ascultă Radio România Iași Live

radu juele

Tribunalul Vaslui a decis înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul expertului Radu Judele

Tribunalul Vaslui a decis înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul expertului Radu Judele

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 mai 2025, 16:34

Decizia, care nu este definitivă, vine ca urmare a faptului că Radu Judele a discutat cu unul dintre martorii din dosar, chiar pe holul tribunalului Vaslui, la termenul de pe 28 aprilie, deşi avea interdicţia de a comunica cu acesta direct sau indirect.

‘Înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 32 din 21.03.2024 pronunţată în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.7 al Tribunalului Vaslui, faţă de inculpatul Judele Radu cu măsura arestului la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii’, se arată în decizia instanţei.

Radu Judele nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Iaşi şi nici să comunice cu inculpatul Dumitru Buzatu şi cu o serie de martori din dosar.

La termenul care a avut loc, luni, la Tribunalul Vaslui, a fost vizionată o înregistrare de la termenul anterior, în care se vede cum, în faţa sălii de judecată, inculpatul Radu Judele s-a apropiat de un martor cu care nu avea voie să comunice şi a vorbit cu acesta pentru scurt timp, instanţa urmând să se pronunţe, marţi, cu privire la înlocuirea controlului judiciar.

‘Doar am salutat. Nu mi-am imaginat că s-ar putea interpreta. Consider că a fost o întâlnire accidentală în faţa sălii de judecată’, a afirmat Radu Judele în faţa instanţei.

Procurorul DNA a precizat că întâlnirea celor doi a durat aproximativ 30 de secunde, motiv pentru care nu s-ar putea considera că a fost una accidentală. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a invocat faptul că inculpatul a iniţiat întâlnirea şi că ar fi avut astfel o atitudine sfidătoare faţă de organele judiciare.

Avocatul Liviu Bran, a precizat că inculpatul Radu Judele nu a greşit cu nimic salutând martorul din dosar şi a subliniat că întâlnirea a avut loc în cadrul procesului, pe holul tribunalului, lucru care nu ar trebui să ridice vreo suspiciune.

‘Nu s-a întâlnit în alt cadru decât cel procesual. (…) Suntem oameni, nu animale, ne salutăm. Cred ca încă suntem normali din toate punctele de vedere. A spune ca acest om a încălcat o dispoziţie printr-un simplu salut, este absurd. Are dreptul la viaţă, la demnitate, nu putem sa-i călcăm acest drept’, a afirmat apărătorul lui Judele. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:12

Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila

Resturi din drona doborâtă astăzi de un pilot român al unui avion F-16, dar şi resturi de rachetă aer-aer au fost identificate în judeţele...

Resturi din drona doborâtă lângă Padina au fost identificate în judeţele Buzău şi Brăila
Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:11

Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR

Ministrul interimar al Dezvoltării le atrage atenţia primarilor din localităţile unde se derulează investiţii prin PNRR că trebuie să...

Primarii trebuie să grăbească finalizarea lucrărilor şi raportarea lor dacă acestea s-au făcut prin PNRR
Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:07

Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026

Deficitul bugetar al ţării noastre a scăzut la 2% din Produsul Intern Brut în primele șase luni din acest an, potrivit datelor publicate astăzi...

Deficitul bugetar al României a scăzut la 2% din PIB în primele șase luni din 2026
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:59

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară în încercarea de a respecta angajamentele din PNRR

Parlamentul se reuneşte săptămâna viitoare într-o sesiune extraordinară, convocată, în primul rând, în vederea adoptării unor legi...

Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară în încercarea de a respecta angajamentele din PNRR
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:58

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României

De la sediul central al Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, spune că doborârea dronei de către...

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:54

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de DNA

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie să fie plasaţi în arest...

Trei directori din companii de stat de armament au fost reţinuţi de DNA
Prim plan vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă